Poezie Traian Dorz

POATE MAI ESTE O SCÂNTEIE…

Poate-ţi mai este vreo scânteie
în spuza unor amintiri
şi-aceste rânduri să-i învie
frumseţea unei vechi iubiri…

iubirea unei fericite
şi sfinte inimi de copil
şi-un cântec care-ţi stoarce lacrimi
acuma amintindu-ţi-l.

– O, de-ar putea vreun gând din toate
să-ţi redeştepte-acel avânt
ce-ţi re-nnoieşte legământul
nemaicălcat până-n mormânt…

TRAIAN DORZ din ”Cântări Uitate”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns