Oastea Domnului

Certege: Un vis ce devine realitate – au reînceput lucrările

Pe lângă Locurile Sfinte
din Nazaret ori Betleem,
ori Ghetsimani, ori Golgota
– noi şi-ale noastre le avem.

Avem şi noi atâtea locuri
în care s-au născut profeţi,
eroi
şi jertfe,
şi morminte
cu nume de un veşnic preţ.

Avem zidiri în care jertfă
ce-aveam mai scump am îngropat,
şi văi,
şi munţi,
şi cruci – cu nume
ce-n veci nu trebuie uitat.

Să ni le ştim!
Să ni le spunem
urmaşilor din fii în fii,
a lor porunci şi adevăruri
în veci să ne-ardă tot mai vii.

Pe la acele Locuri Sfinte
din Nazaret ori Betleem
noi nu putem oricând să mergem,
dar la a noastre-oricând putem.

Veniţi să le-adâncim avutul,
pătrunşi de-al lui divin fior,
că cei ce-şi pot uita Trecutul
nu pot avea nici Viitor!

Traian Dorz – Locurile noastre sfinte

Mulțumim tuturor frațiilor și surorilor ( și nu numai lor ) pentru sprijinul acordat până acum, cât și de acum înainte! Domnul să binecuvinteze eforturile lor!

Anunţăm pe cei ce vor dori să ajute în continuare că se pot folosi  de următoarele numere de telefon: 0755 19 80 67 – Ieromonah Pimen Lupu 0745 32 32 04 – fr. Gheorghe Neagu 0743 20 62 89 – fr. Simion Tănase.

Detalii pentru donații se pot obține de la Pr. Ieromonah Pimen Lupu.

Vom revenii cu imagini noi în care vom reda stadiul lucrărilor de la proiectul “Spaţiu de locuit” de la Certege, în prezent.

Domnul să ne ajute! Slăvit să fie Domnul!

Pe șantier la Certege
2–5 sept. 2019
 

3 Comments

  • Petru Giurgi 19 mai 2015

    Slavit sa fie Domnul BUCURIEI!… El sa-i binecuvanteze cu mult har si rasplata pe pamant si in Cer pe “noii pionieri” ai lucrului sfant din acest an la Certege, intru implinirea GANDULUI FRATELUI TRAIAN: CASA MEMORIALA “Preot Iosif Trifa”!… Nadajduim si ne rugam staruitor Preaiubitului nostru Mantuitor ca langa prima echipa a Parintelui Vasile Manole din “capitala dulcii Moldove” sa se adauge altii si altii, pana cand zidurile vor fi ajuns sus de tot, urmate de acoperis… Si mai ales de “dulcea infratire” pentru care la fel ne rugam si rugam Domnului nostru!…. Doamne, ajuta! Doamne, binecuvanteaza! Doamne, sporeste!…

  • Petru Giurgi 21 mai 2015

    … DOAMNE, DA IZBANDA!…

  • Florinel 21 mai 2015

    Amin fr. Petru,

Lasă un răspuns