din vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Reşiţa – 16 septembrie 1973
Noi i-am rugat şi-i rugăm pe fraţii tineri: până mai aveţi fraţi bătrâni, luaţi legătura cu ei. Că se poate întâmpla foarte uşor [să nu-i mai aveţi]… cum se spune despre un împărat că a dat poruncă:
– Toţi bătrânii să fie ucişi. Nu ne mai trebuie bătrâni. Avem generaţia tânără, lucrăm cu ea. Bătrânii să moară.
Şi au început tinerii să-i omoare pe bătrâni. Dar un copil mai cu suflet şi a zis: „Eu nu-l ucid pe tata. Eu îl ascund, dar să nu ştie nimeni”.
Şi l-a ţinut multă vreme ascuns şi-i dădea mâncare, dar n-a ştiut nimeni. Şi atunci împăratul, ca să încerce tineretul acesta, le zice:
– Eu vreau să-mi faceţi o funie de nisip. Cu lungimea cutare şi grosimea cutare. Să mi-o faceţi!
Cine să poată face funie de nisip? Că nisipul se risipeşte numaidecât. Toată lumea era frământată şi îngândurată.
Copilul acesta bun la inimă se duce la tatăl lui să-i ducă alimentele şi tatăl îl vede supărat:
– Ce-i cu tine, măi copile? Te văd supărat.
– Apoi, tată, cum să nu fiu supărat, că împăratul a dat poruncă să facem o funie de nisip. Şi-am încercat, dar nu putem face.
– Măi copile, voi nu pricepeţi lucrul ăsta? Cereţi împăratului să vă dea o mostră, un capăt de funie, după care să faceţi şi voi funia asta de nisip.
Şi când s-a dus băiatul acasă, a cerut, împreună cu ceilalţi, împăratului:
– Daţi-ne un model, un capăt de funie, după care să facem funia.
Şi-atunci a zis împăratul:
– Tot mai este un bătrân în ţara asta. Deci a cunoscut [că mai era].
Fraţilor tineri! Pentru voi vin greutăţi mai mari, să ştiţi! Şi noi am avut greutăţi, dar peste frăţiile voastre vin greutăţi mai mari. Şi răspunderea creşte. Lucrarea a crescut. M-am minunat aseară de atâta tineret cât a fost în adunare. Şi m-am întrebat: de ce Dumnezeu îi cheamă pe tinerii aceştia? Ei, de ce-i cheamă: fetele acestea tinere vor fi mamele de mâine; tinerii aceştia vor fi lucrătorii de mâine. Când noi vom cădea de la postul de răspundere pe care-l avem, vin alţii şi iau steagul acesta ciuruit de gloanţe şi-l duc mai departe. Dumnezeu vă cheamă şi pe frăţiile voastre aşa cum îi cheamă pe atâţia tineri, ca să-i pregătească pentru ziua de mâine. De aceea amintim noi la toate nunţile şi am vrea totdeauna să spunem că în viaţa credincioşilor nu există divorţuri. Deschideţi-vă bine ochii când vă căsătoriţi. Cereţi-I lui Dumnezeu să vă călăuzească şi să vă lumineze mintea, ca să puteţi să v-alegeţi un tovarăş de viaţă. Viaţa are multe greutăţi.
Viaţa are atâtea greutăţi pe care voi, tineri dragi, nu le pricepeţi acuma. Dacă viaţa are atâtea greutăţi pentru lucrurile pământeşti, câtă greutate este pentru Lucrare, pentru mântuirea sufletelor? Căci spune [Cuvântul lui Dumnezeu] că un suflet, în faţa Domnului, e mai de preţ decât toată lumea. Vedeţi ce comori aveţi frăţiile voastre în adunare? Şi cu câtă dragoste priveşte Dumnezeu la comorile acestea pe care ţi le-a încredinţat ţie, frate, ca să lucrezi la desăvârşirea lor! Nu se poate să lucrăm, dacă n-avem cârmuirea Duhului Sfânt. De ce-au pierit atâtea adunări? Pentru că n-au fost cârmuite de Duhul Sfânt. De ce au căzut atâţia fraţi? Pentru că nu s-a rugat nimeni pentru ei, în rugăciunile lor, să-i ajute.
Vă leg de suflet lucrul acesta: „Ascultaţi de mai-marii voştri care vă vestesc Cuvântul lui Dumnezeu”. Pământul ţării noastre e plin de morminte sfinte, pământ pe care înaintaşii noştri au trăit când eram şi noi copii ca voi şi eram în Lucrare. A fost Părintele Iosif, a fost părintele Ouatu, a fost fratele Marini… au fost atâţia fraţi, că e presărată ţara noastră cu mormintele lor sfinte. În primele veacuri, Tainele sfinte, Împărtăşania, se făcea pe mormintele sfinţilor. Acolo găseau loc [creştinii] să se-adune, acolo unde a trăit unul care-a avut pe inimă Cuvântul lui Dumnezeu: acestea erau mormintele sfinte. Şi pentru noi, mormintele înaintaşilor noştri – pe care i-am cunoscut şi despre care ştim că s-au jertfit pentru Lucrare – [sunt sfinte]. Sărutăm ţărâna aceea, că, pentru noi, e sfântă. Ea acoperă un corp care a purtat o comoară a lui Dumnezeu în el. Şi rupem totdeauna câte o floare şi-o ducem la casele noastre, şi-o arătăm şi alor noştri, [spunându-le]: „E de pe mormântul Părintelui Iosif”; „E de pe mormântul fratelui Marini!”; „E de pe mormântul unuia sau al altuia!”… Pentru noi, sunt morminte sfinte.
Ne-am uitat cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire. Şi-a fost o mare binecuvântare trăirea lor pe pământ; dar a fost o binecuvântare şi moartea lor, că şi-au sfârşit cu cinste [alergarea], cum spune Sfântul Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa”.
Haideţi, fraţilor dragi, să lăsăm şi noi aceste dâre de lumină în urma noastră! Ca mâine, nu vom mai face umbră pământului. Ca mâine, nu ne vom mai întâlni. Ca mâine, ne va aştepta Judecata lui Dumnezeu şi vom da seama de tot ce am făcut. Să lucrăm ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru oameni. Să vorbim ca pentru Dumnezeu. Nu ştiţi la ce cinste ne-a ridicat Dumnezeu pe fraţii lucrători? „Voi sunteţi lucrători împreună cu Dumnezeu!” Când lucrează Dumnezeu la mântuirea sufletelor, te alege pe tine, frate, să lucrezi la mântuirea sufletelor. La a celor care, ca mâine, vor moşteni Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. Şi, dacă mântuirea sufletelor e-aşa de scumpă (…), te crezi pe tine, fratele meu, în stare să poţi lucra la desăvârşirea sufletelor? Vedeţi că-i greu să conduci o familie; poate o soţie sau doi copii. Dar să răspunzi înaintea lui Dumnezeu de un număr aşa de mare de suflete? Şi fraţii care au lucrat aici, fiecare, vor răspunde de tot cuvântul pe care l-au vorbit în seara aceasta. Că l-a spus cu un gând sau cu altul, că a fost un cuvânt care a venit de la Duhul Sfânt sau care a fost de la el, fiecare va răspunde de ceea ce a lucrat. Dar e păcat să se amestece firea pământească sau eul nostru în Lucrarea lui Dumnezeu, unde înaintaşii noştri, Părintele Iosif, cu şapte operaţii în trup, stătea şi scria nopţi de-a rândul, ca să ne trimită hrană de care noi ne bucurăm şi astăzi. [Stătea] cu genunchii adunaţi la piept, ţinând foaia de hârtie; şi dimineaţa – sunt martori… şi fratele Opriş, care a fost alături de el atâta timp – era stropită de sânge de la tuse. Cu şapte operaţii în corp… Şi l-au întrebat fraţii:
– Părinte, dar de ce te chinui aşa?
– Trebuie să trimit hrană fraţilor. Trebuie să le dau hrană.
Şi s-a gândit la noi toţi. Dar ce înfloritoare a fost Lucrarea pe timpul acela! Nu se ştia de ură. Nu se ştia de gelozie. Nu se ştia că unu-i mai mare decât celălalt. De fapt, aşa-i Lucrarea lui Dumnezeu. Să ne iese din minte că unul e mai mare decât altul! Sau că fraţii lucrători sunt conducători ai unei adunări. Nu, fraţilor! În Lucrarea Domnului, Domnul ne-a spus: „Cine vrea să fie mai mare, să fie slugă tuturor”. Să te-mbraci cu smerenia. Să ne-mbrăcăm cu smerenia! Dacă vrei să-ţi iei o răspundere aşa de mare, ia-ţi-o! Dar să ştii că vei primi răsplata după lucrul pe care l-ai săvârşit în Lucrarea şi-n Biserica lui Dumnezeu.
va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).
