1. Ţi-ai numărat tu bine puţinele zile pe care le mai ai spre împlinirea multelor tale datorii?
Câte ai câştigat din zilele tale folosindu-le bine?
Şi câte ai pierdut nefolosindu-le deloc sau folosindu-le rău?
Câte prilejuri ai avut tu să te întorci la Dumnezeu, dar nu le-ai folosit, nu te-ai întors, nu te-ai predat Lui,
– ci eşti tot nehotărât şi azi.
Până când nu înveţi împărţirea vieţii, spre mântuire?
2. Ai avut sau mai ai încă o funcţie înaltă pe lume,
sau o mare posibilitate de a face bine multor oameni,
sau chiar Lucrării lui Hristos,
– dar n-ai făcut.
Te-ai temut că îţi vei pierde scaunul înalt pe care stai, dacă vei face aceasta!
Dar oare cât crezi că totuşi îl vei mai ocupa?
Nu te temi mai degrabă de Dumnezeu?
3. Când nu vei mai avea „mâine” şi nu vei mai avea prilej, ce vei face?
Nu este tot acelaşi lucru dacă ajungi la capătul vieţii cu braţele pline de roade
sau cu mâinile goale.
Ori dacă îţi vei încheia viaţa frumos sau dacă ţi-o vei sfârşi ca un netrebnic.
Trezeşte-te, căci vine curând marele examen!
4. Sub ocrotirea Celui Preaînalt
şi la umbra Celui Atotputernic
nu există nimic primejdios şi nimic greu.
Chiar luptele lui Hristos, ostenelile şi jertfele şi chiar munca pentru El,
cu toate sudorile şi suferinţele lor devin ceva cu totul uşor şi plăcut;
atunci totul este îndulcit şi înviorat de prezenţa fericită şi întăritoare a lui Hristos.
5. Domnul nostru Iisus Hristos, când ne-a chemat să călcăm pe urmele Sale, ne-a spus că în lume vom avea necazuri…
Că în lume va trebui să ne nevoim cu greu, ca să mergem pe calea Lui strâmtă, să purtăm crucea Sa
şi să intrăm pe uşa Lui cea îngustă.
Dar la sfârşitul tuturor, ne-a aşezat cununa vieţii veşnice.
6. După o viaţă întreagă de trudnică ascultare şi de necontenite eforturi trupeşti şi sufleteşti în slujba cea sfântă a lui Hristos,
iată, întrebaţi-i pe cei care, în toată curăţia inimii lor, au trăit o astfel de viaţă,
cum li s-a părut totul?
Şi veţi vedea cum, cu o faţă plină de lumină şi de recunoştinţă pentru Domnul,
ei vor mărturisi cu toţii că toată viaţa lor cu Hristos, deşi le-a fost împreunată cu toate aceste greutăţi, nu li s-a părut a fi decât ca o plăcută stare la o umbră răcoritoare,
ca lângă un izvor dulce
– şi ca o dulce odihnă în pacea şi bucuria harului lui Dumnezeu.
Şi întocmai aşa şi este viaţa cu Hristos.
7. Pentru cel ce a umblat cu Dumnezeu, tot ce se părea a fi arşiţă, şi durere, şi trudă, şi povară
s-a prefăcut într-o binecuvântată odihnă, chiar în timpul încercării…
sau îndată după aceea.
8. Nu există nicăieri pe lume un loc mai plăcut, mai dulce şi mai odihnitor
ca la Umbra Celui Atotputernic.
Acolo totul este liniştit şi mângâietor.
Puterea şi dragostea lui Dumnezeu potoleşte valurile,
alină durerile inimii,
spulberă temerile fricii
şi înseninează lărgimile minţii şi ale cugetului…
9. Fericit este sufletul care, o dată ce a venit la Hristos, rămâne cu hotărâre statornic în ascultarea smerită şi curată de voia Lui,
căci aceasta îi aduce toată binecuvântarea împărtăită de umbra şi de adăpostul cel sfânt al Domnului.
16. NUMĂRAT ŞI ÎMPĂRŢIT
Cununile slăvite / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
