Mărturii Meditaţii Traian Dorz

AJUTORAREA LUCRĂRII DOMNULUI

1. Câte drumuri sfinte s-ar fi putut face în răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu!
La câte suflete s-ar fi putut duce lumina Lui!
Câte suflete unice s-ar fi putut salva numai cu o parte din banii celor nepăsători,
numai cu un strop din bunăvoinţa celor mari,
numai cu o fărâmă din cunoştinţa celor care erau datori să facă şi puteau face,
dar n-au vrut să facă nimic.
Iar când a trecut vremea păcii, cum a venit furtuna şi i-a luat pe toţi aceştia potopul şi i-a prăpădit! Focul trecător le-a ars avuţiile şi vremea lor, – iar focul veşnic îi arde pe ei, fiindcă n-au vrut să asculte şi să facă, atunci când puteau, voia lui Dumnezeu, cu nimic din avuţiile care nu erau ale lor, dar cu care puteau face mult bine în clipa când le aveau…

2. Să nu aşteptăm, fraţilor şi surorilor, vremi mai bune pentru lucru. Să lucrăm acum, cu toată graba şi cu toată puterea, ceea ce încă mai putem,
fiindcă va veni în curând vremea când nu se va mai putea face nimic.
Şi atunci vor plânge veşnic toţi acei ce nu au înţeles acest mare adevăr.

3. Când este vremea de pace şi avem picioarele dezlegate, haideţi, fraţilor, să mergem mereu, cutreierând toate cetăţile frăţeşti. După cum făceau Sfinţii A¬postoli, Sfântul Petru.
Să nu stăm atunci numai în Ierusalim, numai unde sunt mulţi şi unde este bine, unde nu ni se cere nici o osteneală şi nici o jertfă.
Să mergem atunci nu numai prin Iudeea sau Galileea, unde avem cunoscuţi, rudenii, prieteni, suflete scumpe şi locuri dragi.
Ci până la marginile ţării şi ale puterilor noastre.

4. Să mergem şi în Samaria, adică în locurile potrivnice, ca apostolii, căci Domnul are şi acolo suflete alese care Îl aşteaptă şi Îl doresc pe Iisus Mântuitorul.
Să mergem şi la Lida, – adică unde zac bolnavi, slă-bănogi sufleteşte de ani îndelungaţi, aşteptând pe Domnul nostru Iisus Hristos să vină să-i vindece şi pe ei.
Noi, în Hristos, suntem datori tuturor acestora.

5. Când sunt vremi de pace şi de libertate pentru vestirea Evangheliei şi pentru cercetarea fraţilor, – o, fraţii mei iubiţi, lucrători buni, nu staţi într-un loc şi nu vă duceţi numai în două…
Mergeţi pretutindeni şi cercetaţi cât mai mult, semănând Cuvântul şi plivind buruienile.
Mergeţi întărindu-i pe slăbănogi, înviindu-i pe morţi şi mângâindu-i pe cei zdrobiţi.
Aşa să vă găsească Hristosul şi Împăratul răsplătirii veşnice…
şi atunci picioarele voastre se vor face îndată de lumină şi urmele voastre vor fi strălucitoare în veci şi veci.

6. Cine caută totdeauna găseşte; dar cine zice: „Nu mai este”, – acela nici nu află nimic.
Cine caută săraci cu dorinţa de a le face bine din toată inima, acela totdeauna află. Dar cine zice: „Nu mai sunt săraci”, – acela nici nu va afla nici unul.

7. Cine zice: „O, ce mulţi fraţi erau odată prin locurile astea…”, şi se duce şi-i caută, – acela totdeauna îi află pe cei care au fost ieri sau pe cei care pot fi mâine.
Dar cine zice: „În zadar, nu mai este acolo nimeni, toţi cei care erau cândva s-au lăsat ori s-au pierdut”,
– acela nici nu va afla decât pustiu. Şi acum, în veacul acesta – şi în veacul viitor.

8. Cine nu-i caută pe fraţi cu dragoste şi cu dor, acela nici nu merită să-i afle, nici să-i aibă.
Dar cine udă pe altul, acela va fi udat şi el – şi cine caută pe alţii va fi căutat şi el.

9. Du-te totdeauna cu nădejde, cu credinţă şi cu dragoste în orice loc, în orice sat, în orice casă… Nu va lăsa Dumnezeu să mergi în zadar, dacă vei merge aşa.
Cel care ţi-a pus pe inimă gândul să mergi, Acela ştie unde să-ţi îndrepte paşii şi El te va trimite chiar acolo unde te aşteaptă de ani de zile vreun slăbănog suferind, vreo durere nevindecată, vreun suflet doritor după Dumnezeu.

10. Spune oricui, opreşte-te cu oricine, vorbeşte despre Hristos cu toţi. Nu ştii care, dintre toţi, este omul la care anume ai fost trimis de Duhul Sfânt.
Chiar dacă unii te vor ocărî sau alţii te vor da pe mâna chinuitorilor, ori alţii te vor da afară, – tu nu te descuraja, nici nu te opri. Îl vei afla sigur şi pe sufletul acela care zace şi te aşteaptă tocmai pe tine.

11. Ce fericit vei auzi din gura sufletului care te-a aşteptat pe tine să-l conduci la Hristos cuvântul înlăcrimat: „Chiar dacă numai pentru mine a trebuit să suferi, să te osteneşti şi să vii până aici, nu-ţi pară rău. Mântuirea mea face mai mult decât toate chinurile îndurate pentru ea. Dumnezeu îţi va răsplăti…”

12. Purtarea cuvântului mântuitor este o sarcină cerească, cu folos fericit atât pentru cel care-l propovăduieşte, cât şi pentru cel care-l ascultă.
Cuvântul lui Dumnezeu dă totdeauna putere celui ce-l duce şi mişcă inimile celor ce-l primesc.

13. În Cuvântul lui Dumnezeu este totdeauna pute-re de vindecare, putere de viaţă, putere de rod.
Oricine îl are în sine şi îl păstrează într-o inimă bună, acela va aduce din ce în ce mai multă roadă: treizeci, şaizeci, o sută…
14. Rodul Cuvântului Dumnezeiesc depinde de primirea şi ascultarea inimii unde este semănat, căci Cuvântul lui Dumnezeu este Însuşi Hristos, iar în El este totdeauna putere, lumină, viaţă…
Slăbănogiei îi dă putere,
orbiei, lumină,
morţii, viaţă…

15. Suflete slăbănog, crede! Iisus Hristos te va vindeca şi pe tine.
Puterea Lui tocmai în slăbiciuni se arată desăvârşită (II Cor 12, 9).
Suflet orb, crede! Iisus Hristos te vindecă. El a venit în lume tocmai pentru ca cei orbi să capete lumină (In 9, 39).
Suflete mort în păcatele tale, crede! Iisus Hristos te învie. El tocmai de aceea a murit şi a înviat, ca să-i aducă la viaţă pe toţi cei ce vor crede în El (In 10, 10).
Dar crede acum! Primeşte-L pe Hristos acum! Hotărăşte-te chiar acum – aşa cum a făcut Enea din Faptele Apostolilor.

16. Credinţa vine în urma auzirii – şi chiar prin ea.
Iertarea vine în urma credinţei – şi chiar prin ea.
Vindecarea vine în urma acestora două – şi chiar prin ele.
Dacă le ai, Hristos Iisus te vindecă, crede!
Primeşte, ridică-te şi slăveşte-L pe Cel ce te-a ridicat, cu toată gura ta, cu toată puterea ta, cu toată viaţa ta
şi cu toate cele ce le-ai mai avea pe lângă acestea.
17. Din două mari cauze este nevoie să se perinde printr-o adunare a Domnului mai mulţi lucrători.
Întâi, pentru a nu ajunge nimeni să-şi închipuie că adunarea aceea este numai moştenirea lui, avuţia sa, proprietatea sa personală… Ci este Biserica Domnului, moştenirea Lui pe care El a câştigat-o cu Sângele Său şi o apără cu dragostea Sa.
Pentru că un astfel de slujitor făcut stăpân peste moş¬tenirea Domnului său va deveni totdeauna un Diotref care-i va nesocoti pe fraţii mai mari şi îi va cleveti, şi se va purta în adunarea Domnului ca în ograda sa (III In 9, 10).
El va ocupa tot timpul adunării cu vorbirea sa, el va dicta cine să se ridice şi cine să se aşeze, el va primi şi el va da afară, el va fi totul, împiedicând chiar şi pe aleşii Domnului – pe oricine i-ar putea primejdui faima şi locul lui.

18. Un astfel de Diotref va spune tinerilor: „Staţi jos!” Iar celor care ar îndrăzni să-l îndrepte le va zice obraznic: „Voi să tăceţi! Eu am suferit pentru Domnul, eu am lucrat de atâţia ani aici, eu sunt mai vechi ca toţi”… Eu şi eu, şi numai eul lui peste tot…
Ce să mai facă oare şi Dumnezeu cu o astfel de făptură? Va face ceea ce se face cu sarea după ce şi-a pierdut gustul ei de sare: o aruncă afară (Mt 5, 13).

19. A doua cauză pentru rotaţia fraţilor lucrători prin adunări este că Lucrarea Domnului fiind mare, iar trebuinţele ei felurite, – ea are nevoie de hrană mai cuprinzătoare cum are un organism nevoie de mâncări felurite.
Mai mulţi ochi mai bine văd.
Mai multe guri mai bine vorbesc.
Mai multe mâini mai bine lucrează, – astfel, mai mulţi lucrători mai cuprinzător zidesc, mai felurit în-frumuseţează şi mai desăvârşit împodobesc Biserica şi adunarea lui Hristos, fiecare aducând în adunare ceea ce are el mai frumos personal şi mai bun în inima şi mintea sa. Astfel se hrănesc mult mai potrivit şi cresc mult mai bine oile Domnului, spre bucuria Bunului Păstor.

20. Ce bine se poate vedea acest lucru în adunările Domnului unde fiecare aduce pe masa tuturor bucatele cele mai gustoase pe care le are el în vistieria cea mai bună a inimii lui,
pentru a se împărtăşi toţi din ele, după cum, la rândul lui, se împărtăşeşte şi el din ale tuturor.
Atunci toţi cresc la fel de frumoşi, la fel de tari, la fel de bogaţi.
Dumnezeul nostru, binecuvântează-i pe cei ce lu-crează aşa – şi ai milă de noi toţi, ca să urmăm acest înţelept şi bun fel de a lucra pentru Tine.
Amin.

Lupta cea bună / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007

Lasă un răspuns