1. Am îngenuncheat chiar pe locul unde încă mai mirosea, proaspătă, mireasma paşilor Tăi.
2. Mi-am lipit inima de locul încă fierbinte, unde stătuseşi Tu la mine.
3. Şi, cu buzele arse de dorul Tău şi dulci de şoaptele mele, am sărutat urma urmei Tale, pe care, în sfârşit, o regăseam iarăşi.
4. După atâţia ani de lacrimi amare, simţeam din nou ce dulci pot fi totuşi lacrimile.
5. Şi, după atâta vreme în care nu cunoscusem decât greutatea lor, simţeam din nou ce fericită despovărare pot totuşi aduce ele.
6. Slavă veşnică Ţie, în Care fericit mă pot scufunda iarăşi! Ca într-o apă luminoasă şi dulce.
Nesfârşit de luminoasă şi de dulce…
7. Neştiinţa mea e singurul pai de care pot să mă agăţ când stau în faţa Ta cu tot ce am făcut atunci.
8. O, cât de mult aş vrea să pot şterge din amintirea Ta – şi mai ales dintr-a mea! – tot ce am făcut şi spus în clipa nebuniei şi prăbuşirii mele!
9. Dar ştiu că nu le-aş fi putut şterge nici cu lacrimile, nici cu sângele meu. Urmele lor negre se întipăriseră atât de adânc!…
10. Însă, când mi-am aruncat privirea în ochii Tăi, să văd dacă a mai rămas ceva din toate acestea în inima Ta, o, în întregimea ei am văzut numai iubire.
11. Prin apele limpezi ale ochilor Tăi, am văzut în toată inima Ta numai iubirea mare, caldă şi dulce pe care o cunoscusem în cele mai frumoase din zilele mele.
12. Dar adâncimea şi limpezimea ei de acum îmi apărură nespus mai profunde şi mai curate de cum le putusem vedea până atunci.
13. Precum chipul unui copil, la trecerea hotarului dintre copilărie şi tinereţe, îşi capătă maturitatea şi frumuseţea adolescenţei depline.
14. Precum un rod verde îşi capătă culoarea şi forma frumoasă a pârguirii la trecerea hotarului spre vară.
15. Tot aşa, dragostea Ta pentru mine îmi apărea acum nespus mai profundă, mai frumoasă, mai dulce, mai matură decât înainte, la vârsta copilăriei cunoaşterii mele.
16. Decât o ştiam înainte de încercarea ce îmi maturizase acum şi mie, total, felul de a gândi, de a vedea, de a înţelege.
17. Frumoasă îmi fusese cunoaşterea copilăriei! Plăcută şi fragedă fusese pentru mine dragostea Ta atunci când nu cunoscusem luptele, lacrimile, despărţirile şi focul…
18. Dar cea de acum era cu atât mai frumoasă, cu cât trăsăturile ei îşi arătau uimirii mele înălţimea, adâncimea, lărgimea şi lungimea nemărginirii ei
19. în cele patru nemărginiri ale Crucii Tale,
sub acoperişul căreia se lipise crucea mea în cea mai nedespărţită îmbrăţişare,
de acum pe totdeauna.
20. O, dacă şi Tu ai vedea astfel iubirea mea de acum, trecută de cealaltă parte a focului şi a cernerii ei!…
* * *
N-ajungi la desăvârşire
fără foc şi dăruire.
Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu
