Ah, ce bine este în corabia mântuirii…

CORABIA PLUTEA CU MÂNTUIRE  PESTE APELE MORŢII

 După ce Noe a intrat în corabie şi Dumnezeu a încuiat uşa în urma lui, el era într-o siguranţă deplină. Afară vuiau potopul şi prăpădul, afară era plângere şi moarte, dar înăuntru, în corabie, era viaţă, linişte şi mântuire. Valuri uriaşe acopereau munţii; valuri furioase izbeau şi corabia, dar Noe avea o siguranţă deplină. Corabia plutea cu mântuire peste apele morţii.

Siguranţa lui Noe era o siguranţă deplină. El avea o izbăvire deplină, căci Dumnezeu îi dăduse această corabie şi El încuiase uşa ei. Dacă valurile sau oamenii ar fi putut deschide uşa corăbiei, Noe ar fi fost pierdut. Dar el nu purta nici o grijă şi nici o frică din partea aceasta, pentru că Dumnezeu încuiase uşa şi El o păzea.

Nici o putere lumească sau diavolească n-ar fi putut deschide uşa, căci Dumnezeu o încuiase şi El o păzea.

Noe avea siguranţa mântuirii. Dumnezeu Însuşi era siguranţa lui. Corabia era sub scutul şi apărarea lui Dumnezeu. Potopul era urgia şi mânia lui Dumnezeu, dar corabia – ea singură – era scoasă de sub această urgie. Ea era sub dragostea, sub iertarea şi apărarea lui Dumnezeu.

Noe avea siguranţa deplină a mântuirii lui de urgia şi prăpădul potopului. Această siguranţă este o minunată icoană sufletească. Ea închipuie siguranţa credincioşilor… siguranţa celor mântuiţi prin scump Sângele Mântuitorului. Corabia lui Noe – precum am spus la vremea sa – închipuia Jertfa Mântuitorului, închipuia moartea Sa cea scumpă prin care ne-a scăpat de urgia morţii.

Toţi cei care au primit şi primesc cu adevărat pe Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea sfântă au deplina siguranţă a mântuirii lor. „Tot cel ce crede în Mine – zicea Iisus – la judecată nu va veni, ci se mută din moarte la viaţă“ (Ioan 5, 24).

O, ce mântuire dulce şi scumpă avem noi, cei care am aflat cu adevărat pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi Jertfa Lui cea izbăvitoare. Noi am scăpat dintr-o moarte sigură… am scăpat de plata păcatului care este moartea (Rom. 6, 23)… am scăpat din potopul pieirii sufleteşti. Pentru păcatele şi fărădelegile noastre, valurile urgiei lui Dumnezeu se îndreaptă şi spre noi, dar ele se izbesc de corabia mântuirii noastre… ele se izbesc de Jertfa Mântuitorului.

Valurile morţii şi ale pieirii sufleteşti vuiesc în toate părţile, însă noi suntem la adăpost… suntem înăuntru, în corabie. Corabia noastră este unsă pe dinafară cu darul şi harul Duhului Sfânt… apele morţii n-au putere asupra ei. Noi avem o deplină siguranţă de mântuire în Jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor. Însuşi Dumnezeu ne-a dat această siguranţă. „Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Unul-Născut Fiul Său, L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă de veci“ (Ioan 3, 16).

Ah, ce bine este în corabia mântuirii… ah, ce liniştită este viaţa celor intraţi în corabie şi ce plină de dar şi de bucuria mântuirii!

Viaţa celor intraţi în corabia mântuirii sufleteşti este plină de bucuria izbăvirii. Corabia mântuirii este plină de „naufragiaţi“; toţi cei din corabie era să ne înecăm… eram sortiţi pieirii, dar ne-a scăpat Jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor.

Corabia noastră pluteşte peste apele şi valurile morţii… corabia noastră trebuie să răsune neîncetat de cântări de slavă lui Dumnezeu, de cântările noastre de bucurie şi mulţumită lui Dumnezeu.

Corabia lui Noe era aşa făcută că n-avea decât o uşă şi o fereastră. „Să faci corăbiei tale – a zis Domnul către Noe – o fereastră, sus, lată de un cot şi uşa să o pui în coasta corabiei, şi să faci corabia cu trei rânduri de cămări“ (Fac. 6, 16).

Ce minunată icoană sufletească este şi aceasta! Uşa din „coasta corăbiei“ închipuie „icoana răstignirii“ din evanghelia de la Ioan 19, 34: „şi unul dintre ostaşi cu suliţa coasta lui a împuns şi îndată a ieşit sânge şi apă“. Intrarea în corabia mântuirii ne-a deschis-o suliţa şi cuiele de pe dealul Golgotei… Uşa mântuirii noastre este El şi Jertfa Lui cea sfântă. „Eu sunt Uşa, prin Mine de va intra cineva, se va mântui“ (Ioan 10, 9).

Mântuitorul ne-a mântuit şi ne mântuieşte prin „sânge şi apă“. „Sângele Lui ne curăţă de orice păcat“ (I Ioan 1,7), iar apa ne spală. Slavă Ţie, Mântuitorule, că ne-ai deschis şi nouă corabia mântuirii şi ne-ai scăpat de urgia morţii!

Corabia n-avea decât o singură fereastră, sus, în vârful ei. Prin ea, Noe nu putea vedea altceva decât cerul de sus. Minunată icoană sufletească este şi aceasta. Noe şi familia mântuită nu puteau vedea apele morţii, nici moartea, nici prăpădul potopului. Între ei şi moarte era peretele corăbiei, era mântuirea lui Dumnezeu. Dumnezeu apăra uşa, iar lui Noe îi lăsase fereastra să privească neîncetat spre cer, spre Acela Care osândise lumea şi îi scăpase pe ei. Ei nu puteau privi decât spre cer, spre Dumnezeu, Izbăvitorul lor.

Fereastra din corabia lui Noe închipuie legătura celor credincioşi cu Domnul, cu Izbăvitorul lor. Cel izbăvit prin scump Sângele Domnului, cel intrat în corabia mântuirii, trebuie să rupă orice legătură cu lumea, cu duhul acestei lumi, cu ispitele şi păcatele ei. Prin rugăciune, el trebuie să stea într-o neîncetată legătură şi împărtăşire numai cu Domnul şi Izbăvitorul lui. El trebuie să aibă toate ferestrele închise faţă de lume.

Astă-vară am văzut un ostaş din Oastea Domnului, care îşi astupase două fereşti de la casă. De ce ai făcut acest lucru? Pentru că vecinii mei înjură de cele sfinte şi nu vreau să aud hulele lor – mi-a răspuns el.

Toţi cei din corabia mântuirii, toţi cei care L-am aflat cu adevărat pe scumpul nostru Mântuitor, să închidem toate ferestrele sufletului nostru faţă de duhul acestei lumi, faţă de ispitele ei şi păcatele ei. Numai fereastra ce caută spre cer, spre dumnezeire, trebuie să o avem deschisă.

Biblia nu ne spune ce a făcut Noe pe timpul cât a ţinut urgia potopului. Auzind cum vuiau afară valurile morţii, Noe va fi plâns de bucuria izbăvirii sale. Dar va fi plâns şi de mila celor ce se înecau afară. Ah, cum i-ar fi ajutat, dar el nu mai putea! Noi însă putem, căci corabia mântuirii încă nu s-a închis.

Să sărim în ajutorul celor ce se îneacă în potopul răutăţilor! Să-i scăpăm de la pieire… să-i chemăm neîncetat în corabia mântuirii!

Dragă suflete nemântuit! Corabia mântuirii tale sufleteşti încă nu s-a închis. Uşa ei este larg deschisă şi te aşteaptă pe tine. Grăbeşte îndată să intri înăuntru! Intră îndată, intră chiar azi, căci ca mâine poate fi prea târziu! Uşa se va închide fără de veste şi tu vei rămâne afară în potopul pieirii sufleteşti.

Dragă suflete nemântuit! Intră îndată în corabie, intră chiar azi, căci mâine poate va fi prea târziu! Moartea ne poate veni pe neaşteptate şi atunci uşa s-a închis…

Aduceţi-vă aminte şi aici că Satana câştigă cele mai multe suflete cu şoapta de înşelăciune: „mai aveţi vreme“…

Domnul ne strigă: „Astăzi de veţi auzi glasul Meu, nu învârtoşaţi inimile voastre“ (Evrei 3, 7–11). Însă diavolul şopteşte mereu omului: „Mâine… mâine… mai aveţi vreme“…

Vai celor ce ascultă de şoapta Satanei! Numai în ceasul morţii vor afla că Satana i-a înşelat, dar atunci va fi prea târziu, prea târziu…

Dragă suflete nemântuit! Ah, să ştii tu ce bine este aici înăuntru în corabie (în Oastea Domnului, într-o viaţă trăită cu Domnul). Este aici o lume nouă, o viaţă nouă. Nu suntem mulţi cei dinăuntru, dar avem o viaţă plină de pace şi bucurie sufletească. Nu este vrăjmăşie între noi, nu este ură, nu este întristare. Suntem fraţi în Domnul, fraţi în bucurie, fraţi în necazuri şi suferinţe. „Inima şi sufletul nostru sunt una“ (Fapt. Ap. 4, 32), pentru că trăim în numele Domnului şi Domnul este între noi. Ne bucurăm neîncetat şi cântăm cântări de slavă lui Dumnezeu că ne-a scos din duhul acestei lumi stricate. Intră, dragă suflete, intră şi tu la noi!

Iubiţilor ostaşi din Oastea Domnului! Să cântăm neîncetat cântări de slavă lui Dumnezeu că ne-a primit în corabia mântuirii! Să ţinem închise uşile şi ferestrele corăbiei faţă de duhul şi ispitele lumii, dar să le deschidem larg, să se audă în lume cântecele noastre de slavă lui Dumnezeu… să se audă în lume rugăciunile noastre şi bucuria mântuirii noastre. Aşa să lumineze în lume viaţa noastră, ca văzând oamenii faptele noastre să intre şi ei în corabia mântuirii!

Preot Iosif Trifa, din ”Corabia lui Noe”
– Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998