În Ziua asta plină
În Ziua asta plină de slava Învierii Îţi cântă cu lumină tot cerul Primăverii şi-s toate osanale de slavă şi iubire şi Învierii.
În Ziua asta plină de slava Învierii Îţi cântă cu lumină tot cerul Primăverii şi-s toate osanale de slavă şi iubire şi Învierii.
Cu fiecare noapte murim câte puţin cu noaptea cea din urmă ajungem morţi deplin. Ca-ntr-un sicriu ne-ntindem în orice aşternut grăbind spre cel.
Doamne, cum să-Ţi cer iertare c-am făcut cum nu mi-ai spus unora le-am dat de toate altora nimic n-am dus? Lângă unii-am stat.
Lăsaţi-mă să plâng… acuma aceasta-i tot ce vă implor vreau numai lacrimi, numai lacrimi lăsaţi-mi uşurarea lor. Dacă puteţi să staţi de-o parte.
În clipa morţii vede omul cum trebuia să fi trăit ce cale trebuia s-aleagă s-ajungă bine la sfârşit. O, n-aştepta, o, n-aştepta c-atât.
O, Sfinte Răni însângerate dovezi a-harului Slăvit şi-a Dragostei nemăsurate cu care Tatăl ne-a iubit. O, Sfinte Răni a lui Hristos eu sunt.
E mult prea scumpă viaţa asta ca s-o petreci nepăsător e mult prea scumpă orice clipă s-o laşi să treacă fără spor. E.
Fie-ţi timpul ca un munte urcă-l drept şi până sus, căci ajuns în vârf cu bine te va-ncununa Iisus. Fie-ţi timpul ca o.
Chiar mergând cu Domnul fii cu grijă-ntruna cel rău îţi pândeşte viaţa-ntotdeauna nu uita de curse, umblă plin de teamă – tu cazi.
…N-a fost niciodată altfel… Pe Golgota-nsgângerată dragostea sub cea mai înaltă formă, JERTFA, e-arătată! Căci n-a fost o mai înaltă forma-n care să.