BOGĂŢIA

,,Bogatul a câștigat de pe urma desfătării cu bogăția lui numai atât câtă fericire i-au putut-o face lingușitorii în viața aceasta”. (Omilii la Psalmi, omilia la Psalmul XLVIII, X, în col. PSB, vol. 17, p. 322)

Dacă vezi pe vreunul din cei foarte bogați, nu-i ferici viața! Dacă ți-ar curge banii de pretutindeni și din izvoare îmbelșugate, nu privi cu plăcere înmulțirea lor! Bogăția de-ar curge! Minunat este cuvântul! Curgătoare este natura bogăţiei. Trece pe lângă cei ce o au mai repede ca torentul.

Obişnuieşte să treacă de la unul la altul.

Mai degrabă poți ține apa în mâini decât să-ți păstrezi necontenit averea. De aceea, bine a spus psalmistul: ,,De-ar curge bogăția,nu vă lipiți inima”. Nu te împătimi cu sufletul de ea, ci ia de la bogăţie atât cât îți este de folos! N-o iubi prea mult, nici n-o admira ca pe unul din marile bunuri, ci ia-o în slujba ta ca pe o unealtă !” (Omilii la Psalmi, omilia la Psalmul LXI, V, în col. PSB, vol. 17, p. 337)

---

„Este de ajuns să luăm aminte la egalitatea de cinste și de condiție, cu care noi toţi intrăm în viață, pentru ca să izgonim inegalitatea și înfumurarea care s-au născut şi s-au statornicit în viața noastră: Nimic n-am adus în lume; goi am ieșit din pântecele maicii noastre. Tu ai intrat în viață, fără să ai ceva, avarule și lacomule de avere, care ai în plus; n-ai adus nici aur. pentru că aurul se scoate din pământ; n-ai adus nici argint, pentru că argintul n-a fost semănat o dată cu zămislirea ta; n-ai adus nici îmbrăcăminte, pentru că îmbrăcămintea este o invenție a artei și meșteșugului de țesut; n-ai adus nici proprietăți mobile sau imobile, pentru că pe acestea le-a lucrat cu străduinţă bogăția și le-au construit mâinile muncitorilor; tu n-ai adus pe

lume nici o demnitate sau rang, fără numai chipul lui Dumnezeu, n-ai adus nici puterea de stăpânire, pe care timpul o distruge și moartea o seceră. Gol ai intrat în lume”. (Omilie pentru mângâierea unui bolnav, în rev. Mitropolia Olteniei, Anul XVIII (1991), Nr. 2, p. 74)

,,Dacă toţi şi-ar împărți deopotrivă averile lor şi le-ar da la săraci, atunci fiecare ar primi câte puțin pentru îndestularea nevoilor lor. Atunci cel care iubeşte pe aproapele său ca pe sine însuși n-ar avea mai mult decât semenul său”. (Cuvânt la Duminica a XII-a după Rusalii, în rev. Mitropolia Olteniei, Anul XX (1968), Nr. 9-10, p. 785)

„,,«Bogății au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nuvor fi lipsiți de nici un lucru bun» (Ps. 33, 11). Cuvintele acestea ne învață să dispretuim bogăția trupească, arătându-ne nesiguranţa bogăției bănești.

Într-adevăr, bogăția este un lucru care se risipește repede: ea este întocmai ca un val care sub presiunea vânturilor este purtat când într-o parte, când într-alta, până când, în cele din urmă, se sparge”. (Comentarii la Psalmi, comentariu la Psalmul XXXIII, în col. Izvoarele Ortodoxiei, Ed. Librăriei Teologice, București, 1939, p. 183)

,,Cel ce iubește pe aproapele său ca pe sine însuși nu poate agonisi nimic mai mult decât acesta.

Din moment ce ai dobândit mai mult decât el, dovedești că prețuiești mai mult desfătarea personală decât mângâierea celor mulți; cu cât eşti mai bogat, cu atât eşti mai dezbrăcat de iubire. Dacă ai fi iubit pe aproapele, demult te-ai fi obișnuit cu dăruirea averilor; acum însă averile tale au sporit mai mult decât membrele corpului; ba, încă, te și mâhnește despărţirea de ele ca și ciuntirea unei părți însemnate a trupului”. (Despre iubirea aproapelui, în rev. Glasul Bisericii, Anul XX (1961), Nr. 1-2, p. 59)

,,Cu cât îți înmulțești avuţia, cu atât îți împuținezi dragostea de aproapele. Dacă ai fi iubit pe aproapele tău, de mult te-ai fi gândit să-ți împarţi averile tale! Dar acum averile tale sunt mai lipite de tine decât mădularele trupului tău, iar despărțirea de averi te doare tot atât de mult ca şi tăierea celor mai de seamă din mădularele tale”. (Cuvânt la Duminica a XII-a după Rusalii, în rev. Mitropolia Olteniei, Anul XX (1968), Nr. 9-10, p. 785)

,,«<Belşugul care depăşeşte strictul necesar seamănă a lăcomie, iar lăcomia e ca un fel de închinare la idoli» (Col. 3, 5).

Nu trebuie să fim iubitori de arginţi şi nici să strângem ca să cumpărăm lucruri nefolositoare şi de care n-avem nevoie (Marcu 10, 23; Luca 18, 24)”. (Epistole, epistola 22, III, în col. PSB, vol. 12, p. 158)

,,Jitnitele lui plesneau, apăsate de mulțimea celor puse în ele, dar inima sa cea lacomă nu se mai umplea.” (Omilii și cuvântări, omilia a VI-a la cuvintele Evangheliei după Luca: ,,Strica-voi jitnițele mele și mai mari le voi zidi” și despre lăcomie, I, în col. PSB, vol. 17, p. 400)

,,Cel care dezbracă pe cel îmbrăcat se numește borfaş. Merită oare alt nume cel care nu îmbracă pe cel gol, odată ce poate face asta ? Pâinea, pe care o ții tu oare este a celui flămând, haina, pe care o păstrezi în lăzile tale, este a celui descult; argintul, pe care-l ții îngropat, este al celui nevoiaş. Deci, pe atâția oameni nedreptăţeşti câtor ai putea să le dai din avuţiile tale.” (Omilii și cuvântări, omilia a VI-a la cuvintele Evangheliei după Luca: ,,Strica-voi

jimnitele mele și mai mari le voi zidi” şi despre lăcomie, VII, în col. PSB, vol. 17. p. 407)

---

..Da, cu cât îți înmulțești avuția, cu atât îți împuținezi dragostea de aproapele.” (Omilii și cuvântări, omilia a VII-a, I, în col. PSB, vol. 17, p. 410)

.,Când trec pe lângă casa unui om de curând îmbogățit, lipsit de gust, şi-i văd casa plină cu tot felul de podoabe, ştiu că omul acela n-are altceva mai de pret decât cele ce se văd; știu că împodobește cele neînsuflețite, dar sufletul îi este neîmpodobit.” (Omilii și cuvântări, omilia a VII-a, IV, în col PSB, vol. 17, p. 414)

..După cum bețivii cu cât beau cu atât doresc să bea mai mult, tot așa și nou îmbogățiții, cu cât au dobândit mai mult cu atât doresc mai mult, iar ceea ce adaugă mereu le întreține boala.”” (Omilii și cuvântări, omilia a VII-a. V, în col. PSB, vol. 17, p. 415)

..Ai atâtea și atâtea hectare de pământ de arătură, tot atâtea hectare de grădină, munți, câmpii, imașuri, râuri, livezi. Ce-ți rămâne din toate acestea? Nu te așteaptă oare, tot trei metri de pământ ? Nu va fi de ajuns greutatea câtorva pietre pentru paza ticălosului tău trup? Pentru ce te frămânţi?

Pentru ce faci fărădelegi? Pentru ce culegi cu mâinile tale ce n-au rod ? De-ar da Domnul să fie numai fără rod și nu materie pentru focul veșnic !” (Omilii şi cuvântări, omilia a VII-a, VI, în col. PSB, vol. 17, p. 416)

..- Am nevoie de bogăție pentru copiii mei, mi s-ar putea spune.

Pretext cu aparenţă de adevăr pentru acoperirea lăcomiei! Puneți înainte pe copii, pentru a vă satisface pofta inimii. Nu aruncați vina pe cel nevinovat! Copiii voştri au Stăpânul lor, au Îngrijitorul lor. De la Acesta au primit viaţa şi tot de la El aşteaptă și mijloacele de trai. Oare, nu și pentru cei însurați s-a scris porunca aceasta a Evangheliei: „Dacă vrei să fi desăvârşit, vinde-ți averile tale şi dă-le săracilor” (Matei 19, 21)? Când cereai Domnului copii, când te rugai să ajungi tată, adăugai oare și aceste cuvinte: Dă-mi copii, ca să nu ascult de poruncile Tale? Dă-mi copii, ca să nu ajung în Împărăția cerurilor? Cine-ți garantează că fiul tău va avea

gânduri bune, că va întrebuința cum trebuie averea ce i-o vei lăsa? Pentru mulți, bogăția a ajuns prilej de desfrânare. Sau n-ai auzit de Eclesiast, zicând: ..Am văzut o boală cumplită; a păstrat bogăția spre răul celui care o va avea” (Eccl. 5, 12); şi iarăşi: ,,Las avuția mea omului ce va veni după mine! Dar cine poate ști de va fi înțelept sau nebun?” (Eccl. 2, 18-19). Bagă de seamă ca nu cumva bogăția strânsă de tine cu mii şi mii de osteneli să o prefaci în materie de păcate pentru copiii tăi şi apoi să fii pedepsit de două ori: o dată pentru păcatele pe care însuți le-ai făcut şi a doua oară pentru acelea cu care ai împovărat pe alții. Nu ti-e oare sufletul mai apropiat decât copilul ? Nu ti-e oare sufletul mai apropiat decât orice lucru? Dă-i, deci, sufletului întâietatea la moștenirea ta! Dă-i lui mai întâi bogate prilejuri pentru dobândirea vieții veșnice! După aceea împarte și copiilor ce ți-a mai rămas. Unii copii, deși n-au moștenit nimic de la părinți, și-au făcut totuși demulte ori case; dar dacă sufletul e părăsit de tine, de cine va fi miluit?** (Omilii și cuvântări, omilia a VII-a, VII, în col. PSB, vol. 17, pp. 418-419)

..Nici chiar dacă bogăția te-ar însoți în viața viitoare, n-ar trebui să-ți fie atât de dragă ! N-ar trebui, pentru că este umbrită de bunătățile de dincolo!” (Cuvânt la Duminica a XII-a după Rusalii, în rev. Mitropolia Olteniei, Anul XX (1968), Nr. 9- 10, p. 787)

„După cum bețivii, cu cât beau mai mult, cu atât doresc să bea mai mult, tot așa și bogații, cu cât au mai mult, cu atât doresc mai mult, iar adaosul le întreține lăcomia. Lăcomia după avere îi îndeamnă la sentimente potrivnice de la început; nu se mai bucură atât de ceea ce au, cât se întristează de ceea ce le lipsește sau de ceea ce-și închipuie că le-ar lipsi. În felul acesta, sufletul lor e mistuit mereu de griji și se iau la întrecere cu cei care au mai multe avuții ca ei. Ar fi cu cale ca să se bucure și să aducă mulțumiri lui Dumnezeu că sunt mai avuţi ca atâția alții; dar nu, ei sunt neliniştiti și sufăr că nu sunt atât de bogați ca unul sau ca doi oameni foarte bogați.

Când ajung tot atât de bogați ca unul mai bogat decât ei, îndată caută să ajungă pe altul şi mai bogat; dacă l-au ajuns și pe acesta, se iau la întrecere cu altul. Și după cum cei care urcă scările pășesc mereu din treaptă-n treaptă și nu se opresc până nu ajung la cea mai de sus, tot aşa şi acești bogati nu pun capăt pornirii lor de a strânge cât mai multe bogății și de a ajunge cât mai puternici, până ce nu-și vor frânge gâtul, căzând de la o înălțime atât de mare”. (Onint la Duminica a XII-a după Rusalii, în rev. Mitropolia Olteniei, Anul XX (1968), Nr. 9-10, p. 789)

Cel care socoteşte că bogăția adunată din nedreptate îi este prilej indestulator pentru a fi puternic şi a stăpâni se aseamănă cu un bolnav care-şi pune sănătatea trupului în creșterea bolii. Nu nădăjduiți spre nedreptate. Ea este piedică spre orice lucrare.” (Omilii la Psalmi, omilia la Psalmul LXIV în col. PSB, vol. 17, p. 337)

Până când bogăția va fi pricina războaielor, pentru care se făuresc arme se ascut săbii? Din pricina bogăției rudele nu mai țin seamă de rude, frații se uită cu ochi ucigași la frați. Din pricina bogăției pustiurile sunt pline de ucigași, marea de pirați și oraşele de calomniatori.

Cine-i tatăl minciunii? Cine-i facătorul actelor false ? Cine-i părintele jurământului fals? Nu-i oare bogăția? Nu-i râvna după bogăție? Pentru ce, oamenilor, vă supuneți înşivă la chinuri ? Cine a prefăcut bunurile voastre în arme împotriva voastră? Banii v-au fost dați să vă ajute să trăiți și nu să vă ajungă  povară de păcate.  Bogăția v-a fost dată să vă puteți răscumpára sufletul, nu ca să vă fie pricină de pierzanie. .” (Omilii şi cuvântári, omilia a VII-a, VII, în col. PSB, vol. 17. p. 418)

---

..Bogatul se înfricoşează de toate: de zilele din an, pentru că sunt momente de judecăți ale tribunalelor, de serile zilei, pentru că sunt momente potrivite ale tâlharilor; de nopti, pentru că ele sunt momente de biciuiri ale grijilor, de diminețile zilelor, pentru că ele sunt momente de apropiere către el a linguşitorilor. Dar bogatul nu se teme numai de anumite momente ale zilei, ci se înfricoşează şi de anumite locuri. El tremurá de frica de drumerile sau ascunzătorile tâlharilor, de cursele hoţilor, de bárfelile celor hrăpăreți, de osânda celor năpăstuiți de el, de hrăpăreții mai puerici decât el, de necinstea casnicilor lui, de preocuparea vicleană a denunțătorilor lui de a plănui învinuiri, de sminteala celor care răspândesc acestea, de plănuiele vecinilor cu privire la el, de crăpătura zidurilor, de vicleşugurile cetatenilor de sentimentele de condamnare ale guvernatorilor, de pierderea averii pe care a avut-o, și se teme că se duce și averea pe care o dobândește de acum încolo. Omule, spune-mi mie, dacă atât de mare este iarna furtunoasă şi vijelioasă a bogățiilor tale dobândite, unde și când mai este primăvara de bucurie pentru tine?” (Omilie pentru mângâierea unui bolnav, în rev. Mitropoliei Olteniei, Anul XVIII (1991), Nr. 2. p. 73)

..Râvna lor după avuții îi duce la simțăminte potrivnice celor de la inceput; nu se mai bucură atâta de ce au, cât se întristează de ce le lipseste sau îşi închipuie că le-ar lipsi. Așa că sufletul lor este mereu mistuit de grij, ci se iau la întrecere cu cei care-i depășesc în bogății.” (Omilii şi cuvântiri. omilia a VII-a, V, în col. PSB, vol. 17, p. 415)

..Cine-i tatăl minciunii? Cine-i făcătorul actelor false ? Cine-i părintele jurământului fals ? Nu-i, oare, bogăția? Nu-i, oare, râvna după boginie? Pentru ce, bogatilor, vă supuneți pe voi înşivă la chinuri ? Cine v-a prefacut bunurile voastre în arme impotriva voastră? Banii v-au fost dati ca să vă ajute să trăiţi, nu ca să ajungă povară de păcate. Bogăția v-a fost dată ca să vă puteți răscumpăra sufletul, nu ca să vă fie pricină de pierzare”. (Cuvânt la Duminica a XII-a după Rusalii, în rev. Mitropolia Olteniei, Anul XX (1968) Nr. 9-10, p. 791)

Dacă fântânile sunt sleite din când în când, dau mai multă apă. Dar dacă se lasă apa în fântână, apa se strică. Tot aşa şi bogitia dacă stă pe loc, este nefolositoare; dar dacă se mişcă şi-i dată și altora, este si folositoare tuturora și rodnică.” (Omilii şi cuvântări, omilia a VI-a la cuvintele Evangheliei după Luca: Strica-voi jitnitele mele şi mai mari le voi zidi” și despre lăcomie, V, în col. PSB, vol. 17, p. 404)

..Oamenii care judecă înțelept trebuie să fie încredinţat că avuția le este dată spre administrare și nu spre desfătare, iar când se despart de ea trebuie să se bucure ca unii care se despart de bunuri străine si nu să se întristeze ca și cum ar pierde bunurile proprii.” (Omilii și cuvintári, omilla a VII-a, III, în col. PSB, vol. 17. p. 413)

---

..(Corăbierii-n.n.) chiar dacă ar duce in corabia lor mărfuri de mare trebuinţă, dar dacă furtuna mării s-ar ridica clocotind in jurul lor şi ar amenința să acopere corabia îngreuiată de încărcătură, se vor descotorosi cit vor putea mai repede de tot ce împovărează corabia, vor arunca fără milä mărfurile în mare, ca să țină corabia deasupra valurilor și să-și scape de primejdie, dacă e cu putinţă, numai sufletele şi trupurile lor. Mai mult decât aceia se cuvine ca noi să luăm aceste hotărări şi să facem la fel. Aceia piend îndată mărfurile pe care le-au aruncat și le stă în față sărăcia: noi, insi, cu cât vom arunca mai multă încărcătură rea cu atât vom aduna pentru sufletele noastre mai multă și mai bună bogăţie.

Dacă vrem să prefacem în câştig povara bogatiei, să o impartim la mulți; aceia o vor purta cu bucurie și o vor inchide in sânurile Stăpânului, cămările cele nejefuite.” (Omilii şi cuvintiri, omilia a XXI-a, VIII, în col. PSB, vol. 17, p. 559)

..Averile (…) mutate în stomacurile săracilor, ca în nişte corăbii mai sigure, sunt salvate acolo de la înec, ajung în porturi şi păstrează pentru cei ce le-au aruncat podoabă, nu primejdie.” (Omilii şi cuvântări, omilia a XXI-a, VIII, în col. PSB, vol. 17, p. 559)

Socot că se cuvine să nu dorim bogăția când ne lipseste, iar când o avem să nu ne gândim mai mult a o stăpâni decât a sti cum s-o folosim” (Omillii si cuvântări, omilia a XXII-a către tineri, VIII, in col. PSB, vol. 17, p. 580)

..Socrate, când a văzut că un om bogat se lăuda cu bogăția lui, i-a spus că n-are să-l laude înainte de a vedea dacă ştie să întrebuinţeze bine bogăția 51″ (Omilii şi cuvântări, omilia a XXII-a, VIII, în col. PSB, vol. 17, p. 581)

”….dacă fiecare dintre averi ar fi rea în sine, n-ar fi fost zidirea lui Dumnezeu, pentru că, după Scriptură: ,,toată zidirea lui Dumnezeu este bună și nimic nu este de lepădat” (I Tim. 4, 4); apoi, trebuie să spunem că porunca lui Dumnezeu nu ne-a învățat să aruncăm averile ca rele și să fugim de ele, ci să le chivernisim. Și că cineva se condamnă nu pentru faptul că a avut averi, ci pentru a cugetat rău în privința lor, sau pentru că nu s-a folosit bine de ele. Căci dispoziţia sufletească nepătimașă şi sănătoasă în privința acestora și chivernisirea lor după poruncă ne folosesc la multeși foarte necesare lucruri, uneori spre curățirea păcatelor noastre; drept aceea s-a scris: ,, din ceea ce aveți, dați mai bine milostenie și iată, toate vă sunt curate” (Luca 11, 41); iar alteori spre moștenirea împărăției cerurilor și spre câștigarea vistieriei care nu se poate lua.” (Regulile mici, î. 92, în col. PSB, vol. 18, p. 357)

,,Pentru ce tu ești bogat și acela sărac ? Negreșit, pentru ca tu să-ți primești răsplata bunătății tale și a administrării credincioase a bogăției, iar acela să fie cinstit cu marile recompense ale răbdării.” (Omilii și cuvântări, omilia a VI-a la cuvintele Evangheliei după Luca: ,,Strica-voi jitnițele mele și mai mari le voi zidi” și despre lăcomie, VII, în col. PSB, vol. 17, p. 407)

,,După cum un râu, care vine de la înălțimi, atinge pe cei ce stau pemalurile lui, dar îndată ce i-a atins, râul și trece mai departe, tot așa și ușurătatea bogăției trece foarte repede și alunecă degrabă; așa îi este firea, se mută de la unul la altul. Astăzi moșia aceasta este a unuia, mâine a altuia, iar după puțin timp a altuia. Uită-te la casele din oraș! Au purtat când numele unui proprietar, când al altuia. Și aurul fuge totdeauna din mâinile celui care-l are, se mută la altul și de la acela la altul.” (Omilii la Psalmi. omilia la Psalmul LXI, V, în col. PSB, vol. 17, p. 337)

,,Dacă obișnuiești să lauzi bogăția pentru cinstea ce-ți vine din partea ei, socotește, omule, cât este mai de folos din pricina laudei să fii numit părinte a numeroşi copii, decât să ai mulțime de statiri 52 în pungă. Averile fără să vrei le vei lăsa aici pe pământ, dar râvna pentru faptele bune o vei duce cu tine Stăpânului, când întreg norodul, stând în fața Judecătorului obştesc, hrănitor, binefăcător și cu toate denumirile dărniciei te va numi”. (Despre iubirea aproapelui, în rev. Glasul Bisericii, Anul XX (1961), Nr. 1-2, p. 57)

---

„Aș vrea să mai răsufli puțin, bogatule, ca să aibă răgaz gândurile tale,spre a-și aminti ce sfârșit va avea tot zelul ce-l pui în faptele tale. Ai atâtea şi atâtea hectare de pământ! Tot atâtea hectare de grădini, munți, câmpii, imașuri, râuri, livezi ! Ce-ți rămâne din toate acestea ? Nu te așteaptă, oare, tot trei metri de pământ ? Nu va fi de ajuns greutatea câtorva pietre pentru paza nenorocitului tău trup? Pentru ce te frămânți ? Pentru ce faci atâtea fărădelegi? Pentru ce culegi fructe fără de rod? Să dea Domnul să fie numai fructe fără de rod și nu materie pentru focul veşnic ! Nu te trezești o dată din beţia aceasta? Nu ți se însănătoşesc o dată gândurile ? Nu-ți vii în sine-ți ? Nu ai înaintea ochilor tăi judecata lui Hristos ? Ce vei răspunde când cei nedreptățiti vor sta în jurul tău și vor striga împotriva ta înaintea Dreptului Judecător? Ce vei face ? Ce apărători vei tocmi ? Ce martori vei aduce ? Cum vei convinge pe Judecătorul care nu se poate înşela? Nu-i nici un avocat acolo! Nu-i cu putință acolo să întrebuințezi cuvinte frumoase care să poată acoperi adevărul înaintea Judecătorului ! Acolo nu te mai însoțesc lingușitorii, nici banii, nici mândria funcției tale! Eşti fără prieteni, fără ajutoare, fără sprijin, fără apărare. Vei rămâne rușinat, trist, abătut, singur, fără nici o îndrăzneală. Oriunde ți-ai întoarce ochii nu vei vedea decât mărturiile clare ale răutăților tale: aici lacrimile orfanului, acolo suspinele văduvei, în altă parte săracii care au fost alungați în pumni de la casa ta, slugile pe care le-ai bătut, vecinii pe care i-ai supărat. Toți se vor scula împotriva ta! Mulțimea faptelor tale celor rele te va înconjura”. (Cuvânt la Duminica a XII-a după Rusalii, în rev. Mitropolia Olteniei, Anul XX (1968), Nr. 9-10, p. 790)

,,Bagă de seamă ca nu cumva bogăția strânsă de tine să se prefacă în materie de păcate pentru copiii tăi și să fi pedepsit de două ori: o dată pentru păcatele pe care tu însuți le-ai săvârşit şi altă dată pentru păcatele făcute de altii. Nu ti-e, oare, sufletul mai apropiat decât copilul ? Nu ti-e, oare, sufletul mai apropiat decât averea ? Dă-i, deci, sufletului în primul loc dreptul de întâi-născut al moștenirii tale ! Dă-i lui bogate prilejuri pentru dobândirea vieții veșnice! După ce ai făcut aceasta, dă și copiilor tăi mijloace de trai. Unii copii, deși n-au primit de la părinți averi, totuşi adeseori și-au făcut averi. Dar dacă sufletul e părăsit de tine, de cine va mai fi miluit ?” (Cuvânt la Duminica a XII-a după Rusalii, în rev. Mitropolia Olteniei, Anul XX (1968), Nr. 9-10, pp. 791-792)

50. Mihai Eminescu, ,,Glosă”.