Hristos cheamă la mântuire pe toți oamenii
Duminica a V-a după Paști (a Samarinencii)
Ioan 4, 5-42
Sfânta Evanghelie din Duminica Femeii Samarinence este plină de înțelesuri duhovnicești, care arată de ce această Evanghelie se citește acum, în Duminica a V-a după Sfintele Paști, ce legătură are această Evanghelie cu taina Învierii Domnului, cu taina Înălțării Domnului la cer, și mai ales cu taina Pogorârii Duhului Sfânt, care încheie perioada pascală numită și a Penticostarului.
Iisus Hristos este izvorul harului
Iisus spune femeii din Samaria, la fântâna lui Iacov, aproape de cetatea Sichem sau orașul Sihar că: ‘Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu, și Cine este Cel ce-ți zice Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, și ți-ar fi dat apă vie’ (Ioan 4, 10). Deci, în primul rând, Evanghelia de astăzi ne arată că Iisus Hristos nu este doar tămăduitor sau vindecător de boli, ci Iisus Hristos este și Izvorul harului și al adevărului (cf. Ioan 1, 17). Sfântul Apostol Pavel numește har lucrarea mântuitoare a lui Hristos. De aceea el salută pe creștinii din Corint cu această binecuvântare: ‘harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi’ (II Corinteni 13, 13), binecuvântare preluată de Biserică în Sfânta Liturghie.
Așadar, harul pe care ni-l descoperă și ni-l dăruiește Hristos Domnul conține în el dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh. Harul este însăși iubirea Preasfintei Treimi împărtășită oamenilor de către Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morți și înălțat la ceruri, prin Duhul Sfânt Care coboară în lume pentru a uni pe oameni duhovnicește cu Hristos Cel preaslăvit și pentru a dărui oamenilor viață veșnică.
Între iudei și samarineni erau multe bariere mentale de ordin religios și cultural
Învățătura centrală a Evangheliei de astăzi este faptul că Iisus Hristos dăruiește lumii harul mântuitor, numit ‘apa cea vie’. Însă El vorbește despre această realitate dumnezeiască sau cerească pornind de la viața pământească. Mai întâi Iisus cere femeii samarinence apă obișnuită din fântână mai mult pentru a intra în dialog cu această femeie. Iisus Hristos cere femeii samarinence apă și ca să vadă dispoziția sufletului persoanei necunoscute, mai ales că între iudei și samarineni erau multe bariere mentale de ordin religios și cultural, astfel încât între ei domnea o dușmănie veche. Se disprețuiau reciproc și se evitau reciproc. Ținutul Samariei se afla între Galileea din nordul Țării Sfinte și Iudeea din sudul acesteia. Iudeii, ca să nu se întâlnească cu samarinenii, ocoleau distanțe mari, deoarece samarinenii erau oameni de alt neam și de altă credință. Credința lor mozaică era amestecată cu foarte multe împrumuturi din religii păgâne, politeiste. Samarinenii erau considerați de iudei ca fiind inferiori și trădători, adică de alt neam și de altă credință decât cea mozaică, o credință pervertită prin influențe păgâne. De aceea, când iudeii mergeau în Galileea, ocoleau Samaria, adică o evitau.
Prin desființarea barierelor mentale și a complexelor de superioritate, Mântuitorul Iisus Hristos prefigurează taina Bisericii sau comuniunea persoanelor în iubirea Preasfintei Treimi
Mântuitorul Iisus Hristos este iudeul care nu ocolește Samaria. Mai mult, El vorbește cu o femeie din Samaria, rupând astfel, prin dialog, barierele mentale ale ostilității, create de diferențele religioase și culturale. El trece peste complexul superiorității iudeilor față de samarineni și peste complexul inferiorității samarinenilor față de iudei. Iar față de această femeie, deși de neam păgân și de credință diferită, manifestă respect, întrucât și ea este ființă umană creată după chipul lui Dumnezeu și chemată la mântuire. Prin aceasta se vede că Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos nu este destinată numai evreilor, ci tuturor popoarelor. Prin ruperea barierelor mentale și prin vindecarea celor ce suferă de complexul de superioritate, Mântuitorul Iisus Hristos prefigurează deja taina Bisericii Sale care se va constitui nu numai din iudei, ci și din alte etnii, adică din toate popoarele care vor crede în El.
Evanghelia ne mai spune că ucenicii lui Iisus, care plecaseră să cumpere ceva de mâncare, când se reîntorc și văd că El vorbește cu o femeie, se miră. De ce se miră? Pentru că El, bărbat iudeu, acordă atenție unei femei de alt neam. Dar ucenicii Săi
n-au îndrăznit să-L întrebe despre ce vorbește cu ea. Vedem aici o altă barieră mentală pe care Mântuitorul o demolează, și anume complexul superiorității bărbatului față de femeie. În lumea antică păgână, femeia era considerată ca fiind doar un obiect util. Bărbatul era stăpân asupra ei și putea dispune de viața și moartea ei. Putea fi omorâtă fără ca lui să i se întâmple ceva. Poligamia era în floare, iar femeia era umilită și disprețuită. Deși în societatea iudaică femeia se bucura de o anumită considerație, totuși exista o mare diferență de valoare între bărbat și femeie. Atunci nu se putea spune că femeia este egală cu bărbatul în fața lui Dumnezeu și a oamenilor. Însă, prin însuși faptul că Iisus vorbește cu o femeie de altă credință și de alt neam, vedem că El cheamă la sfințenie și mântuire nu numai bărbați, ci și femei. De aceea, în Biserica lui Hristos vor exista multe femei sfinte, după cum se poate vedea și în calendar.
Apa cea vie este harul care vindecă pe om de păcat și îi sfințește viața
În convorbirea Sa cu femeia samarineancă, Iisus pornește de la apa zilnică pe care o bea omul pentru a-și întreține viața trecătoare a trupului. Însă, repede Mântuitorul Iisus trece de la apa care are izvorul ei în pământ la o altă apă, și anume la apa care-și are izvorul în ceruri, la apa cea vie, care este harul lui Dumnezeu. El îi spune femeii samarinence: ‘Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, și ți-ar fi dat apă vie’. (Ioan 4, 10).
Când femeia și-a dat seama că Iisus vorbește de altă apă decât apa obișnuită care astâmpără setea trupului pentru o vreme, I-a zis: ‘Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin să scot’ (Ioan 4, 15). Dar Hristos Domnul trece îndată pe un alt plan al dialogului, și anume la starea vieții personale intime sau afective a femeii samarinence. El îi spune acesteia: ‘Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici’, iar ea, surprinsă de aceste cuvinte, zice: ‘Nu am bărbat’, iar Mântuitorul îi spune: ‘Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat’ (Ioan 4, 16-18). Deci, foarte discret, cu tact pastoral, fără să-i reproșeze că este imorală sau nestatornică în iubire, Mântuitorul Iisus Hristos arată totuși acestei femei că El cunoaște viața sa și că numai apa cea vie sau harul vindecă pe om de păcate, îi schimbă viața și îi transformă dorința lui de fericire trecătoare, momentană și fragmentată în dorința de fericire veșnică. În clipa aceea, femeia samarineancă și-a dat seama că în fața ei se află un profet sau prooroc, care are în el harul lui Dumnezeu și cunoaște viața omului, adică starea sufletului și faptele lui. Îndată femeia a lăsat găleata jos lângă fântână și a alergat în cetate, iar acolo în cetate a spus tuturor: Iată, am întâlnit un prooroc, pe Mesia, pe Care îl așteaptă iudeii și pe Care îl așteptăm și noi, samarinenii. Auzind aceste cuvinte, locuitorii cetății au devenit foarte atenți și curioși, întrucât femeia le-a spus că El cunoștea toată viața ei. În realitate, Mântuitorul nu i-a spus femeii toate câte a făcut, ci i-a spus doar că a avut cinci bărbați, iar cel pe care îl are acum nu este soțul ei legitim. În scurt timp, o mulțime de oameni a ieșit din cetate și a venit la Iisus ca să-L vadă. Apoi ei L-au invitat pe Iisus să intre în cetatea lor. Evanghelia ne spune că Iisus Domnul a rămas în cetate timp de două zile. Unii Sfinți Părinți ai Bisericii interpretează cele două zile ca fiind zile în care Iisus a predicat, în formă concentrată, Vechiul și Noul Testament, sau a învățat pe samarineni cele două porunci ale iubirii, adică iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de semeni. Drept urmare, mulți samarineni au crezut în El.
Adevărata închinare adusă lui Dumnezeu: de la Templul din Ierusalim la bisericile din toată lumea
În Evanghelia de astăzi, Hristos-Domnul vorbește cu femeia samarineană și despre adevărata închinare adusă lui Dumnezeu, afirmând că adevărații închinători ai Tatălui sunt închinătorii în duh și în adevăr, adică în stare de rugăciune și de credință adevărată care rodesc în viață sfântă și fapte bune. Duhul și adevărul înseamnă aici viață de comuniune a omului cu Dumnezeu, realizată prin rugăciune luminată de Duhul Sfânt și prin mărturisirea dreptei credințe. Această învățătură, potrivit căreia adevărații închinători ai Tatălui sunt închinătorii ‘în duh și în adevăr’, înseamnă și că ei sunt închinători ai Preasfintei Treimi, deoarece Duhul Sfânt îndeamnă și ajută deplin pe om să se roage lui Dumnezeu Tatăl și să mărturisească pe Fiul Său, Iisus Hristos, Cel ce a zis: ‘Eu sunt Calea, Adevărul și Viața’ (Ioan 14, 6).
Deci Mântuitorul Iisus Hristos spune că adevărata credință va fi una spirituală și universală. Ca atare, El a prevestit vremea în care iudeii nu se vor mai închina numai în Ierusalim, nici samarinenii numai în muntele lor, Garizim, ci se vor închina lui Dumnezeu pretutindeni, deoarece nu contează atât de mult locul, cât contează starea în care oamenii trăiesc credința cea adevărată în iubirea lui Dumnezeu Tatăl, în adevărul vieții veșnice descoperit de Hristos și în lucrarea sfințitoare a Duhului Sfânt. Cu alte cuvinte, El spune că va veni vremea când oamenii se vor închina nu numai în Ierusalim, ci pretutindeni, mai precis în fiecare biserică în care este preamărit Tatăl, împreună cu Fiul și cu Duhul Sfânt, și astfel fiecare biserică devine un ‘Ierusalim’, oriunde s-ar afla pe pământ, devine o poartă deschisă spre Ierusalimul ceresc (cf. Apocalipsa 21, 2).
Femeia samarineancă prefigurează Biserica alcătuită din neamuri diferite
Femeia samarineancă, deși are o credință confuză (sincretistă) și o viață morală dezordonată, totuși se schimbă în bine când dorește să primească apa cea vie, harul divin ca iubire sfântă nesfârșită, o iubire netrecătoare și neînșelătoare. Dintr-o femeie păcătoasă ea devine o femeie mărturisitoare a lui Hristos, o misionară care aduce la Hristos o cetate întreagă, și-L duce pe Hristos în cetatea Siharului, ca să schimbe și viața altora. Vedem cum Iisus, pornind de la o convorbire cu o femeie păcătoasă despre apa naturală sau pământească și trecând la o convorbire despre apa cea vie sau viața veșnică, în scurt timp convertește această femeie păcătoasă, iar prin ea se convertește apoi o mulțime de oameni. Fericitul Augustin spune că această femeie samarineancă reprezintă Biserica provenită dintre alte neamuri decât poporul evreu. Biserica lui Hristos este compusă din iudeii care au crezut în El, dar și din toate popoarele de religii diferite, de culturi diferite care s-au convertit, adică au crezut în Hristos. Vedem aici că femeia samarineancă reprezintă tainic viitorul Bisericii. De unde știm că această interpretare a Fericitului Augustin este adevărată? Din Evanghelia care s-a citit astăzi, pentru că Mântuitorul spune: ‘Priviți holdele că sunt albe pentru seceriș’ (Ioan 4, 35), deși nu era atunci timpul secerișului. El se referă simbolic la mulțimile de oameni care vor intra în ‘hambarul’ Împărăției cerurilor prin lucrarea harului lui Dumnezeu. Deci harul lui Dumnezeu trezește în om dorul de viață veșnică și de mântuire, schimbă viața omului din viață păcătoasă în viață duhovnicească virtuoasă, în comuniunea veșnică a lui Dumnezeu Tatăl, a lui Dumnezeu Fiul și a Duhului Sfânt. Mântuitorul Iisus Hristos le spune ucenicilor Săi: voi secerați unde alții au semănat, adică unde au semănat patriarhii și proorocii Vechiului Testament, dar voi aveți acum privilegiul de a vedea cum vin popoarele la Hristos pe Care L-au prevestit cu mult timp înainte patriarhii și proorocii.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să înțelegem că, de fapt, Evanghelia de astăzi este și o pregătire a credincioșilor pentru sărbătoarea Înălțării Domnului, deoarece, prin Înălțarea Sa la cer, Hristos Domnul vrea să ne înalțe la apa cea vie, la viața cea veșnică a Preasfintei Treimi, iar prin Pogorârea Duhului Sfânt, serbată în Duminica a opta după Paști, ni se dăruiește apa cea vie, adică harul Duhului Sfânt, pe Care L-am primit mai întâi la Botez, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire. Amin!
* Text revizuit de autor în anul 2011
sursa: basilica.ro
