Buna-rânduială ne-a lăsat-o Dumnezeu prin înaintaşii noştri ca fiind un firesc al vieţii noastre în Hristos. Un om cu bună-rânduială în viaţa duhovnicească este un om care caută înţelepciunea. Împăratul Solomon afirmă: „Înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 4). De aici înţelegem că nerăutatea şi lăsarea de păcate sunt începutul înţelepciunii ca stare firească a creştinului în Hristos. Desigur, această rânduială nu se regăseşte într-o disciplină rigoristă, exterioară, ci îndeosebi într-o lucrare interioară a inimii. Acest lucru l-am învăţat de la înaintaşii noştri, care ne-au pus la inimă grija de mântuire ca lucrare interioară a sufletului.
Ce înseamnă a avea grijă de suflet? Înseamnă a avea mai multă bunăvoinţă faţă de semenii noştri, mai multă întrajutorare şi înţelegere, un cuvânt bun spus la locul şi timpul potrivit, o grijă permanentă de rugăciune, ascultare de părinţi, de profesori, de bătrâni, de preoţi, educarea copiilor în credinţă şi muncă cinstită, milostenie după putere, răbdare şi bunăvoinţă faţă de toţi, mai multă cumpătare în vorbă, în mâncare şi băutură, grijă de a citi cărţi folositoare de suflet etc. Toate aceste lucruri şi fapte credem că ne ajută să ne încadrăm pe calea lui Dumnezeu în firescul vieţii noastre în Hristos.
Se spune despre împăratul roman Titus că avea o căprioară la care ţinea foarte mult şi, pentru ca nimeni să nu se atingă de ea, a legat o tăbliţă de gâtul ei cu lanţ de aur, pe care era scris: „Nu mă atinge, sunt a împăratului”. Oare în conştiinţa noastră, iubiţi fraţi şi surori, cât de mare stă scris că noi suntem ai lui Dumnezeu, că El nu are a pierde pe nimeni, că suntem chipul Lui – „deşi purtăm rănile păcatelor” – şi că avem o rânduială sfântă lăsată de Sfinţii noştri Părinţi şi înaintaşii sfinţi, de îndeplinit pe pământul acesta?
Suntem conştienţi cu toţii de slăbiciunea sufletelor noastre, de negrija noastră faţă de valoarea sufletului, dar ştim că din mâinile noastre ni se va cere sufletul, ni se va cere socoteală de cum l-am îngrijit, de cum l-am hrănit şi de modul cum s-a simţit El în trupul acesta neputincios. Cum găsim timp pentru păcate, să găsim timp şi pentru suflet. Să ieşim la lumină, să ieşim din bezna păcatului, căci Dumnezeu ne primeşte în orice clipă ne-am întoarce la El.
În acest sens, ne ajută foarte mult şi perioadele de post, cum a fost cel recent încheiat, al „Adormirii Maicii Domnului”, perioadă care ne obligă la o bună rânduială în viaţa noastră duhovnicească, deoarece luna august, ultima lună din cursul anului bisericesc, aduce cu sine o serie de sărbători mai apropiate de sufletele noastre: Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ, Schimbarea la Faţă a Domnului, Sf. Cuv. Teodora de la Sihla, Adormirea Maicii Domnului şi Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul.
Pe de altă parte, credem că pentru o bună rânduială în viaţa noastră avem nevoie de curaj şi bărbăţie sufletească, bărbăţie pe care ne-a arătat-o mai întâi Mântuitorul Hristos şi Sfinţii Săi. Sf. Ioan Botezătorul a fost modelul bărbatului desăvârşit, deşi la prima vedere părea un om slab şi neputincios. Însuşi Hristos i-a întrebat pe iudei: „Ce aţi ieşit să priviţi în pustie? Oare trestie clătinată de vânt…?” (Luca 7, 24-25), referindu-se la Sf. Ioan, deoarece iudeii se luaseră după aparenţele exterioare, dar Hristos le-a arătat adevărul „că, între cei născuţi din femeie, nimeni nu este mai mare decât Ioan” (Luca 7, 28). De asemenea şi Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ şi Sf. Cuv. Teodora de la Sihla ne învaţă acelaşi lucru, anume că adevărata bărbăţie şi tărie se arată, de fapt, în smerenie, căci – aşa cum mărturisesc la unison Sf. Părinţi: „Acolo unde este smerenie, sunt de toate, iar unde nu este smerenie, nu este nimic”.
Pentru noi, cei de astăzi, tăria şi bărbăţia sufletească se arată în puterea de a ne stăpâni pe noi înşine, de a ne lăsa de dependenţele păcătoase şi de a lupta împotriva curentului acestei lumi potrivnice lui Dumnezeu.
De aceea, din cele afirmate să reţinem faptul că omul cu rânduială este omul care îşi chiverniseşte cele necesare în viaţă, rânduindu-şi în primul rând cele pentru suflet şi care trece de la starea de om mereu ocupat cu grijile lumeşti la starea de om liber în Hristos.
Suntem cu toţii chemaţi să devenim icoane ale bunei-rânduieli în această lume, având o lucrare interioară de rugăciune, împlinind voia lui Dumnezeu în smerenie şi curăţie sufletească.
Slăvit să fie Domnul!
Pr. Ionuţ OLENICI