din vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz)
la nunta de la Rediu
– 14 octombrie 1979
Vedem cu durere în viaţa creştinismului nostru că femeia, după căsătorie, a ajuns roabă bărbatului. Am văzut soţul, care este dator să câştige pâinea de toate zilele: când se întoarce cu nervii încărcaţi de la munca pe care-o prestează, îşi face din femeie un paratrăsnet. Unele nu ştiu unde să se-ascundă de groaza lor… altora le e viaţa un chin. Omul îşi descarcă nervii asupra bietei femei, care numai ea ştie cu câtă greutate sau cu câtă bucurie îl aşteaptă să se întoarcă. Ce mare har pentru voi că v-aţi ferit de lucrul acesta!
Dragă mire şi dragilor tineri, vă îndemnăm stăruitor, din toată inima. Dumnezeu nu ne-a dat o roabă; ne-a dat o tovarăşă de viaţă cu care să ne-mpărtăşim durerile şi bucuriile noastre. Niciodată să nu faceţi un paratrăsnet din femeile voastre. Avem poruncă din partea Domnului: „Aşa să vă iubiţi femeile cum Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea. Nimeni nu şi-a urât vreodată trupul, ci îl hrăneşte şi-l îmbracă cu drag, ca Hristos Biserica.”
Iată de unde au căzut creştinii noştri. Mereu vedem pe toate drumurile – şi chiar astăzi sau ieri, prin atâtea oraşe prin care-am trecut, am văzut – oameni beţi la margini de drumuri; alţii, cu bagaje, clătinându-se pe drum. Şi-am zis în noi: „O, vai de soţia care aşteaptă aşa un soţ, venind clătinându-se pe picioare şi făcând din soţia lui un paratrăsnet, de trebuie, cu copiii în braţe, să-şi prăsească casa şi s-alerge departe de el”. Acesta-i preţul neascultării tinerilor noştri care n-au înţeles să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. De aici ne-a izbăvit Dumnezeu pe noi! Astăzi noi, când mergem la casele noastre – şi aşa vă dorim şi frăţiilor voastre! –, găsim o soţie plină de dragoste. O faţă zâmbitoare, o soţie care s-a rugat pentru noi de când am plecat de acasă şi până la întoarcere.
Şi te sfătuiesc, dragă mireasă, aşa să-ţi primeşti bărbatul tău. Se câştigă greu pâinea de toate zilele; are greutăţi fiecare, dar nu căuta să-l înlături. Arată-i o faţă zâmbitoare. Arată-i că în casa ta e un colţ de rai, ca să nu-i dai prilejul apoi, cu nervii încărcaţi, să plece… unde? La un bufet, la o cârciumă… şi, de acolo, la alte şi alte greutăţi, omul însuşi creându-şi lui greutate.
Viaţa voastră să fie întotdeauna o viaţă plină de bucurie. Când Dumnezeu vă va da copii, copiii sunt aceia care leagă soţul şi soţia; copiii sunt aceia care sfarmă toate despărţirile dureroase din viaţa familiei. Dacă voi vă veţi încadra după îndemnurile care-s rupte din inima noastră, pe care noi le-am trăit şi [vi le spunem din ceea ce] vedem în viaţa de fiecare zi, va fi bine de voi. Avem încredere că veţi face lucrul acesta ce v-am amintit aici.
Nunta voastră e o icoană preaînchipuitoare a Nunţii Mirelui din cer. Şi Hristos avea nevoie de o mireasă. După Cuvântul lui Dumnezeu, nu e bine să fie omul singur. Dumnezeu însă a rânduit omului căsătoria. Pentru că Domnul a îmbrăcat chip de om, avea nevoie şi El de o mireasă în mod spiritual, care este Biserica lui Dumnezeu ce se găseşte împrăştiată pe pământul acesta. Şi luptă fiecare. Nu se are în vedere dacă eşti femeie sau bărbat, căci Dumnezeu ne va da alte corpuri, spirituale. [Nu vom fi] nici bărbat, nici femeie, nici bătrân, nici tânăr. Vom avea o vârstă deosebită, pe care Dumnezeu, în planul Lui, a hotărât-o.
Astăzi pe pământul acesta se dă ultima bătălie pentru pregătirea miresei lui Hristos. Dumnezeu ne-a ridicat pe noi de la muncile noastre de jos, ca să punem mâna pe Cuvântul lui Dumnezeu şi să sfătuim pe tinerii noştri dragi – şi nu numai pe tineri, ci şi pe bătrâni – că noi avem datorie să ne pregătim pentru Mirele nostru curat. Haina deosebită a miresei care stă în faţa noastră e o icoană preînchipuitoare a hainei binecuvântate pe care o va avea mireasa lui Hristos. După Cuvântul lui Dumnezeu, haina de in subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor. Fiecare în satul în care vă găsiţi, pe meleagurile pe care ne este dat vremelnic să ne ducem anii vieţii noastre, avem datoria să nu mai trăim pentru noi. Luptaţi, fraţilor, pentru pregătirea miresei lui Hristos, căci în curând va veni! Tot cerul e mobilizat şi pământul e pus în mişcare pentru pregătirea Bisericii lui Dumnezeu .
Încă puţină vreme, şi Cel ce vine va veni. Va veni Mirele nostru Hristos. Dar cum va apărea Mirele? El nu va avea o haină deosebită, de sărbătoare. El va apărea înaintea miresei, pe care o va răpi de pe pământul acesta, în haina plină de sânge. Haina Lui era înmuiată în sânge, dar pe coapsă avea scris: „Cuvântul lui Dumnezeu”, „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor”. Ochii noştri Îl vor vedea pentru prima dată pe Mirele nostru aşa cum nu L-am văzut niciodată, dar L-am auzit în adunările noastre, care au fost o binecuvântare pentru noi. Mirele Hristos a plătit preţul acesta mare, căci în cer, cu haina plină de sânge, S-a prezentat în faţa lui Dumnezeu Tatăl, S-a prezentat în faţa oştirilor din ceruri, arătând ce a făcut pe pământul acesta, [aşa cum] a vorbit cu grai viu şi înaintea apostolilor Săi, [cum scrie] în Ioan capitolul 17: „Lucrarea pe care Mi-ai dat s-o fac pe pământul acesta am făcut-o.” Şi, ca dovadă pentru această mărturie pe care-a făcut-o, S-a prezentat în haina muiată în sânge pentru noi, oamenii, ca să vedem cât a îndurat Domnul nostru pentru noi. Dar El avea scris [numele acesta]: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.”
Fraţilor iubiţi, nu e departe ziua aceea. Poate tocmai aceasta-i cauza pentru care fraţii umblă din loc în loc şi nu ne poate opri nimeni, şi nu ne-a putut opri nimeni. E chemarea lui Dumnezeu, e îndemnul lui Dumnezeu. Cu greutate – să ştiţi frăţiile voastre – mergem şi noi din loc în loc. Şi noi avem familii şi avem greutăţi, dar e o mână nevăzută care ne-mpinge. Ştim că vom avea greutăţi, ştim că vom avea necazuri, dar nu uităm legământul pe care l-am făcut: „Doamne, pentru Tine mergem până la moarte!”.
De aceea ne vedeţi şi pe noi veniţi de departe. Ar trebui să ne întâlnim mai des, dar e mare ogorul lui Dumnezeu. Sunt atâtea suflete, din atâtea locuri, care cer măcar o zi binecuvântată de întâlnire cu fraţii, ca să se poată pregăti toţi. Şi au pe inimă răspunderea aceasta în faţa lui Dumnezeu pentru pregătirea pentru Mirele Hristos. Ce minunat va fi când vom fi acasă la Domnul! Nu ne vom mai despărţi, nu ne vom mai întâlni plângând şi să plecăm plângând din adunările noastre. Vom rămâne veşnic pe muntele Taborului minunat pe care apostolii au văzut numai o rază din Împărăţia lui Dumnezeu şi au dorit să nu mai plece niciodată de-acolo.
Va veni această plinătate şi nu e departe… duhul ne spune. Şi suntem datori fiecare: nu vă feriţi de ochii lumii; să ne purtăm credincioşia din îndemnul cugetului, nu să ne admitem unele abateri de la Cuvântul lui Dumnezeu atunci când nu ne vede nimeni. Noi ştim că Domnul ne-a făgăduit că e cu noi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor. Chiar în singurătatea noastră, Domnul e cu noi. Chiar în singurătatea noastră, să avem o purtare conştiincioasă şi, cum îşi păstrează o tânără curăţia ei, aşa să ne păstrăm şi noi curăţia duhovnicească în faţa Mirelui Hristos, pe Care Îl vom vedea cu ochii noştri în curând.
Dragii noştri miri şi dragilor tineri, noi, în toate rugăciunile noastre, nu încetăm să ne rugăm pentru voi. Şi vă dăm tot ce-avem mai scump în inimile noastre. Am vrea, când vă vom întâlni, să aveţi această bucurie în inimă, că aţi urmat nu sfaturile unor oameni, ci aţi urmat sfaturile lui Dumnezeu. Şi veţi vedea că viaţa voastră va fi un cămin minunat. Nici nu se pot creşte copiii altfel, pentru că datoria mamelor este să crească copiii lui Dumnezeu.
Vă este dat, mamelor, pentru puţină vreme de către Dumnezeu, ca să-i creşteţi pe aceşti sfinţi. Şi v-a legat Dumnezeu [mântuirea] de sarcina pe care v‑a dat-o: „Femeia se mântuieşte prin naştere de copii, dacă stăruie în sfinţenie înaintea lui Dumnezeu”. Mamă, în singurătate, când soţul e plecat de-acasă, nu uita: lângă tine e un trimis al lui Dumnezeu. Poate e un înger care ţi-e dat să-l creşti. Oameni care vor ieşi triumfători în Împărăţia lui Dumnezeu ţi-s daţi ţie ca să-i creşti. Nu uita! Împreună-i mâinile pentru rugăciune. Nu uita! Du-l regulat la biserică, dar, mai mult, să nu lipsească din adunările noastre.
Vă dau un exemplu foarte trist, dar plin de adevăr. Aveam prin părţile noastre o familie de credincioşi cărora le-a dăruit Dumnezeu doi copii. Fiind legaţi de pământul acesta, de munca asta grea pentru câştigarea pâinii, pe copii îi trimitea mereu la vite, să păstorească vitele. Copiii mereu spuneau:
– Tată, lasă-mă şi pe mine la adunare!
– Las’ că tu nu-nţelegi… şi-aşa. Las’ că vei veni mai târziu.
Şi cu urechile mele am auzit, din gura copilului, un cuvânt dureros care astăzi s-a împlinit:
– Lasă, tată, nu mă duce la adunare. Dar va veni o zi în care mă vei chema şi nu mă vei putea duce.
Şi-n câte cazuri nu se repetă lucrul acesta! Până au fost copii, le-am dat alte preocupări. N-am văzut în ei solii lui Dumnezeu care vă sunt daţi şi ne sunt daţi ca să-i creştem. Le-am dat alte preocupări, [zicând] că sunt copii şi nu-nţeleg; că vor înţelege când vor creşte mari. Dar când au crescut mari nu i-ai mai putut aduce la Domnul.
Un alt exemplu, binecuvântat: tot aşa, o familie a avut doi copii credincioşi. Copiii sunt gălăgioşi în adunare, că sunt copii: ba plâng, ba le trebuie apă, ba alte greutăţi… şi mama e silită să-i împlinească toate dorinţele copilului. Şi mulţi fraţi au căutat, precum cei din Evanghelie când au venit părinţii cu copii la Domnul, să-i înlăture pe copii: „Nu-L mai supăraţi pe Învăţătorul! El n-are timp de copii”. Cu câtă durere şi dragoste i-a mustrat Domnul, spunându-le: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, căci a unora ca ei este împărăţia lui Dumnezeu.” A înţeles această familie ca, chiar gălăgioşi, pe copii să-i ducă la adunare. Ne-au supărat şi pe noi în atâtea rânduri… dar totuşi familia aceasta i-a pornit pe copiii lor pe-o cale bună. [Copiii] au crescut, le-au cumpărat instrumente muzicale, i-au lăsat mereu, dându-le libertate, să meargă în cercetarea adunărilor, şi astăzi sunt ca nişte îngeri în casa lor şi în Lucrarea lui Dumnezeu. Astăzi sunt o bucurie pentru toată Lucrarea pentru felul în care se prezintă în adunare cântând la instrumente…
Iată, fraţilor, e adevărat că copiii ne deranjează în adunare; dar dacă Domnul îi iubeşte şi spune: „Lăsaţi-i să vină la Mine!”, creşteţi-i, fraţilor, în adunare! Nu faceţi greşelile pe care le-au făcut alţii în trecut, lăsându-i şi neaducându‑i la adunare până sunt crescuţi mari. Inima copilului e ca o coală curată de hârtie. Tu, mamă, şi tu, tată, scrii cele dintâi cuvinte pe această coală de hârtie, care nu se uită niciodată. Uităm ce-am făcut înainte cu ani de zile, dar niciodată ce am scris pe inima copilului nostru nu va pieri. Eu mi-aduc aminte de când eram tinerel, copil de şcoală, istorioarele minunate pe care preotul ni le dădea mereu la orele noastre de religie. Pe astea nu le pot uita niciodată. Am uitat în viaţă totul, dar asta n-am putut-o uita. Aşa este inima copilului. Aduceţi-l la adunare pe braţe. Chiar dacă face deranj, îngăduiţi, fraţilor şi surorilor, căci mama aceasta vrea să crească sfinţi pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Şi unde-i poate creşte, decât în adunarea lui Dumnezeu?
va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).
