NU ŢI-A RĂMAS NIMIC
Nu ţi-a rămas nimic din toată învăţătura cât ai strâns, de n-ai aflat – uimit – odată ce-nţelepciune-i într-un plâns; poţi să cunoşti.
Nu ţi-a rămas nimic din toată învăţătura cât ai strâns, de n-ai aflat – uimit – odată ce-nţelepciune-i într-un plâns; poţi să cunoşti.
Iisuse, când am fost căzut în mâini de sânge pline, atâţia oameni au trecut, şirag, pe lângă mine; mulţi chiar cu jale mi-au.
Iubire, nici nu ştiu să spun ce bună-ai fost cu mine, căci harul tău, cu cât l-adun, mereu mai mare-mi vine. Îmi ceri.
Îmi lipesc de tine gândul şi cu inima-ntristată îţi ascult din nou cuvântul care mi-l spuneai odată. De Iisus Cel Bun din cuie.
Cruce veche dintre drumuri, părăsită şi uitată, ce duios mi-aduci aminte viaţa mea de altădată… Ce duios mi-aduci aminte câte primăveri senine din.
Pe unde-ai fost pierdut şi dus de când nu te-a-ntâlnit Iisus, cu cine-ai mers şi-n calea cui de când n-ai mers cu fraţii.
Până când rămân părinţii credincioşi, cu suflet tare, e-o nădejde şi de fiii cei căzuţi în neascultare; dar când şi părinţii caută căile.
Lăsaţi-mă să plâng… acuma aceasta-i tot ce vă implor, vreau numai lacrimi, numai lacrimi, lăsaţi-mi uşurarea lor! Dacă puteţi să staţi deoparte şi.
Fiul meu, ascultă-mi gândul care nu ţi-l pot tot spune: – Alipeşte-te de Domnul, strânge-te de rugăciune! Vezi în ochii mei dorinţa care.
Nu-i o mai strălucită viaţă ca-aceea ce-a râvnit mereu chinuitoarea şi slăvita căutare a lui Dumnezeu. Nu-i o mai mulţumită viaţă ca-aceea ce-a.