Mi-a rămas de vineri un răspuns nedat…
Întrebarea: ,,- Încearcă astăzi să pui în balanţă iubirea şi iertare, vezi care cântăreşte mai mult?
Ideal ar fi să cântărească la fel.” venise într-un moment ,,nepotrivit”….sau, poate, în cel mai potrivit moment…O întrebare ca o lovitută de ciocan peste inima-mi neiertătoare…Mă supărasem şi pe inima mea…că nu e aşa cum aş vrea, iubitoare, plină de bunătate, iertătoare…Când am mai multă încredere în ea, atunci văd cât e de înşelătoare…Câteodată e bine să ascultăm de inimă, atunci când cântă cântecul iubirii…În rest, când geme de resentimente, nu mai vreau să o ascult…Of! Ce mult aş vrea o inimă nouă!!! Ştiu, simt, că se va renaşte din plânsul pocăinţei…Şi pe aleile de rouă va intra Hristos cu puterea Lui de a iubi şi de a ierta…
Îmi e uneori aşa de greu să iert…şi atunci simt neiubire şi mi-e ruşine…Apoi, chiar dacă am iertat, neputând răbda chinul neiertării, am constat că mai târziu, când mi-am amintit, ace de gheaţă străpung inima…Doar plânsul pocăinţei mi-o încălzeşte din nou…
Azi, ţinând în braţe un copilaş de 3 ani, am simţit căldura unei lumini ce se cuibărea în gândurile mele… Mă întrebam: de ce nu îmi mai aduc aminte de supărările din copilărie?…Nu, nu e din cauza mulţilor ani ce au trecut, că doar atâtea alte bucurii şi temeri mi le aduc aminte…Atunci, copil fiind, ştiam să iert, ştiam să iubesc…Uitam în câteva minute supărarea…
O, Doamne, dă-mi inima aceea de copil, cu candoarea ei, cu iubirea ei curată, cu o putere imensă de iertare adevărată!…
Iertarea e deplină când de iubire inima e plină!…Dragostea iartă totul, acoperă totul, suferă totul…Iubirea şi iertarea sunt surori gemene, sunt ,,suflete pereche”…când simte una, simte şi cealaltă în egală măsură…când dăruie una, dăruie şi cealaltă nemăsurat…Unde e una prezentă, e şi cealaltă…Aşa cum floarea nu se desparte de miros sau de culoare, aşa cum omul nu se desparte de umbra lui pe vreme însorită…
Când iubesc, iert!
Când iert, iubesc!
Şi când nu….
Forma negativă nu aş vrea nici măcar să o mai scriu, fiindcă nu mai vreau să fie o realitate păcătoasă a vieţii mele…niciodată…
Nu mai ştiu cine a pus această întrebare, dar vreau să îi mulţumesc! A dăltuit puternic în mine…
Miriam
