„(…) Are un fundament acuza că cinstim pe înaintaşii noştri?
Părintele profesor Mihoc nu de mult a spus că este în Tradiţia Bisericii noastre să ne cinstim părinţii. Iar Sfântul Apostol Pavel ne spune la fel despre înaintaşii noştri.
Eram noi aici aceştia toţi dacă n-ar fi fost Părintele Iosif, n-ar fi fost fratele Traian, n-ar fi fost fratele Marini şi ceilalţi? Cine ştie pe unde ne străluceau ochii în lume, la păcat, la murdăriile lumii acesteia, fără aceşti părinţi! Noi ne cinstim părinţii, cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: O mie de învăţători s-aveţi, dar numai unul vă este părinte: eu v-am născut în Hristos. Iată de ce trebuie să nu ne fie ruşine şi să nu precupeţim nimic şi să venim aici să-ngenunchem. Şi să mulţumim lui Dumnezeu că avem sfinţii noştri, chiar dacă nu sunt canonizaţi. Noi ştim bine câte minuni s-au făcut prin aceşti oameni ai lui Dumnezeu. Fiecare naştere din nou este o minune. Şi aceste suflete, toate câte suntem aici, dacă ne-am născut în această Lucrare, suntem minuni, suntem nişte înviaţi din morţi.
Aşa că nu ne este ruşine, ba, din contra, ne bucurăm că putem să cinstim asemenea sfinţi în mijlocul nostru.
Avem nevoie de modele; mai ales tineretul. Toţi avem nevoie. (…)
Pe fratele Traian Dorz frăţietatea l-a considerat un exponent al ei şi l-a împins în faţă, pentru că toţi au fugit sau nu toţi au fost în stare să fie gata oricând, cu bocceluţa pregătită, gata de închisoare, gata de suferinţă… Au suferit şi fraţii noştri, incontestabil, însă, în ce-l priveşte, credem că a fost la înălţimea maximă a acestei atitudini: ostaş gata pregătit pentru luptă, pentru plug şi pentru jertfă. De aceea căpătase şi o anumită imunitate în ultima vreme. (…)“
Fr. Mircea Andronic, din Bacău
spiuiri din cuvântul rostit la adunarea de comemorare de la mormântul fratelui Traian Dorz / iunie 1998
