1. O, casă, o, familie, o, urmaşi ai unui mare credincios al Domnului – luptaţi să fiţi vrednici de el, căci şi voi sunteţi călători pe pământ!
Lăudaţi-L şi voi pe Domnul aşa cum L a lăudat acel mare suflet care a trăit între voi!
Fiţi vrednici de numele şi de viaţa lui sfântă, ca să fiţi în veşnicie şi voi alături de el lângă Domnul, într o astfel de vrednicie!
2. Câtă vreme încă lupta nu s a sfârşit,
câtă vreme încă încercarea n a trecut,
câtă vreme călătoria printre valuri continuă încă, nu lăudaţi pe nimeni,
– ci vă rugaţi pentru toţi.
Primejdia ne pândeşte până trecem dincolo de apa morţii.
3. Câtă vreme credinciosul este încă în mijlocul ispitelor, – atâta vreme este tot în primejdie.
În mijlocul datoriilor sale, este încă ameninţat,
în mijlocul privirilor aţintite spre el cu ură sau cu nădejde, el este la o mare răscruce;
– încă nu lăudaţi cu prea mare încredere pe nimeni, până ce n a trecut mai întâi biruitor în veşnicie.
După aceea puteţi să l lăudaţi oricât merită.
4. Câtă vreme trăieşte un om, încă nimeni nu poate fi sigur dacă nu cumva o piedică nevăzută
sau o clipă de neatenţie,
sau un vrăjmaş neluat în seamă îl va trânti tocmai atunci când părea că i biruitor deplin,
când părea că merită toate laudele.
5. Ci lăudaţi-l numai pe acela care într adevăr a biruit!
Pe acela care, luptând curajos cu vrăjmaşul până la sfârşit, a trecut în veşnicie biruitor!
Pe acela care, păstrându se curat în mijlocul tuturor ispitelor pe calea vieţii,
a murit neîntinat de ele.
Pe acela da, avem datoria să l lăudăm, urmându l…
6. Pe acela care, suferind cu răbdare până la capăt, nu s a descurajat, ca să trădeze sau să fugă,
şi nu a cârtit, ca să batjocorească,
şi nu a lăcomit, ca să vândă,
ci şi a dat sufletul senin şi răbdător în mâinile lui Dumnezeu, cu linişte şi cu mulţumire, biruind totul.
Da, numai pe acela să l lăudaţi.
7. Numai acela e vrednic de laudă, care a trecut biruitor în veşnicie.
Fiindcă numai acela a scăpat de ispite deplin.
Şi numai acela nu vă va mai putea face de ruşine sau de pagubă
pe voi şi pe Hristos.
8. Pe acela care a biruit, însă, trebuie să l lăudaţi!
Trebuie să-L lăudăm neîncetat pe Domnul nostru Iisus Hristos, căci El este Cel mai Măreţ Biruitor,
El este Biruitorul Şarpelui,
Biruitorul Fiarei,
Biruitorul păcatului,
Biruitorul Morţii,
Biruitorul tuturor vrăjmaşilor Lui,
Biruitorul Care Şi a supus toate
şi Care Şi le va supune pe toate câte sunt
– în cer şi pe pământ, şi sub pământ.
9. Numai El este Unicul Biruitor vrednic de toată lauda noastră a tuturor,
de aceea toate cerurile Îl laudă şi toate veacurile vor slăvi Numele Lui.
Prin biruinţa Lui a venit puterea de biruinţă şi peste luptătorii Săi credincioşi.
Şi prin marea Lui biruinţă au sfârşit biruitori şi cei care au păşit pe urmele Lui până astăzi.
Şi până la sfârşit.
10. Sunt vrednici de laudă şi acei mari oameni curajoşi care, în Numele Marelui nostru Dumnezeu Biruitor Iisus Hristos, au îndrăznit să se ia la luptă cu toate puterile iadului,
cu toate ispitele păcatului
şi cu toate duhurile nevăzute sau slugile văzute ale celui rău
– şi au ieşit biruitori asupra tuturor acestora!
Prin cuvântul mărturisirii lor,
prin Sângele lui Iisus Hristos
şi prin sacrificiul vieţii şi al morţii lor, după pilda Lui.
11. De la cei biruitori ne au rămas nu numai îndrumările înţelepte şi sănătoase, de povăţuire,
lăsate lor de Domnul,
dar şi pilda unor vieţi vrednice, mai cu putinţă de urmat pentru noi,
– fiindu ne întru totul apropiaţi nouă şi ca fire, şi ca putere.
Căci şi cerul îi va lăuda, împreună cu Hristos, în veci şi în veci.
12. Nu este niciodată o mai potrivită stare pentru noi – când am păcătuit călcând voia lui Dumnezeu – decât să şedem jos, în pocăinţă, în amare păreri de rău,
în zbuciumată recunoaştere a căderii noastre
– şi să plângem ca nişte vinovaţi.
13. Şi nu este niciodată o mai fericită stare pentru noi – când Dumnezeu ne a făcut bine…
când ne a primit iarăşi
şi când ne a învrednicit iarăşi de un nou har al bu-nătăţii Sale –,
decât să şedem în genunchi şi să plângem.
14. Şezând jos la picioarele Domnului şi plângând şi a auzit femeia păcătoasă vestea iertării cea mântuitoare a păcatelor ei celor multe (Lc 7, 47).
Aşa ne o vom auzi şi noi.
15. Şezând jos la picioarele Domnului şi plângând şi a auzit Maria vestea cea dulce că aceasta este partea sa cea bună care nu se va mai lua de la dânsa (Lc 10, 39).
Să o dorim şi noi, căutând o ca ea.
16. Şezând şi plângând la picioarele lui Iisus a primit Marta făgăduinţa învierii fratelui ei (In 11, 32),
pe care îl iubea atât de mult!…
Să cerem şi noi învierea iubiţilor noştri tot aşa.
17. Şezând jos la picioarele Crucii Lui a primit ucenicul Său cel iubit o Mamă…
Şi tot acolo la picioarele Crucii, Mama Sa cea îndurerată şi a primit un alt fiu iubit (In 19, 25 26)…
18. Şezând jos şi plângând la picioarele Domnului şi au salvat părinţii copiii lor (Mt 17, 14; 15, 25).
Şi au recăpătat orbii vederea,
cei legaţi, eliberarea,
cei leproşi, vindecarea,
cei pierduţi, mântuirea
şi cei depărtaţi, reîntoarcerea…
O, dacă şi noi am căuta acestea tot acolo!
19. Starea şi plângerea la picioarele Domnului aduce totdeauna mângâierea în clipele zdrobirii sufle-teşti,
aduce speranţa în prăbuşirile şi loviturile grele.
Aduce ajutorul şi izbăvirile în primejdiile cele mai mari.
Nici o altă stare şi nici un alt loc din lume nu poate linişti sufletul zbuciumat ca această şedere şi plângere înaintea Domnului.
20. Acolo şezând şi plângând,
la picioarele Crucii lui Iisus, Domnul şi Mântuitorul meu,
mi am găsit şi eu pacea şi bucuria iertării când, zdrobit de vederea păcatelor mele
şi de aşteptarea osândei lor,
m am prăbuşit înfrânt, cu faţa şiroind de lacrimi.
Slavă veşnică Ţie, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos!
Amin.
Traian Dorz, din ”Strălucirea biruinţei” Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2007
