6. Dacă într-adevăr sufletul nostru este un pom sănătos, sădit în via Domnului, în Casa Domnului,
în Duh (adică în dreapta credinţă)
şi în Adevăr (adică în dreapta învăţătură),
el nu poate rămâne niciodată neroditor.
Oricine este zidit pe Temelia cea Sfântă (Ef 2, 20-22; I Ptr 2, 5)
nu se poate să nu aibă aceste roade ale Duhului Sfânt.
Căci dacă nu le are, ci numai se laudă, pe el îl aşteaptă securea.
Îl aşteaptă sigur,
ori azi, ori mâine, ori poimâine,
dar nu departe (Lc 3, 9).
7. Cu cât viaţa trupească a unui credincios rodnic înaintează în ani, cu atât viaţa lui cea duhovnicească se îmbogăţeşte şi se înfrumuseţează în plăcutele roade dulci ale Duhului Sfânt.
Una o îmbogăţeşte pe alta
sau se osândesc împreună.
8. Acela care rămâne statornic în Biserica unde s-a născut din părinţii săi trupeşti şi din cei sufleteşti,
păstrând mereu ceea ce a auzit de la început (I In 2, 24),
acela se întinde binefăcător, prin lucrările sale binefăcătoare, cât mai departe
peste alţii şi peste alţii.
9. Ce fericită privelişte este totdeauna să vezi un credincios ajuns la bătrâneţe după ani de furtuni şi de încercări biruite cu răbdare,
tare în credinţă şi mereu mai plin de roade bune!
Când perii capului săi cărunţi încununează o frunte cinstită, vrednică, statornică şi înţeleaptă,
tot ce face sau spune el este luminos şi bun.
O, câtă cinste Îi face lui Dumnezeu un astfel de slujitor al Lui!
Cununile slăvite / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
