Ce slab e glasul meu, Iisuse,
cât vreau să spun, şi tot nu pot –
cuvântul meu e doar o rază,
iar Harul Tău e-un soare tot.
Minune zic că-i al Tău Nume,
dar ce puţin e cât am spus,
Îţi zic Iubire, – mult e, Doamne,
dar mult mai mult e ce-i ne-spus.
Îţi zic…, dar orişicât Ţi-aş zice,
nevrednic simt orice cuvânt;
– încep să cânt atunci, dar nu e
pe-a Ta măsură nici un cânt.
Încep să plâng…, cu imn de lacrimi
să mă înalţ să Te cuprind,
ce mare-i lacrima, dar Tu eşti
şi mai departe strălucind…
Alerg înfrânt la Contemplare
şi-ngenuncheat, tăcând, Te-ador,
şi-abia atunci Ţi-ajung aproape
şi Te cuprind odihnitor…
Oricât aş vrea să spun vreodată,
simt totu-nchis… şi mă supun;
chiar ce-aş dori să spun mai dulce
nu-mi este-ngăduit să spun!
Cântări Nemuritoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007
