1. Nu ne putem opri să nu plângem şi să nu ne rugăm mereu gândindu-ne: ce frumos ar fi…
Ce frumos ar fi un cler sfânt urmat de o Oaste sfântă! Şi o Oaste sfântă îndrumată de un cler sfânt! Dar acestea două tocmai pentru această împreună lucrare au fost lăsate de Dumnezeu.
2. În marile şi rarele vremuri biblice, când aceste două forțe sfinte au colaborat armonios ascultând glasul Domnului Iisus, atât una, cât şi alta – ce opere frumoase, ce minuni mari şi ce suflete înalte au creat!
3. Pentru Oastea Domnului, acesta a fost de la început idealul cel frumos pentru care a militat cu toată puterea şi dragostea ei, pentru ca, în strânsă colaborare cu un cler sfânt, să împlinească fericit gândul lui Dumnezeu şi datoria noastră împreunată: mântuirea neamului nostru şi înviorarea Bisericii lui Hristos.
4. Dar chiar dacă prin lucrarea satanei şi prin slăbiciunea oamenilor acest gând sfânt a fost împiedicat şi întârziat pentru un timp, – el totuşi n-a fost nimicit. A fost amânat numai, dar nu anulat.
5. Idealul acesta pus în fața noastră de Dumnezeu rămâne mereu strălucind şi promiţător şi în fața noastră, şi a tuturor celor ce ne vor urma pe noi, până când Dumnezeu şi timpul îl va realiza aşa cum ni l-a inspirat El.
6. Tot ce începe Dumnezeu nu rămâne de ruşine. Orice întreprinde El nu dă faliment. Oamenii şi satana pot uneori amâna, încurca şi întârzia desfăşurarea şi încheierea fericită a ceea ce a început Dumnezeu, dar nu o pot nimici.
7. Poporul lui Dumnezeu, Oştirea lui Hristos – pe care Duhul Sfânt a pornit-o spre Canaanul promis – va ajunge odată cu siguranță acolo.
Putem să ne îndoim de noi înşine dacă vrem, putem să ne îndoim de un conducător ori chiar de o generație de luptători, – dar de poporul Lui, ca un întreg, de Oastea Lui, ca o unitate, nu avem nici voie şi nici drept să ne îndoim niciodată. Poporul şi Oastea peste care Domnul Şi-a pus Numele Lui va ajunge la biruință tocmai pentru Acest Nume (Isaia 48, 11).
8. Pentru vremea când aceste binecuvântări se vor întinde peste toată ţara noastră şi peste toate țările lumii, peste toată Biserica noastră şi toate Bisericile lumii, – să ne rugăm cu toţii şi să ne rugăm cu toată credinţa şi stăruința.
Dumnezeului Celui Mare, noi trebuie să-I cerem minuni mari, pentru că El le poate face. Şi atunci Se bucură El, când noi nu-I limităm puterea Lui la lucruri mici.
9. Dar noi nu trebuie numai să ne rugăm mereu pentru acest fericit ideal – ci să şi lucrăm fiecare după puterile şi după condițiile noastre pentru grăbirea împlinirii lui.
10. Oricâte greutăți ni s-ar ivi în cale, atunci când Dumnezeu ne-a inspirat un gând frumos, noi trebuie să mergem în întâmpinarea lui cu toată îndrăzneala şi încrederea noastră în realizarea lui. Oricât de târziu, el tot se va realiza.
11. Când vrei să faci numai binele şi eşti convins de necesitatea lui, vei reuşi totdeauna, căci Dumnezeu este oricând de partea celui convins şi însufleţit de gândul binelui.
12. Când de şapte ori ai încercat fără a reuşi – nu spune: Nu se mai poate. Ci ia din nou, a opta oară, totul. Și – dacă nu te vei îndoi deloc – vei vedea minunea. Nu te îndoi niciodată, ci crede totdeauna când ştii că gândul e bun şi scopul e sfânt.
13. O, ce bine ar fi dacă toți duhovnicii Bisericilor ar fi duhovnicești, iar nu firești, și dacă toți episcopii ar fi măcar sfinți, nu preasfinți! Ce mireni dreptcredincioși ar umple nu numai bisericile și adunările noastre, ci mai ales împărăția lui Dumnezeu!
14. Între preoții simpli, totuşi sunt mulți care au o conştiinţă trează şi temătoare de Dumnezeu – dar în cei cu locuri mai înalte în ierarhia sfântă este dureros de alarmant ce rară mai este o conştiinţă cu adevărat temătoare de Dumnezeu şi angajată lui Hristos pentru o viață evanghelică şi vie în Bisericile îndrumate de ei!
15. De secole parcă, Duhul lui Dumnezeu tot luptă să scoată oficialitatea aceasta din această mlaştină a conservatorismului. Dar îndată ce pare că a scos un picior, se scufundă cu celălalt – şi totul rămâne pe loc, descurajator de neputincios.
Ce cutremur sau ce foc ar mai putea să ne salveze oare?
Dumnezeule al învierii, trimite Duhul Tău peste valea aceasta de oase moarte – şi fă minunea cu ei!
16. Totuşi Duhul lui Dumnezeu lucrează. În locuri modeste, prin suflete simple, focul sfânt arde mereu pe altarul viu şi curat. Când este înăbuşit aici, se aprinde colo – şi când tac unii, încep să grăiască alții.
Sub cenuşa smereniei, focul iubirii trăiește mai mult.
17. Lucrarea Domnului cea vie, de-a lungul istoriei, a descoperit şi a cultivat cu deosebită stăruință inspirația duhovnicească prin cele patru izvoare ale ei şi anume: adunarea, meditația, rugăciunea şi cântarea. Sute şi mii de glasuri şi condeie modeste, dar curate, I-au adus lui Dumnezeu laude şi cântări pline de inspirație, întreținând vie, împotriva oricăror furtuni potrivnice, această flacără sfântă pe altarul iubirii lui Hristos.
18. Aceste minunate daruri cereşti erau adormite în poporul nostru până la ivirea curentului înnoitor al Oastei Domnului. Abia ea a trezit, prin soarele Evangheliei, aceste frumoase adormite – care cântă acum atât de frumos.
19. Poate că nu toate vor fi lucrări de mare talent, dar curentul puternic ce le inspiră va aduce şi va crea şi lucrări nemuritoare, căci seva e puternică şi vița sănătoasă.
20. Să fim fericiţi şi recunoscători lui Dumnezeu pentru acest început şi această desfăşurare continuă. Să ne rugăm şi să lucrăm ca totul să se realizeze cât mai înalt şi cât mai deplin.
O, ce frumos va fi totul atunci!
Doamne, ajută-ne să ne vedem cât mai curând împlinirea aceasta. Amin.
Traian Dorz – Semănați Cuvântul Sfant, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2010
