din vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz)
la nunta de la Rediu
– 14 octombrie 1979
Am venit şi noi să vă vedem, fraţilor. Am spus: ne vedem foarte rar. E foarte aglomerat ogorul lui Dumnezeu. Şi trebuie păzit! Parcă ne stă pe inimă cuvântul Apostolului Pavel dinainte de plecare, când i-a strâns pe episcopii din Milet şi le-a spus următoarele cuvinte: „Ştiu că după plecarea mea se vor ridica din mijlocul vostru oameni care-i vor învăţa pe ucenici lucruri stricăcioase, ca să-i atragă de partea lor. Fiţi treji!”. Avertismentul acesta vi-l spunem: fraţilor iubiţi, e bine să ţinem legătura unii cu alţii. Şi frăţiile voastre de-aici cu noi, din Ardeal, şi noi cu toate celelalte părţi ale ţării noastre. Să avem un singur crez. Pentru că o singură credinţă este, un singur Domn şi-un singur botez. S-au strecurat… au venit oameni plini de înşelătorie între noi, şi au fărâmat atâtea adunări. Şi-am spus întotdeauna: „Nu-i primiţi! Nu mergem la ei! Avem familia noastră săracă”. E săracă… Şi trupeşte, noi ne-am născut oameni săraci. Ştiţi bine cum storceam pământul ţării noastre ca să scoatem o bucată de pâine. Dar ne-am dat seama şi noi şi, ajutaţi de societatea de astăzi, nu mai lucrăm în felul acesta. Ne-am îmbogăţit cu toţii. Aşa să fim şi duhovniceşte! Familia noastră e săracă. Nu ne lăudăm nici cu doctori, nici cu ingineri, nici cu profesori… Ne lăudăm cu oameni de la coarnele plugului sau din fabrică, de la ciocan. Care, bătând cu ciocanul, se roagă lui Dumnezeu şi duc o viaţă sfântă. Cu aceştia ne lăudăm. Nu cu oamenii de care zice Sfântul Pavel: „Uitaţi-vă între voi: nu sunt oameni bogaţi, nu sunt puternici, nu sunt de neam ales. Dumnezeu a ales vase slabe…”. Nu ne lăudăm cu oamenii niciodată. Ne lăudăm – cum spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă se laudă cineva, să se laude că-L cunoaşte pe Domnul”.
Fraţilor dragi! Haideţi să trecem mai uşor Carpaţii aceştia şi să respectăm cuvântul care spune: „…trăiau în legătura frăţească”. Legătura frăţească este să ne consultăm, [spre a fi] la fel. Iar dacă unul are o descoperire, nu e permis să-şi facă de capul lui; să-şi facă grupuleţe şi să-i atragă pe ucenici de partea lor. Facă ceea ce spune Domnul în Biblie. Consulte-se cu fraţii de răspundere, care au pe conştiinţa şi pe inima lor Lucrarea Domnului. Ca să nu ne trezim că unul mergem în dreapta, altul în stânga. Ce-am făcut atunci? Sfâşiem şi noi cămaşa lui Hristos, pe care n-au sfâşiat-o nici popoarele păgâne, romanii? Nu e permis, fraţilor!
Vă dăm un sfat duhovnicesc. Se vor ridica… pe parcurs, se vor mai ridica. Dar vegheaţi! Vegherea înseamnă să staţi strajă neadormită ca păstorul în mijlocul turmei. Ori e iarnă, ori e vifor, ori ploaie, el stă de pază lângă oi. Păstorul bun îşi dă viaţa pentru oi. Asta-i datoria noastră, fraţilor. Să păstrăm unitatea duhovnicească. Să facem din adunările noastre adunări în care Duhul lui Dumnezeu să ne vorbească; Duhul lui Dumnezeu să-şi reverse lumina – ca şi lumina aceasta electrică – peste noi. Noi suntem cablul prin care, de undeva, de la o termo sau hidrocentrală unde se produce curentul, acesta ajunge până la noi.
Aşa este lucrarea Duhului lui Dumnezeu. Suntem vasele prin care Dumnezeu să lucreze. Dacă ajungi la o răspântie, nu-ţi face de cap. Avem fraţi de răspunde în Lucrare. Avem fraţi pe care, ca prin minune, Dumnezeu i-a ţinut până astăzi. Faceţi ca Pavel şi ca Sila, şi ca Barnaba. Staţi de vorbă cu ei. Nu cu-n om. În Lucrare nu e permis nimănui să ia de unul singur o hotărâre. Nici Domnul nu Şi-a luat singur hotărâre. În rugăciunile Lui – şi la Schimbarea la Faţă, şi-n Grădina Ghetsimani – i-a luat alături pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan.
Deci au fost oameni de bază. Tot la fel, zic, o hotărâre nu se ia de unul singur. Ci de-un sfat frăţesc, care are pe inimă răspunderea pentru sufletele din Biserica Domnului. Orice societate omenească îşi are aceste sfaturi (…) prin care se dau dispoziţii, se dau legi şi aşa mai departe. Dorim ca Biserica noastră să fie organizată după Cuvântul lui Dumnezeu, după legile veşnice pe care Dumnezeu le-a trasat şi care niciodată nu se vor schimba. Şi n-are nici omul drept să le schimbe.
Deci, fraţilor, închei şi eu cuvântul acesta, îndemnându-vă din toată inima.
Trecem cu drag meleagurile Carpaţilor. Le trecem cu drag şi-am vrea să vedem aici ceea ce vrem să facem şi noi pe meleagurile Ardealului, cum zice Apostolul Pavel. „Dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo părtăşie, vreo duioşie, vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină. Aveţi o dragoste, o inimă, un suflet şi-un gând”. Sunteţi hotărâţi pentru asta?
Şi, [privitor la] toate învăţăturile străine, fraţilor: nu înlăturăm şi nu jignim pe nimeni, dar sfătuim în Numele Domnului: oamenii care-au primit unele descoperiri să ţină cont de-un sfat frăţesc, de oamenii de răspundere pe care-i mai avem, ca să fim toţi una în credinţă şi-n mergerea noastră pe drumul arătat de Dumnezeu.
Noi am primit o însărcinare: să venim la această nuntă. Aş avea un cuvânt către fraţii noştri. Dragilor miri, voi aţi îmbrăcat o haină pe care n-o veţi mai îmbrăca niciodată pe pământul acesta. Pentru că în Lucrarea lui Dumnezeu nu este divorţ în căsătorie. Purtaţi o haină pentru care v-aţi pregătit din copilăria voastră, ca să fiţi o icoană preînchipuitoare a Nunţii minunate care se va sărbători în cer, în curând. Vreau să citesc câteva versete [despre] cum va apărea mireasa lui Hristos, adică Biserica Dumnezeului celui viu, şi cum va apărea Mirele din cer. Avem icoană preînchipuitoare pe tinerii noştri dragi.
În cartea Apocalipsa, la capitolul 19, spune aşa: „«Să ne bucurăm şi să ne veselim, şi să dăm slavă! Căci a venit nunta mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se-mbrace în in subţire, strălucitor şi curat». (Inul subţire şi strălucitor sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.) Apoi mi-a zis: «Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului». Apoi mi-a zis: «Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu»”. Aşa va fi îmbrăcată mireasa lui Hristos şi va apare în curând.
Tot în acest capitol ni se arată prezenţa Mirelui, începând cu versetul 11: ,,Apoi am văzut cerul deschis şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce stătea pe el se cheamă «Cel credincios» şi «Cel adevărat» şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul lui îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. Era îmbrăcat într-o haină muiată în sânge. Numele lui este «Cuvântul lui Dumnezeu». Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate în in subţire, alb şi curat. (…) Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: «Împăratul Împăraţilor şi Domnul domnilor»”. Această icoană preaînchipuitoare, dragilor miri, o aveţi şi frăţiile voastre, am avut-o şi noi şi o vor avea urmaşii noştri care vor urma după noi.
Dragilor miri, voi porniţi pe-un drum acum pe care n-aţi umblat niciodată. Şi, cum s-a amintit şi aseară atât de mult, aveţi nevoie de o călăuză în viaţă. În timpul acesta scurt care mai este până la plecarea voastră la biserică, vreau să vă amintesc câteva îndemnuri pe care vă rog, cercetaţi-le în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi le urmaţi.
Mirele nostru drag şi fratele nostru iubit, ne bucurăm din toată inimă că şi pe meleagurile frăţiilor voastre sunt părinţi buni care se gândesc la fericirea copiilor lor. Şi aici vă dau un caz din viaţa Părintelui Iosif, când o mamă săracă, venită din provincie la el, a cerut:
– Părinte, vreau şapte Biblii.
– Dar de ce vrei şapte?
– Pentru că am şapte fete. Sunt femeie săracă şi văduvă şi nu le-am putut pregăti nici o zestre. M-am gândit că zestrea cea mai bună este Cuvântul lui Dumnezeu.
– O, femeie, încă n-am întâlnit o mamă care să se gândească la aşa o zestre minunată pentru fetele ei.
Şi într-adevăr, fraţilor iubiţi, Cuvântul lui Dumnezeu ne-arată că averea e o moştenire de la părinţi. O femeie credincioasă e un dar de la Dumnezeu. Aţi fost sfătuiţi totdeauna, tinerilor dragi, să nu vă-ncuscriţi cu oamenii din lume; să nu luaţi, tinerilor, fete din lume, că vă vor fi curse pentru voi. Avem atâtea exemple pline de durere de tineri care n-au ascultat.
Am sfătuit pe fetele noastre – pentru că toţi tinerii noştri sunt copiii noştri şi ne gândim la ei ca la copiii noştri – am sfătuit pe tinerele noastre: să nu vă căutaţi şi să nu fiţi de acord niciodată să faceţi pasul acesta cu tineri din lume. E adevărat că fetele credincioase din Lucrare sunt căutate ca aurul de mare preţ. Toţi tinerii noştri, când ajung la răspântia aceasta de drum, au învăţat să pună înaintea Domnului şi să ceară din partea Domnului un tovarăş de viaţă. Viaţa e grea. Dacă nu are cine să te-nţeleagă, viaţa e un chin pentru tine. Câţi nu plâng pe drumuri că au făcut pasul acesta greşit… Dar nu-l vor mai putea repara niciodată. Se vor topi cu lacrimi în ochi şi vor plăti preţul neascultării lor [acei] care n-au înţeles să asculte şi să rămână călăuziţi de Cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Cuvântul Tău e-o candelă aprinsă pentru picioarele mele.”
Îndemnul acesta îl avem şi noi pentru frăţiile voastre. Nu v-am văzut poate niciodată sau poate, dacă v-am văzut în mulţime, v-am trecut cu vederea. Dar acum, că purtaţi haina aceasta deosebită, ochii noştri şi gândurile noastre se-ndreaptă să vă dăm nişte sfaturi care sunt din partea lui Dumnezeu.
Dragul nostru frate şi mire, Dumnezeu ţi-a dat o mare comoară, pe care niciodată n-ai purtat-o. (…) Dumnezeu ţi-a dat o comoară care e arătată de Sfintele Scripturi şi v-o spunem noi, care-am făcut şi pasul acesta. Binecuvântat să fie îndemnul pe care L-am primit de la înaintaşii noştri ca să ne luăm o tovarăşă de viaţă din mijlocul Lucrării. Nu ne-am dat seama, când am făcut pasul acesta, că drumul nostru e un drum spinos, cu privire la care Sfântul Apostol Pavel îi sfătuia pe tinerii care au posibilitate şi pot să nu se căsătorească, pentru că-n lume vor avea necazuri şi greutăţi. Nu toţi au putut primi cuvântul acesta şi-au făcut pasul căsătoriei. Dar, după sfaturile fraţilor noştri şi ale părinţilor duhovniceşti, am învăţat să cerem din partea Domnului tovarăşă de viaţă. Şi Dumnezeu ne-a dat-o. N-am căutat… Am spus în rugăciunile noastre: „Doamne, nu căutăm frumuseţe. Nu căutăm calităţi de-afară. Noi vrem o soţie credincioasă, să ne poată înţelege în lupta pe care-o avem de purtat”. Parcă simţeam, prin Duhul lui Dumnezeu, că drumul nostru e spinos şi avem nevoie de cineva care să ne sprijinească mai mult ca oricine în rugăciunile noastre. Când au rămas de noi cu copii în braţe, plângând, şi am plecat pe-un drum spinos, am simţit mereu, în durerile noastre, că cineva se topea pentru un soţ şi un tată cum se topeşte o lumânare. Ne-au rămas credincioase!… Când ne-am întors, le-am găsit bine, lăudat să fie Dumnezeu! Le-am găsit bucuroase că a venit şi ziua când pribegia noastră a avut capăt. De aceea vă îndemnăm pe voi, tinerilor dragi. Nu ştiţi ce-aduce viitorul; dar ştim un lucru: ne-am predat inima şi viaţa noastră pentru totdeauna Domnului.
Dragul nostru mire, am amintit şi-aseară: creştinismul nostru a făcut din nunţi ospeţe. Şi din ospeţe a făcut lucruri care i-au depărtat pe oameni mult de Dumnezeu. Noi am revenit la cărările vechi, care ne-au fost arătate prin proorocul Ieremia, despre care s-a amintit şi aici. Şi, luând exemplu de la înaintaşii noştri care ne-au pus înainte lucrurile aceste, vă sfătuim, tinerilor dragi. Cred că în viaţa voastră nu se va întâmpla aşa.
va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).
