Să semănăm mereu
Să semănăm mereu Cuvântul, în lung şi-n lat să-l semănăm şi până va fi plin pământul, vestirea lui să n-o-ncetăm! Cuvântul să-l vestim.
Să semănăm mereu Cuvântul, în lung şi-n lat să-l semănăm şi până va fi plin pământul, vestirea lui să n-o-ncetăm! Cuvântul să-l vestim.
Teme-te de Dumnezeu când scoţi vorbele din gură, că orice cuvânt e greu, precum scrie la Scriptură, că de-orice cuvânt ai scos ai.
Tinere, tu, care lumea cu plăcerile-i şi dorul a gonit din al tău suflet pe Iisus Mântuitorul, tu, ce cauţi un reazem veşnic.
Doamne, de-ar fi fost vreun altul mai căzut şi mai ateu, poate că pe-acela, Doamne, l-ai fi-ales în locul meu – Doamne, însă.
Toate-averile din lume sunt un fum, tot ce ai poţi pierde astăzi, chiar acum, singura avere care n-are-apus e Iisus, e Iisus, e.
Acolo unde e credinţă, chiar dacă omul e căzut, e semn că el mai poate-ntoarce spre Dumnezeul Nevăzut. Acolo unde e durere şi.
Poate-ţi mai este vreo scânteie în spuza unor amintiri şi-aceste rânduri să-i învie frumseţea unei vechi iubiri… iubirea unei fericite şi sfinte inimi.
Cu tot întregul meu amar, cu munţii de suspine, cu plânsul fără de hotar, Iisus, eu vin la Tine! Primeşte-mă aşa cum sânt,.
Răscumpără clipita cu ochiul pururi treaz,că nu se mai întoarce în veci trecutul az’. Cât eşti încă departe, grăbeşte-te pe drum,zadarnică ţi-e graba.
Făcând, m-ai învăţat să fac privind mereu la Tine, tăcând, m-ai învăţat să tac ca să-nţeleg mai bine. Cântând, m-ai învăţat să cânt.