Eu n-am vrut să scriu versuri, poeme şi cântări
ce gâdilă urechea şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare, am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate din iad şi din noroaie.
Am vrut să-mbrac oştire cu număr nesfârşit,
din fiecare carte să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet şi braţ nebiruit,
pornind să spargă încă o linie duşmană.
Din orice gând să-mi iasă o sabie ţintind
în cuib viclean de şarpe, în inimă de iudă
şi-n mână de satană ce umblă uneltind
să fure munca celui ce plânge şi asudă.
N-am vrut să strig cuvinte, ci-am vrut să trag săgeţi
puternice şi multe, cu negreşită ţintă,
am vrut să sun alarme, am vrut să rup peceţi,
am vrut să-mpiedic răul să fure şi să mintă.
Cântarea-i numai forma sub care-mi ies plecând
ostaşii-acestei lupte de-un suflet şi-o credinţă,
ce, oricâţi sunt, să meargă coloană, rând pe rând,
să lupte-n orice parte spre-aceeaşi biruinţă.
…O, dragi cântări a mele, plecaţi cum v-am dorit,
în linii largi de luptă pe-ntins din zare-n zare
şi nu mai staţi din drumul viteaz şi strălucit
decât când o să sune Cereasca Încetare.
Luptaţi să nu ajungeţi în mână la vrăjmaş
şi-ajunse, nu-i daţi sprijin în lupta lui vicleană,
păstraţi-vă şi scutul şi spada de ostaş,
nălţând Solia Sfântă şi-n tabăra duşmană.
Plecaţi-mi, rânduri sfinte, mai multe an cu an,
mai îndrăzneţ, mai sigur, mai ager în mişcare,
cu fiece săgeată să-nfrângeţi un duşman.
– Aşa să vă găsească Hristos pe fiecare!
Cântările Luptătoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2005
