A cunoaşte şi a tâlcui sunt două lucrări care, prin Duhul Sfânt, se contopesc în una singură, pentru a fi feriţi şi de uneltirile din afară şi de cele dinlăuntru; şi de lume, c patimile şi cu poftele ei, şi de satana cu eresurile dinlăuntru.
Nu toţi cunoscătorii Sfintelor Scripturi le pot şi tâlcui. De exemplu, Apolo (cf. Fapte 18), despre care am mai vorbit că, pentru aprofundarea tâlcuirilor lui, deşi era cunoscător, tare în Scripturi, învăţat, avea duh înfocat, vorbea cu îndrăzneală, avea tot ce trebuie unui orator iscusit, mai avea nevoie de ceva care a fost completat de Aquila şi Priscila. De aici se vede necesitatea de a nu te semeţi, de a nu te baza pe cunoştinţele proprii, de a asculta şi a simţi cerinţele adunării, care sunt descoperiri ale Duhului Sfânt.
Mântuitorului nu-I scapă din vedere osândirea orgoliului, a înfumurării, să înfrunte mândria celor ce se credeau mari tâlcuitori ai Sfintelor Scripturi. Zice El: „Vă rătăciţi pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Mt 22, 29). În această afirmare se vede limpede existenţa celor două contraste şi anume:
– cunoscători şi rău tâlcuitori. Tâlcuirea cea adevărată se întemeiază pe cuvintele sănătoase ale Domnului Iisus Hristos şi pe învăţătura care duce la evlavie (cf. I Tim 6, 3-4);
Biblia se tâlcuieşte prin ea însăşi (cf. II Pt 1, 20-21). Autorul Bibliei este Duhul Sfânt. Descoperirile ne sunt arătate de Sfinţii Săi, aleşi şi preaiubiţi de la început.
– Duhul Sfânt este Unul, Care din Tatăl purcede;
– Biserica este Una, cea Sfântă, sobornicească şi apostolească (cf. Iuda 3).
va urma
Grăiţi cuvântul Domnului / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
