Vorbirea fratelui Martin Bugărin (Beiuş) la adunarea de la Beiuş – 13 septembrie 1981
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Bunul Dumnezeu, după ce l-a făcut pe om, i-a dat viaţă. A pus în lut suflare de viaţă, dar Domnul a ştiut că nu e de ajuns numai viaţa în om, ci i-a făcut încă mai înainte raiul şi fericirea în care să trăiască, i-a făcut soţia şi tot ce era necesar pentru o viaţă fericită.
Deci Domnul Dumnezeu, iată cum a lucrat de minunat! Nu i-a dat omului numai viaţa, suflarea de viaţă – şi cu asta gata –, ci i-a făcut omului şi i-a dat belşug, adică viaţă din belşug, să aibă tot ce-şi dorea, punându-l stăpân peste toate.
Ce fericit era omul atunci că avea viaţă, dar nu numai viaţă, ci viaţă din belşug!
Atunci a venit şarpele… Şarpele voia să curme belşugul, viaţa din belşug. Viaţa în sine o lăsa omului, dar o viaţă otrăvită, o viaţă vinovată, fără putere.
Şarpele ştia că numai într-un fel poate reuşi în încercarea lui: dacă îl face pe om să calce porunca lui Dumnezeu. Ştia şarpele că, dacă va fura belşugul Voii şi Ascultării lui Dumnezeu, omului îi mai rămâne numai durerea, ruşinea şi fuga de Faţa Domnului. Şi aşa a rămas sărmanul om doar cu viaţa, fără belşugul vieţii, fără ascultarea Voii lui Dumnezeu.
Oare ce înseamnă viaţa fără belşug, viaţa fără putere, viaţa fără Dumnezeu?
Un slăbănog zăcea în patul lui. Bietul de el nu putea nici mânca – altul îi dădea în gură –, nu se putea mişca deloc. În rest, era sănătos. Ochii îi vedeau bine, inima îi bătea, avea viaţă. Într-o zi intră un şarpe. Omul nu putea nici striga, nici fugi, nici nu se putea apăra. Şarpele l-a muşcat şi omul a murit otrăvit de şarpe.
Iubiţii mei fraţi şi surori! Iată ce înseamnă viaţa, viaţa numai, viaţa fără putere, viaţa fără belşug.
Omul dorea să scape, dar totul era degeaba, pentru că avea numai viaţă în el, fără putere, el nu avea belşug de viaţă, ci numai viaţă. Nu ajunge numai atât. De aceea a spus Mântuitorul nostru scump: „Eu am venit ca oile Mele să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug!”.
Fratele meu drag şi sora mea scumpă! Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat la toţi viaţa. Dar nu ajunge numai că ai viaţa. Ci trebuie să avem „viaţă din belşug”, viaţă cu putere, pe care numai El, Domnul Iisus, o poate da, căci viaţa aceasta „din belşug” este în El, în prezenţa Lui.
Fraţii mei dragi, hai să ne cercetăm în seara aceasta: ce fel de viaţă avem noi? Ce fel de roade? Mulţi au viaţă de slăbănog, de a merge numai până la biserică, numai până la adunare şi atât. Mai mult şi mai adânc nu pot, ci se mulţumesc cu viaţa fără „viaţă din belşug”.
Adevărata viaţă a unui credincios nu se vede numai la biserică şi la adunare, căci acolo se poate preface ceea ce nu este de fapt. Ci adevărata viaţă se vede în luptă, atunci când vine şarpele la luptă, la întâlnirea omului cu şarpele, cu păcatul în luptă.
Aici unul trebuie să cadă şi unul să biruie. Ori biruie omul alături de Dumnezeu… ori biruie şarpele alături de păcat.
După lupta aceasta se înalţă un cântec. Ori cântecul de slavă şi biruinţă adus Domnului de omul bucuros că a biruit, ori se înalţă cântecul trist al omului înfrânt şi căzut în mâinile vrăjmaşului.
Fratele meu drag şi sora mea iubită! Aici se arată rostul vieţii din belşug. Aici, în această luptă, se cere să avem belşug din Dumnezeu în noi, belşug de putere, belşug de rugăciune, belşug de stăruinţă… O viaţă de belşug, ca să fugă diavolul de la noi.
Să privim puţin peste casa, peste familia bătrânului Iacov – Israel – şi la cei doisprezece copii ai lui. Dintre toţi copiii, Dumnezeu l-a ales pe Iosif să fie binecuvântat, să fie alesul Domnului.
Toţi cei doisprezece fraţi aveau viaţă în ei, dar Iosif avea o viaţă din belşug. Iosif avea în viaţa lui ceva mai mult ca ceilalţi fraţi ai lui şi pentru aceasta fraţii lui nu îl vedeau bine, erau mereu supăraţi pe el.
Când au avut primul prilej mai potrivit, l-au aruncat pe Iosif în fântână. Iosif stătea în fântână, dar el nu era singur, căci Dumnezeu S-a coborât alături de Iosif. Iosif era binecuvântat şi în fântână; Dumnezeu, Care îi dădea viaţă din belşug, era alături de el.
Iar fraţii lui Iosif au rămas fără Dumnezeul lui Iosif. Fraţii lui Iosif şi bătrânul Israel au rămas singuri, căci, alungându-l pe Iosif, l-au alungat şi pe Dumnezeul lui Iosif.
Din ce se vede că Dumnezeu a plecat alături de Iosif? De unde ştim că Dumnezeu îi părăsise pe fraţii lui Iosif şi chiar pe bătrânul Israel? Aceasta se vede când vine încercarea, când vine foametea peste ţară. Fraţii lui Iosif – şi chiar bătrânul Israel – nu au ştiut ce să facă, cum să se descurce în faţa primejdiei. Era să moară de foame, pentru că nu mai era în mijlocul lor Dumnezeul, Care să-i înveţe. Dumnezeu era cu Iosif, cel alungat de ei.
Şi Dumnezeu îl învaţă pe Iosif cum să scape de la moarte o ţară străină. Ţara Egiptului e scăpată de foamete pentru că Iosif, în cei şapte ani de belşug, a adunat în magazii roadele pe care le-au mâncat în cei şapte ani de secetă.
Fraţii lui Iosif n-au ştiut acesta. Ei aveau numai viaţa şi credeau că este de‑ajuns. Ei nu aveau nevoie de „viaţă din belşug”, trăită în ascultarea de Dumnezeu. La vremea de încercare, era să moară de foame, dar au alergat la cel ce avea „viaţa din belşug”. Iosif, cel mai bogat în „viaţă din belşug”, nu le-a făcut fraţilor lui nici un rău. „Viaţa din belşug” nu i-a aruncat în fântână, cum a fost el lepădat de fraţii lui.
Iosif, cel cu „viaţa din belşug”, şi-a îmbrăţişat fraţii, a plâns şi i-a sărutat mult, cu dor şi dragoste.
Fratele meu drag şi sora mea scumpă! Înţelegi tu oare că Dumnezeu va trimite şi peste noi o vreme de cercetare, o vreme de încercare? Înţelegem noi că la acea vreme se cere să avem toţi „viaţă din belşug”? La vremea cercetării, în zadar ai numai viaţă, fără belşugul prezenţei lui Dumnezeu. La vremea cercetării nu pot birui decât cei ce au „viaţă din belşug”.
Când spui cuvântul belşug înseamnă, în chip firesc, pământesc, să ai mai mult decât îţi trebuie. Dar pământeşte, numai atunci tu ai belşug de bani, când din banul tău hrăneşti şi un sărac, ajuţi şi o văduvă, dai şi pentru o biserică. Când nu faci aşa, atunci nu ai belşug de bani.
Numai atunci ai belşug de casă, de căldură în casă, când primeşti să încălzeşti şi pe alţii din ceea ce Dumnezeu ţi-a dat ţie.
Cine nu face aşa pământeşte nu are nimic din belşug.
Dar, cum noi nu avem numai trup şi pământ, ci avem şi sufletul nostru, am vrea să privim şi la belşugul cel duhovnicesc. Cum stăm cu „viaţa din belşug” în Hristos?
Belşug în ascultarea voii lui Dumnezeu…
Belşug în urmarea Cuvântului lui Dumnezeu…
Belşug în trăirea Cuvântului Sfânt.
Fratele meu şi sora mea, să ne mai punem o întrebare. Nu vreau să vă întreb dacă Hristosul cel ce zice: „Eu am venit ca oile Mele”… nu vă întreb dacă El a venit şi până la noi sau dacă noi am venit până la El, căci ştiu că strigăm imediat: „Da, a venit şi până la mine”…
Ci ne întrebăm: avem noi viaţă din belşug?
Dacă eu nu am viaţă, atunci, fratele meu, eu mă mint singur, tu te înşeli singur, căci noi încă nu ne-am întâlnit cu Dumnezeul nostru.
Ştii oare de ce nu te-ai întâlnit tu cu Domnul? Când Domnul a venit să cerceteze cele şase vase de piatră puse pentru spălarea nuntaşilor, iată că vasele nu erau pline până sus. Slujitorii nu şi-au făcut datoria. Slujitorii care-au avut porunca să le umple au pus apă după cât au crezut ei că e de-ajuns. De aceea primul cuvânt al Domnului a fost să le umple până sus. Numai după ce vasele au fost umplute până sus… numai după aceea a venit binecuvântarea Domnului şi schimbarea apei murdare în vin bun şi curat.
Fratele meu, tu ţi-ai umplut vasul inimii tale până sus, cum zice Psalmistul: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea”? Tu, frate, ţi-ai umplut vasul inimii până sus de Cuvântul lui Dumnezeu? Dacă ţi l-ai umplut, ferice de tine!
Dar dacă nu ţi l-ai umplut până sus, atunci întârzie şi poate să nu mai vină niciodată binecuvântarea lui Dumnezeu peste tine, pentru că tu o împiedici. Tu nu o laşi să vină, tu o alungi, păstrându-ţi vasul tău gol.
Fraţilor dragi, haidem ca din seara aceasta să ne umplem fiecare inimile noastre până sus, pentru ca Domnul să ne poată binecuvânta. Ca fiecare dintre noi să ne întoarcem acasă binecuvântaţi de Domnul.
„Eu am venit ca oile Mele să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug”!
Iată ce dar minunat vrea Dumnezeu să ne dea! De ce mai stăm pe gânduri şi nu primim?
Depinde de noi, fratele meu iubit.
Depinde de tine, sora mea scumpă!
Primeşte „viaţa din belşug”!
Slăvit să fie Domnul!
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. II
