Bunătatea lui Dumnezeu

1 – Noi înșine ne mirăm adeseori zicînd cu durere: Vai cât de rău este omul, cât de rea este lumea, cât de nelegiuiți sînt oamenii…
Și ața este.
Dar nu ne mirăm mai degrabă și nu spunem: O, cât de Bun, cât de nemărginit de Bun, cât de neînțeles de Bun este Dumnezeu… Care cu toate că lumea e așa rea, că oamenii sunt atât de nelegiuiți – Dumnezeu totuși îi rabdă, Și totuși le dă, Lui totuși Îi este milă, El totuși îi iubește.
Într-adevăr cât de mare este Bunătatea lui Dumnezeu…

2 – Aceasta este uimirea și aici stă toată taina dragostei celei nespus de mari a lui Dumnezeu: Bunătatea Lui.
Pentru acești nelegiuiți a murit Hristos spre a-i izbăvi nu numai de sub blestemul păcatului moștenit prin firea lor omenească de la Adam, întâiul lor părinte căzut… Ci și de sub blestemul propriului lor păcat, săvârșit de fiecare om, din propria lui voință, ca act al propriei sale neascultări de porunca Dumnezeului său…

3 – Jertfa Mântuitorului cuprinde în Sine nu numai Prețul mântuirii lumii întregi ci și prețul mântuirii fiecărui suflet omenesc în parte.
Și de aceea trebuie ca Jertfa Aceasta s-O primească toată omenirea ca singurul Preț al Răscumpărării ei din osânda și moartea păcatului în întregimea lui; și trebuie să o primească și fiecare suflet în parte, – pentru partea lui de vină ca fiu al omenirii și ca participant la păcatul ei.

4 – Orice altă dragoste în afară de a lui Dumnezeu n-ar putea atât de mult.
Orice dragoste omenească are o margine mai mult sau mai puțin apropiată. Numai dragostea lui Dumnezeu este fără margini.
Ea rabdă totul, nădăjduiește totul, sufere totul și acopere totul – până la sfârșitul vieții omului, a fiecărui om.
Dar și atunci la sfârșit, nu dragostea lui Dumnezeu se sfârșește – ci viața omului.
Iar judecata osânditoare de la sfârșitul vieții omului neascultător de Dumnezeu, – nu Hristos o aduce, ci o aduce păcatul omului neascultător.

5 – Nu judecătorul îl condamnă pe un criminal – ci crima lui îl condamnă. Judecătorul n-are cu el nimic, crima lui are. Ea nu-l lasă. Ea îl osândește.
Tot așa va fi și la Judecata lui Hristos. Păcatul omului va striga după el.
Cuvintele lui îl vor osândi.
Faptele lui îl vor condamna.

6 – Cum se va întâmpla judecata păcatului asupra păcătosului, nu știm. Pentru că fiecare păcat va căpăta un chip, un grai, o mărime.
Fiecare cuvânt vinovat la fel.
Fiecare gând, fiecare pas, fiecare loc al păcatului vor căpăta forma, greutatea, mărimea, urâciunea, violenþa, grozăvia și cine mai știe ce alte înfățișări ale păcatului făcut…
Și toate acestea împreună, vor osândi pe cel ce a săvârșit acele păcate.

Traian Dorz, din “Alergarea Stăruitoare”