Ca fii ai luminii să umblăm

Efeseni 5, 8-19

Cu câtă înţelepciune ne îndeamnă Sf. Apostol Pavel pe noi, cei care „altădată eram în întuneric”, iar acum, „luminaţi de Domnul, să umblăm ca fii ai luminii” (v. 8). Şi dacă am venit la lumină şi ne-am dat seama de întunericul nenorocit în care trăiam, avem datoria sfântă să fim luminători pentru cei care stau departe de Hristos.

Dar cum putem veni la lumină? Fiecare dintre noi suntem chemaţi de Dumnezeu diferit: pe unii prin auzirea cuvântului lui Dumnezeu, pe alţii prin suferinţă şi prin diferite încercări. Dar ce bine este atunci când Domnul bate la uşa inimii noastre şi Îi răspundem cu un DA hotărât, căci numai cu Domnul viaţa este fericită, familia împlinită şi toate capătă valoare şi sens în viaţa noastră.

Dacă am venit la lumină, trebuie să ne purtăm ca nişte fii ai luminii, deoarece lumina care este în noi trebuie să o vadă şi cei care sunt în întuneric. „Şi văzând oamenii lumina în noi” (Matei 5, 16), să vină la Hristos, Care este Lumina cea adevărată şi nepătrunsă de mintea omenească, ci doar simţită şi trăită prin credinţă de cei care caută Izvorul vieţii, după cum cântăm în doxologia mare: Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumina.

Această lumină pe care am aflat-o sau, mai bine zis, pe care Dumnezeu, în milostivirea Sa, ne-a făcut-o şi nouă descoperită, am primit-o în dar de la Dumnezeu. Toate le-am primit în dar (cf. Ioan 1, 16), prin Biserică şi Lucrarea de trezire duhovnicească a Oastei Domnului, prin care El ne-a chemat, după cum spune şi Sf. Ioan Gură de Aur: „Chemarea şi curăţirea sunt un har al lui Dumnezeu, dar a rămâne chemat şi curat atârnă de râvna celor care au fost chemaţi. Chemarea nu se datoreşte vredniciei Ca fii ai luminii să umblăm omului, ci harului”1 . Acum depinde numai de noi, de râvna noastră, să şi păstrăm tot ce am primit în dar de la Hristos. Aşadar, să ne deschidem mintea şi inima, ca să primim tot ce vrea El să ne dea! După aceea să avem marea grijă a păstrării lor. Căci numai dacă vom păstra, vom avea folos că am primit2 .

De aceea, Oastea Domnului a venit în Biserica noastră ca o lumină, nu pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi, pentru toţi care văd că sunt în întunericul lumii acesteia şi doresc să vină la lumină.

Dar cum se vede această lumină în viaţa noastră? Care sunt roadele ei? Tot dumnezeiescul Pavel ne răspunde: „Roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr” (v. 9). Numai în cine se văd aceste virtuţi: bunătatea, dreptatea şi adevărul, este cu adevărat un fiu al Luminii, deoarece sunt şi alte „lumini” care nu sunt adevărate. Numai în cel care a pătruns Hristos Cel adevărat, poate fi un luminător, un îndrumător pentru alţii, şi astfel poate deosebi luminile neadevărate.

De aceea să venim cu păcatele noastre în faţa lui Hristos, Care este Lumina lumii (Ioan 8, 12), să ne recunoaştem păcatele, căci numai prin Hristos primim iertare în această viaţă şi totul devine altfel, făcând ce este „bineplăcut Domnului, osândind pe faţă faptele cele rele, de care ne este ruşine a le şi grăi” (vv.10-12). Şi să ne luminăm umblând cu mare grijă în acest veac care ne oferă de „toate”, „să nu fim ca nişte neînţelepi, ci ca cei înţelepţi” (v. 15). Dacă ne-a luminat Hristos, „să răscumpărăm clipa” (v. 16).

Aşadar, să ne hotărâm în prag de Centenar să devenim fii ai Luminii, prin Hristos, biruind întunericul printr-o pocăinţă continuă la picioarele Crucii Mântuitorului, şi astfel să ducem mai departe solia sfântă a Gornistului Oastei Domnului, Părintele Iosif Trifa.

Timotei MISTREAN

1. Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1994, p.79
2.  Traian Dorz, Hristos – Tezaurul împăratului Solomon!