Îmi lipesc de tine gândul şi cu inima-ntristată
îţi ascult din nou cuvântul care mi-l spuneai odată.
De Iisus Cel Bun din cuie şi de oameni fără lege,
şi de tot ce eu atuncea nu puteam a înţelege.
Dar acum când şi pe mine tot aşa amar m-aduce,
înţeleg atât de bine plânsul tău, străină cruce.
Am fost şi eu singuratic şi străin prin lumea largă,
aşteptând o mână dulce care lacrima să-mi şteargă,
Dar nici mie, ca şi ţie, n-a fost nimenea să vină
în necaz şi-n pribegie cu o inimă senină.
N-am aflat nici eu pe lume un cuvânt de-mbărbătare,
pretutindeni numai ură şi dispreţ, şi nepăsare…
Şi-am venit, Iisus, la Tine, să rămân pe viaţa toată
amândoi pe-aceeaşi Cruce şi ştiută, şi uitată…
TRAIAN DORZ din ”Cântări Uitate”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
