Cuvintele din versetul citat în subtitlul acestui articol sunt ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spuse către Marta, sora lui Lazăr cel mort de patru zile. Sunt cuvinte însoţite de puterea lui Dumnezeu care doresc să-l încredinţeze pe cel care le aude că există un singur adevăr absolut. Iar acest adevăr îi este dat să îl trăiască celui care crede în Domnul Iisus, precum a spus El: „…cel ce crede în Mine”.
Zilele acelea în care s-a petrecut această întâmplare, pe care ne-o relatează Biblia, erau zile şi clipe de suferinţă din viaţa celor două surori ale lui Lazăr – Marta şi Maria. Suferinţă şi durere sufletească, pentru că acela care le era frate şi pe care îl iubeau atât de mult plecase din mijlocul lor, Dincolo, în veşnicie. Poate că şi lor li se putea întâmpla o minune, cum s-a mai întâmplat înainte cu alţii, printr-o intervenţie a unui doctor, să nu se ajungă până acolo ca Lazăr să părăsească această lume; de aceea au şi zis, în clipa când a sosit Mântuitorul: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit” (Ioan 11, 21). Sau cum au zis cei care erau împreună cu ele acolo, în acel ceas: „Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului să facă aşa ca şi acesta să nu moară?” (Ioan 11, 37).
Deşi Domnul Iisus o încredinţase pe Marta, câteva clipe mai înainte, prin cuvintele „…fratele tău va învia”, ea tot nu a crezut în Domnul că va face lucrul acesta, spunându-I: „Ştiu că va învia la Înviere, în Ziua cea de Apoi” (Ioan 11, 24). Mai mult, după ce Marta vorbeşte cu Domnul, merge la Maria, sora ei, zicându-i în taină: „Învăţătorul este aici şi te cheamă”. Şi, surprinzător, Maria Îl întâmpină pe Domnul cu aceleaşi cuvinte: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit”. Oare să fi omis Marta să-i spună Mariei ceea ce Domnul îi spusese mai devreme că fratele lor o să învieze? Poate că da, poate că nu, însă un lucru este important, şi-anume că amândouă au crezut şi au spus la fel, fapt pentru care ştim cu toţii ce a urmat apoi: Domnul l-a înviat pe Lazăr!
În faţa suferinţei, a pierderii unui suflet drag de mamă, de tată, de soţ, de frate sau de copil, a unei rude apropiate, a unui părinte sufletesc, suntem şi noi puşi în faţa acestui moment greu, în care să spunem ca şi cele două surori sau ca cei care erau în jurul lor: „Doamne, dacă ai fi fost aici…” Mântuitorul a făcut această înviere a lui Lazăr, pentru ca cei care stăteau împrejurul Lui să creadă că Tatăl L-a trimis, şi ca să-i încredinţeze de cel mai mare adevăr: căci, precum au văzut cu ochii lor pe Lazăr înviat, tot aşa va fi cu cel ce crede în El, chiar dacă va muri şi va părăsi lumea aceasta. Domnul îl va învia, dar nu pentru încă o viaţă şi o existenţă pământească, ci pentru Viaţa veşnică, Dincolo, în Împărăţia Lui. De aceea, noi trebuie să înţelegem că nu printr-o minune văzută vom ajunge să credem şi să căpătăm credinţa în Domnul Iisus, ci prin cuvântul acesta: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). Deci se cere o credinţă în cele nevăzute, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1).
Maria şi Marta nu au crezut atunci în Domnul că îl va învia pe Lazăr, dar totuşi ele au crezut că îl va învia „la înviere, în Ziua cea de Apoi”, ceea ce mulţi dintre oameni, astăzi, nu mai cred. Nici pe una, nici pe cealaltă…
Dragii mei cititori, Domnul Iisus ne învaţă astăzi, prin aceste cuvinte, să credem şi să ne încredem în El. Cel ce crede cu toată puterea inimii lui, să fie pe deplin încredinţat că Hristos Iisus „…va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său, Care locuieşte în voi” (Romani 8, 11). Şi să creadă puternic că pentru el „…viaţa este Hristos, şi moartea un câştig” (Filipeni 1, 21). Slăvit să fie Domnul!
Marian VLĂSCEANU
