Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Când este undeva un om duhovnicesc, merită să faci orice efort să ajungi la el.

Când este undeva un om duhovnicesc, merită să faci orice efort să ajungi la el.

Când este undeva un om duhovnicesc, merită să faci orice efort să ajungi la el.

„În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin!

Prea cucernici şi preaiubiţi părinţi, iubiţi fraţi şi surori, slăvit să fie Domnul!

Sărbătoarea Pogorârii Duhul Sfânt este o sărbătoare plină de taină. Şi o simţim ca atare, în măsura în care avem sensibilitate pentru Duhul Sfânt.

Am auzit la Apostol cum a venit Duhul Sfânt la Ierusalim, la zece zile după Înălţarea Domnului la cer. Nici Evanghelistul Luca, de la care avem aceste cuvinte, n-a fost în stare să spună mai mult, decât că s-a întâmplat ceva, şi oamenii n-au priceput. S-a făcut o suflare ca de vânt puternic, ce vine repede, şi s-au văzut limbi, ca de foc. Nu era vânt şi nici foc. Iar oamenii care au fost prezenţi n-au putut decât să se umple de mirare. Sunt neexprimate căile şi lucrările Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt a suflat şi în ţara noastră şi dacă suntem aici este pentru că El este la lucru şi a fost la lucru. Şi astăzi oamenii se miră, şi destui în Sibiu astăzi clatină capetele, ca mulţimea aceea care era la Ierusalim atunci. Fiecare îşi dă cu părerea: unii se miră, iar alţii batjocoresc, ca şi atunci.

Mântuitorul ne spune câteva lucruri despre Duhul Sfânt pe care nu trebuie să le uităm niciodată. Căci ceea ce ştim noi despre Duhul Sfânt ştim, în primul rând, din Cuvântul Mântuitorului. El ne spune că Duhul Sfânt este Mângâietorul şi toţi care au nevoie de mângâiere şi o caută, la Duhul Sfânt o găsesc. Şi chiar dacă pe Duhul nu-L vedem, vedem roadele lucrării Lui. Fiecare dintre noi credem că am experimentat mângâierea Duhului Sfânt. Această lucrareeste numită şi „ungere“. Aşa precum untdelemnul unge o rană şi o moaie, aşa Duhul Sfânt vine peste inima noastră când Îi cerem să vină şi ni Se face Mângâietorul. Dar El mai este mângâiere prin faptul că Mirele S-a luat de la noi. De aceea spune Mântuitorul că este mângâiere. El va veni ca să mângâie pe Apostolii care nu-L mai au în chip fizic pe Mântuitorul lângă ei, după înălţarea Sa la Cer. Şi ne mângâie şi pe noi Duhul Sfânt în dorul nostru după Mântuitorul Hristos. Şi când strigăm noi după Domnul: Vino!, nu strigăm singuri. Spune cartea Apocalipsei că Duhul şi Mireasa zic: «Vino!» Duhul şi Mireasa împreună. Când spunem că Duhul Sfânt este Mângâietorul, este Mângâietorul pentru aceia care Îl doresc pe Mirele-Hristos şi care din adâncul inimii zic: «Vino!» sau cum ziceau primii creştini în limba lui Iisus: «Maranatha» – «Domnul nostru, vino!»

Duhul Sfânt ne mângâie şi de toţi cei care au plecat înaintea noastră. Noi nu-l mai avem acum pe Părintele Iosif în chip fizic, dar Duhul Sfânt este Mângâietorul, El este Acela Care umple acest dor şi, prin Duhul Sfânt, Părintele Iosif este cu noi şi sunt cu noi toţi aceia care mai înaintea noastră au plecat la Mântuitorul Hristos.

Iată una din tainele Duhului şi ale lucrării Sale pe care le dezvăluie Mântuitorul printr-un singur cuvânt, când spune că Duhul Sfânt este Mângâietorul. Dar El mângâie pe oamenii credincioşi cu toate mângâierile de care ei au nevoie şi în toate întristările pe care ei le străbat. De fiecare dată când suntem întristaţi, de fiecare dată când ne simţim nemângâiaţi, să ne aducem aminte că Duhul Sfânt este Mângâietorul şi să cerem să vină El cu puterea Sa, cu lumina Sa, cu bucuria Sa, cu dragostea Sa, cu tot ceea ce aduce El în inima şi în viaţa unui om credincios.

Mântuitorul ne mai spune apoi că El este Duhul Adevărului şi o spune în două rânduri: Ioan cap. 15, vers. 26: Iar când va veni Mângâietorul pe Care vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, Cel ce din Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Şi tot în Ioan, capitolul 16, 13: Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, El vă va călăuzi în tot adevărul.

Duhul este numit al Adevărului, şi Mântuitorul spune că El călăuzeşte la tot Adevărul. Este un lucru aşa de clar spus aici despre relaţia care există între Duhul Sfânt şi Adevăr, adică Adevărul lui Dumnezeu: adevărul relaţiei Sale cu noi, adevărul de credinţă. Un om credincios, un om care are pe Duhul Sfânt, trăieşte permanent pasiunea pentru Adevăr. El nu se mulţumeşte să trăiască oricum, să trăiască în orice doctrină, să mărturisească orice credinţă, să gândească oricum. Trăind această pasiune pentru Adevăr, el este într-o căutare stăruitoare a adevărului. Caută! Mântuitorul spune: Căutaţi şi veţi afla! Omul cu adevărat duhovnicesc se află permanent în această căutare. El caută cu adevărat pe Dumnezeu. Şi, căutând, Îl află. Îl află prin Duhul Sfânt, Care este Duhul Adevărului.

Este foarte important să punem la inimă acest lucru. Pentru că foarte mulţi oameni, astăzi, cred că poţi fi credincios şi cu jumătăţi de adevăr. Ba, în lumea protestantă, e un fel de dogmă a spune că de fapt nimeni nu are adevărul, că toţi în lume au câte o părticică de adevăr. Şi toate confesiunile creştine au câte o părticică de adevăr. Apoi, extinzând acest lucru, au spus că şi idolatrii au o părticică de adevăr. Fiecare are o părticică de adevăr şi dacă le pun laolaltă cu toţii vor forma adevărul adevărat.

Iată «religia» unei bune părţi a lumii de astăzi, care este o nouă formă de idolatrie. S-a mers aşa de departe încât Iisus Mântuitorul este pus în rând cu alţi oameni care cred ei că sunt mari mesageri ai Adevărului: Budha, Confucius, Mohamed şi alţi aşa-zişi întemeietori de religii. Ba au apărut şi un fel de icoane cu Iisus stând la masă alături şi între aceşti oameni. Este o modă astăzi. Dacă profesezi această doctrină eşti foarte bine primit în cercurile înalte ale lumii de astăzi. Chiar politica mondială este dominată, în mare măsură, de o astfel de religie. Pe de altă parte, multe din confesiunile creştine, astăzi, cred că poţi fi credincios având numai o parte de adevăr. Şi mulţi ostaşi cred astăzi că poţi fi ostaş având doar o parte de adevăr pe care îl împărtăşeşti cu alţii care mai au şi ei scântei de adevăr. Dar nu au, cum nu poate avea nimeni, cred ei, tot adevărul. Dar Mântuitorul ne spune aici un lucru clar: că acolo unde este Duhul Sfânt, El călăuzeşte la tot adevărul. Nu la părţi de adevăr şi la părţi de minciună. Că dacă spui că sunt numai părţi de adevăr asta înseamnă că restul este minciună. Ceea ce înseamnă că un om credincios poate fi un bun credincios având o parte, o bună parte, din învăţătura lui, din umblarea lui, din fiinţa lui ocupate de minciună. Mântuitorul spune că Duhul Sfânt ne călăuzeşte la tot adevărul.

Spun aceste lucruri pentru că îmi este inima sfâşiată, cum este a multor fraţi, de ceea ce se întâmplă cu mulţi dintre aceia care-şi zic ostaşi şi care nu sunt. Mântuitorul Hristos, prin Sfântul Ioan, în Apocalipsa, vorbeşte despre unii care îşi zic iudei, dar nu sunt. Şi nu se mulţumeşte să spună atât, ci adaugă şi: sinagogă a Satanei. Pentru că Satana este mincinos, unul dintre aceia care niciodată nu dă minciuna goală, ci o „mestecă“ întotdeauna cu părţi de adevăr, ca să fie minciuna mai credibilă şi mai uşor de primit şi ca să poată înşela pe cât mai mulţi. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte şi el de unii care se consideră a fi slujitori ai lui Hristos, dar de fapt sunt slujitori ai lui Satan.

Vedeţi cât de mare este pericolul şi cum duhul cel rău încearcă mereu să se substituie Duhului Sfânt, Mângâietorului, Care este Duhul Adevărului!

Părintele Iosif a suferit foarte mult, nu numai trupeşte; a suferit mai ales sufleteşte ani de suferinţă încrâncenată. V-aş întreba de ce a suferit sufleteşte? Pentru ce a suferit? Pentru că a fost lipsit de pasiunea pentru adevăr? Nu! Pentru că suferinţa sa a venit din pasiunea pentru integralitatea adevărului; pentru tot adevărul. Pentru că Duhul Sfânt îi mărturisea tot adevărul şi el nu putea accepta jumătăţi de adevăr.

Întotdeauna Biserica a fost ispitită de oameni care, cu gura foarte mare, au venit cu jumătăţi de adevăruri. Observaţi acest lucru: cei care n-au Duhul Sfânt au totdeauna o gură foarte mare, au totdeauna îndrăzneală, ba chiar neruşinare. Aşa e Satan şi aşa sunt fiii lui. Duhul Adevărului este delicat. El nu se impune cu forţa. El aşteaptă să-I deschidem uşa inimii şi El Se întristează uşor. De aceea Sfântul Apostol Pavel ne spune: Să nu întristaţi pe Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu Întru Care aţi fost pecetluiţi în ziua Răscumpărării.

Duhul Sfânt călăuzeşte la tot adevărul. Sunt multe duhuri care conduc pe oameni, multe duhuri rele care îi stăpânesc şi pe cei care se consideră religioşi, dar nu sunt. De aceea, Sfântul Apostol Ioan, într-o perioadă când Biserica trecea prin astfel de încercări, poate ca şi astăzi, cu eretici care aveau mare îndrăzneală şi care nici de Apostoli n-aveau nici ruşine şi nici frică, atrage atenţia asupra importanţei cercetării duhurilor. Un om care are pe Duhul Sfânt are darul acesta al discernământului duhovnicesc şi poate să simtă când un duh este un duh rătăcitor. Şi mereu strigă către Dumnezeu: Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine! Fără Duhul Sfânt nu suntem nimic. Fără Duhul Sfânt nu suntem decât nişte mincinoşi. Trăim o perioadă când Biserica nu mai este torturată atât din afară, ci este torturată mai ales dinlăuntru, de duhurile acestea rătăcitoare şi de oamenii care se fac slujitorii acestor duhuri.

Este foarte gravă şi foarte periculoasă erezia. Tertulian, în prima parte a veacului al treilea, făcea o comparaţie între prigonitorii din afara Bisericii – pe vremea aceea era perioada persecuţiilor romane, deci prigoana era poruncită de împăratul însuşi şi de legea romană – şi suferinţele pe care le cauzau Bisericii cei dinlăuntru, ereticii. Şi el ajunge să spună că persecuţia face martiri, ceea ce a fost dintotdeauna benefic pentru Biserică. Pe când erezia nu face decât apostaţi, adică lepădaţi de la credinţă.

Părintele Iosif a fost persecutat şi a devenit un martir şi, dacă Oastea Domnului are tezaure, Părintele Iosif şi martiriul său constituie cel mai scump tezaur. S-a confirmat încă o dată adevărul că prigoana face martiri. Iar sângele martirilor, spunea tot Tertulian, este sămânţa creştinismului. Cu cât se vărsa mai mult sânge de martir, cu atât Biserica se întărea. Dar Oastea Domnului, ca Biserica dintotdeauna, are şi pe cei care vor să-i mânjească mereu comoara, s-o distrugă, s-o împrăştie, aceia care nu au respect pentru nimic. Măcar sângele de martir ar trebui să le impună respect, dar lor nu le impune; ci chiar în numele acestui sânge îl batjocoresc pe cel care l-a vărsat şi chiar aici la mormânt îl batjocoresc pe cel care s-a jertfit.

Este cutremurător ce înseamnă să întorci spatele Duhului Adevărului: înseamnă să nu mai ai călăuzirea Lui, aceea care te conduce la tot adevărul!

Dacă mergem mai departe, Mântuitorul Hristos Însuşi a venit pentru acest adevăr. Se afla în faţa lui Pilat, în faţa celui care voia să-L dea Crucii, şi îi spune: Tu o spui că Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, să mărturisesc pentru adevăr. Mântuitorul Însuşi spune că a venit în lume pentru Adevăr, nu pentru jumătăţi de adevăr, nu pentru jumătăţi de minciună, adică. Cum putem avea îndrăzneala Să-L facem pe Mântuitorul Iisus Hristos slujitor al minciunii? Şi adaugă imediat Mântuitorul un cuvânt pentru noi: Tot cel ce este dintru adevăr, ascultă glasul Meu. Să nu ne mirăm că alţii nu-L ascultă. Sunt mulţi care nu-L ascultă. Sunt mulţi care, cu Scriptura în mână, nu ascultă glasul lui Hristos. De ce? Să nu fim contrariaţi de faptul că nu poţi vorbi cu ei raţional, că nu vor să priceapă, că nu vor să primească Adevărul, pentru că ei sunt dintre aceia care nu sunt din Adevăr. Numai cei care sunt din Adevăr ascultă glasul Mântuitorului. Numai cei care-L au pe Duhul Adevărului pot să împărtăşească această pasiune pentru Adevăr. Şi pot să se lase călăuziţi de Duhul Sfânt la tot adevărul. Cei care nu sunt din Duhul Sfânt, cei care nu sunt călăuziţi de Duhul Sfânt, aceia nu pot s-o facă. Nu pot s-o facă pentru că, atunci când pleacă Duhul Sfânt, vin alte duhuri; şi cel care nu are pe Duhul Sfânt nu este lipsit doar de un duh sau de mai multe duhuri; cel care leapădă pe Duhul Sfânt, prin aceasta, implicit se face robul lui Satan. Şi atunci acţiunile sale, cuvintele sale, atitudinile sale sunt inspirate de duhul cel rău. Nu trebuie să ne mirăm atunci când se manifestă ca un posedat. Şi există grupări care se poartă ca nişte posedaţi, există adunări în care oamenii se poartă ca nişte posedaţi şi se întâmplă că acei care vin acolo din întâmplare sau numai din curiozitate (şi e foarte periculos să mergi din curiozitate la astfel de locuri), aceia ei înşişi se umplu de duhul cel rău. Pentru că aşa cum în Ierusalim, în foişorul acela, toţi care erau acolo s-au umplut de Duhul Sfânt, la fel se întâmplă ca, acolo unde este lucrarea celui rău, toţi să se umple de răutatea, de necredinţa, de neascultarea care sunt inspirate de duhul cel rău.

Iubiţi fraţi, este mare lucru omul duhovnicesc. Este cel mai mare lucru pe pământ. Ne uităm în jur, suntem ca-ntr-un templu minunat format din ceea ce vedem: copacii, şi verdeaţa şi cerul… Toate acestea sunt minunate, sunt uluitoare. Dar mai presus de tot ce s-a făcut în lume de către Creator, mai presus de toată creaţia veche, stă omul cel nou, adică omul cel duhovnicesc, omul care L-a primit pe Duhul Sfânt. Când este undeva un om duhovnicesc, merită să faci orice efort să ajungi la el. Avem în faţă mormântul unui om duhovnicesc şi, iată, am socotit cu toţii că merită să venim de foarte departe şi poate uneori cu mare greutate şi cu o cheltuială ce depăşeşte puterile noastre, ca să fim aici lângă mormântul lui. O, iubiţii mei, să nu ne înşelăm, să nu pierdem zilele vieţii noastre, să nu le pierdem în rătăcire şi în neascultare. Îi chem pe toţi fraţii care sunt tulburaţi de duhuri rele, pe toţi aceia care, în rătăcirea pe care le-o inspiră Satan lor sau conducătorilor lor, pierzând ani şi ani din timpul acesta scump pe care-l avem, ca să devenim oameni duhovniceşti.

Mi-aduc aminte de ce s-a întâmplat odată. Erau doi părinţi în vremea noastră pe care-i cunoaşteţi mulţi dintre frăţiile voastre. N-o să le spun numele aici. Amândoi, mari duhovnici. Unul dintre ei a fost ispitit, doar ispitit, nu de un gând, ci doar de o propunere ce i s-a făcut, să ocupe un post mare. Şi s-a dus la duhovnicul lui, la celălalt duhovnic. N-a îndrăznit să ia o hotărâre fără să se sfătuiască cu duhovnicul. Şi i-a spus: Uite, părinte, ce mi se propune! Şi părintele, văzând că era ispitit de acest gând să ajungă mare, i-a răspuns, zicându-i: Ai fost sus, sus de tot, şi ai căzut până jos! Şi nenorocirea este aceea că nu mai ai timp să te ridici acolo unde ai fost, nu mai ai timp să mai ajungi om duhovnicesc!

Cum vom putea gândi noi că ne putem mântui când anii aceştia trec fără folos, şi-i pierdem în bârfă, în neascultare, în necredinţă, în ticăloşii negrăite? Nu mai e timp să mai ajungi unde ai fost cândva! Deplângem situaţia decăderii unor adunări; deplângem situaţia decăderii unor fraţi; deplângem situaţia că unele adunări nu mai sunt duhovniceşti; pentru că fraţii au căzut de sus tare şi nenorocirea este că viaţa este prea scurtă, ca să se urce acolo unde au fost cândva, să ajungă oameni duhovniceşti. Să dorim să fim oameni duhovniceşti.

Să însetăm după Duhul Adevărului. Aşa s-a întâmplat în inima femeii samarinence când s-a apropiat cu adevărat de Iisus, sincer, şi Iisus numai i-a vorbit de Apa cea Vie, adică de Duhul Sfânt şi ea a zis: Doamne, dă-mi Apa aceasta! Iată, ne vorbeşte Mântuitorul încă o dată de Apa cea Vie. De-ai şti tu harul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice ţie: Dă-Mi să beau!, tu I-ai cere Lui. De-am şti noi harul lui Dumnezeu, de-am şti ce înseamnă cercetarea noastră astăzi, aici, deam şti că Mântuitorul este lângă noi, că este prezent cu Trupul şi cu Sângele Său, o, cum I-am cere noi, cum i-a cerut samarineanca, îndată: Doamne, dă-ne Apa aceasta, Apa Duhului Tău celui Sfânt, ca să fim oameni duhovniceşti! Amin.

Părintele profesor Vasile Mihoc

din cuvântul rostit la Adunarea de Rusalii de la Sibiu,  iunie 1999

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *