din vorbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Simeria – 17 august 1985
Noi ne iubim patria noastră. O cinstim, o preţuim şi lucrăm pentru cel mai mare bine al ei tocmai prin aceasta: că ne întoarcem la Dumnezeu şi ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, să ne îndemnăm unii pe alţii la dragoste şi la fapte bune, să ne creştem copiii în frica lui Dumnezeu, aşa acum a învăţat Neagoe Basarab, acum atâtea sute de ani, pe fiul său. Aşa cum i-a învăţat Constantin Brâncoveanu, acum atâtea sute de ani, pe urmaşii săi, care au fost în stare să-şi dea viaţa, dar nu şi-au lepădat credinţa şi numele lor… şi învăţătura lor, şi încrederea lor în Dumnezeu. Ce minunată a fost moartea lui Constantin Brâncoveanu! S-au împlinit acuma 270 de ani de atunci. Ce minunată a fost moartea copilului său! Cei mai mari au fost în stare să mărturisească puternic credinţa lor în Dumnezeu; şi, sub privirile îndurerate… dar pline de îndrăzneală şi de curaj, şi de bucurie sufletească ale părintelui lor, au fost în stare să primească moartea, dar să nu‑şi lepede credinţa. Când fiul cel mai mic, Mateiaş, tinerel, începuse să se-nfrice văzând sabia care tăiase capetele fraţilor săi şi s-a îndoit o clipă, tatăl său i‑a şoptit la ureche un singur cuvânt. Şi Mateiaş a fost în stare să se ducă la moarte şi el. A căzut capul şi al lui Mateiaş. Şi după aceea, când i-a tăiat capul tatălui său, se spune – căci au rămas urme şi mărturisiri – cum capul tatălui său s-a rostogolit până s-a lipit de obrazul lui Mateiaş. Înfrăţiţi totdeauna: şi-n moarte, şi-n veşnicie. Aşa au biruit!
Aşa credinţă şi aşa înaintaşi am avut noi. Şi spre aceştia ne porunceşte Cuvântul lui Dumnezeu să privim. Să ne-aducem aminte de exemplele lor, de învăţătura lor, de pilda lor. Şi să-i urmăm.
Vrem să fie urmaşii noştri fericiţi? Trebuie noi, părinţii lor, să dovedim că‑L iubim pe Dumnezeu şi că suntem statornici în credinţa părinţilor noştri.
Să ne unim deci inimile şi gândurile într-o rugăciune comună să ne-ajute Dumnezeu să putem să ducem o viaţă demnă de El. Pentru ca, după ce-am trecut de Poarta Sărutului – mergând pe calea frumoasă şi trecând pe la Masa Tăcerii, prin părtăşia şi unitatea cu Dumnezeu şi prin moartea cu Hristos, pentru ca să fim pentru totdeauna cu El – să ne ridicăm prin Coloana Infinită la viaţa veşnică, la răsplata fericită care ne aşteaptă în ceruri.
Aceasta este Evanghelia. În trei mari expresii, în trei mari lucrări inspirate, acest om al lui Dumnezeu ne-a spus ceea ce a spus Neagoe, ceea ce-a spus Constantin Brâncoveanu. Şi Părintele Iosif n-a făcut decât să precizeze clar acele învăţăminte şi acele exemple minunate la care avem poruncă de la Dumnezeu să privim, să nu le uităm şi să le urmăm noi. De aceea el a spus: voluntariatul duhovnicesc şi misionarismul laic este ceea ce poate ridica şi ajuta la transformarea fericită a întregii noastre societăţi spre acea stare înaltă şi sfântă în care fiecare cetăţean al poporului nostru să fie un vrednic şi binecuvântat fiu al acestei patrii. Să lucrăm pentru ea, s-o iubim din toată inima, să cinstim şi să urmăm cu respect toate îndrumările date de cei pe care Dumnezeu i-a pus în fruntea poporului nostru îndrumători minunaţi să ne poarte de grijă şi să vegheze asupra destinelor şi asupra libertăţii noastre. Noi ne rugăm lui Dumnezeu din toată inima pentru aceştia, pentru că Dumnezeu ne-a spus în Cuvântul Său încă un verset, care este o poruncă ce urmează după ceea ce am citit înainte. Şi scrie aşa: „Ascultaţi de mai-marii voştri şi fiţi-le supuşi, că ei priveghează asupra sufletelor voastre ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos”. (Scrie în Epistola către Evrei, capitolul 13, versetul 17).
Pe linia aceasta a învăţăturii Sfintelor Scripturi, noi dorim să ne facem datoria în toate privinţele: faţă de trecutul nostru, faţă de prezentul nostru şi faţă de viitorul nostru. Şi simţim din toată inima că, dacă suntem pe linia aceasta a învăţăturii şi a tradiţiei sfinte a înaintaşilor noştri, noi suntem în asentimentul întregului nostru popor, suntem în lumina voii lui Dumnezeu. Şi, când ştim că facem voia lui Dumnezeu şi din toată inima dorim s-o facem, atunci ştim că vom reuşi totdeauna. De aceea, la un astfel de praznic minunat, la un astfel de prilej binecuvântat în care sărbătorim aici nunta a încă unora dintre miile şi miile de tineri credincioşi crescuţi de această Lucrare din sânul patriei noastre şi din sânul societăţii noastre, binecuvântăm pe Dumnezeu pentru că acest eveniment se adaugă la şirul cel lung şi minunat al celor dinainte. Şi va fi continuat de un şir şi mai minunat al celor care vor urma.
Binecuvântăm pe Domnul că, în mijlocul poporului nostru, această Lucrare minunată este un aluat dospind din fiinţa neamului nostru şi din fiinţa Bisericii şi credinţei noastre – aceste două veşnice coordonate ale sufletului nostru: patriotismul nostru şi credinţa lăsată de înaintaşii noştri. Lucrarea aceasta face acea tainică şi sfântă dospire cerească prin care, în curând, toată frământătura societăţii noastre să devină o pâine curată, frumoasă, caldă, proaspătă, dulce şi bună şi pentru Dumnezeu, şi pentru ceilalţi care vor gusta din roadele minunate pe care le aduce ea în poporul nostru.
Binecuvântăm pe Dumnezeu pentru fiecare astfel de eveniment. Şi, cu cât se înmulţesc astfel de evenimente, adică cu cât se întemeiază mai multe familii credincioase în mijlocul poporului nostru, cu atâta se însănătoşează societatea noastră; cu atâta se întăreşte Biserica noastră şi credinţa noastră; cu atâta se întăreşte şi se însănătoşează viaţa poporului nostru, care, din pricina părinţilor noştri credincioşi, va fi binecuvântat până în veci, pentru că este scris: „Binecuvântat este până la al miilea neam acel credincios”. Dacă vrem ca urmaşii noştri, copiii noştri, viitorul neamului nostru să fie binecuvântat, să fim credincioşi noi. Să intrăm prin Poarta Sărutului divin, să ne îmbrăţişăm cu Hristos fiecare personal, să ne predăm Domnului, să ne hotărâm pentru El, să punem legământul cu Hristos. Cât de minunat este un astfel de moment! E neuitat! E etern! E veşnic!
…Eu nu voi uita niciodată ziua de 8 iunie 1930. Era ziua întâi de Rusalii atunci când am intrat şi eu pe Poarta Sărutului etern, când m-am îmbrăţişat cu Hristos. Aveam abia 15 ani. M-am predat atunci Domnului cu un legământ scăldat în lacrimi, dar neuitat până astăzi. Ce minunată a fost întâlnirea cu Hristos! Eu nu m-am mai întors înapoi de atunci. (…) Am mers cu Hristos mereu şi mereu, (…) până la Masa Tăcerii. Am stat la masa rugăciunii, la masa meditaţiei, la masa contemplaţiei adânci. Nu voi uita niciodată ce clipe am trăit de la Poarta Sărutului până la Masa Tăcerii şi la Masa Tăcerii. O, dacă aţi gustat bucuria îmbrăţişării cu Hristos şi clipa legământului, a naşterii din nou, a hotărârii pentru El şi aţi urmat drumul cu El până la Masa Tăcerii, ştiţi ce minunată este această tăcere, când n-ai nevoie să-I spui lui Dumnezeu nimic, decât să gândeşti adânc două cuvinte: „Te iubesc! Din toată inima, Mântuitorul şi Dumnezeul meu dulce, scump, sfânt, veşnic”. Şi când Hristos îţi spune aceleaşi lucruri. Cu Duhul, duhului. Adică acele două entităţi între care nu-i nevoie de cuvinte. Tăcerea exprimă infinit mai mult decât orice cuvânt.
La Masa Tăcerii, aceasta este părtăşia cu Hristos. După aceea aştept Coloana Infinitului. Să mă duc… să mă tot duc. Şi ştiu că în curând va veni. Ce bucuroasă şi fericită va fi mergerea aceasta! Întâlnirea cu Dumnezeu! Faceţi experienţa aceasta cei care n-aţi făcut-o! Doriţi Poarta Sărutului, întâlnirea cu Hristos. Hotărâţi-vă pentru El! Predaţi-vă Lui! Începeţi o viaţă nouă cu El, trăiţi şi duceţi-vă toţi drumul acesta minunat şi fericit de la Masa Tăcerii spre Coloana Infinitului, întâlnirea cu Domnul în văzduh, aşa cum scrie Cuvântul Său în Epistola către Tesaloniceni: că, la venirea Domnului spre noi şi la mergerea noastră spre El, ne vom întâlni undeva în văzduh şi vom fi pentru totdeauna cu Domnul.
Ce minunată este această Coloană Infinită! Când veţi trece pe la Târgu Jiu, treceţi pe la Poarta Sărutului şi-aduceţi-vă aminte. Dacă v-aţi unit cu Hristos, bucuraţi-vă de El şi rămâneţi mereu în îmbrăţişarea de la Poarta Sărutului, până vom trece pe la Masa Tăcerii, când urcăm spre Coloana Infinită, să mergem cu Domnul, ca să fim pentru totdeauna cu El.
va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).
