Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Ciumă și rouă în Dacia

Ciumă și rouă în Dacia

Ciumă și rouă în Dacia

Înspre primăvara anului 2020 de după Întâia Venire a lui Hristos şi cu „o vreme şi vremi şi jumătate de vreme” mai înainte de „plinirea vremii” celei de A Doua Veniri a lui Hristos, se împlini, ca niciodată până atunci, cuvântul Evangheliei de la Matei capitolul 24, versetele 7 şi 8, despre „începutul durerilor” prin „foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri”.

Ciuma se întinse ca focul în mirişti, arzând şi iarba uscată de pe pajişti, iar apoi se ridică înspre pădurile de pe dealuri şi munţi. Doar stâncile din vârful munţilor şi lacurile glaciare dintre culmi nu fuseseră atinse de şerpii veninoşi purtaţi de flăcările ciumei. Acolo răzbiră să ajungă preoţii lui Dumnezeu, sub călăuzirea lui Deceneu, împreună cu turma de credincioşi dreptmăritori creştini, ca să se împlinească cuvântul din „Pomelnice pe coajă de copac”.

De la Schitul din Munţii Retezat, Deceneu, ca mare preot dac al lui Dumnezeu, căută să le deschidă ochii preoţilor şi credincioşilor, făcându-i să le cadă solzii de pe ochi, precum lui Saul din Tars în Damasc, ca să poată vedea şi contempla „Semnul Fiului Omului” de pe cer, ca deschizător şi înaintemergător al fulgerului Parusiei Domnului. Aşa cum evreii în pustie, fiind muşcaţi de şerpii veninoşi, îşi îndreptau privirea cu credinţă înspre Şarpele de aramă, ridicat de către Moise pe stâlp, tot aşa creştinii ortodocşi din Dacia, privind cu credinţă înspre „Semnul Fiului Omului” de pe cer, se vindecau de muşcăturile şerpilor veninoşi, numiţi şi „coronavirus” ai ciumei, celei îngăduite şi trimise de Dumnezeu pentru păcatele oamenilor, în lume şi în Dacia ancestrală, astăzi. Deşi înlăuntrul bisericilor şi mănăstirilor lui Hristos din Dacia, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite şi a Sfântului Vasile cel Mare, ca şi a Sfântului Ioan Gură de Aur din ziua de Bunavestire, nu se mai puteau săvârşi, începând cu a treia săptămână din Postul Mare, în jurul şi împrejurul acestor sfinte locaşuri, începu a se lucra mai cu osârdie Liturghia închinării în Duh şi Adevăr, prin credinţă, nădejde şi dragoste, prin smerenie şi tăcere şi, mai ales, prin Rugăciunea minţii şi a inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”

Urcând înspre Schitul din Retezat, Deceneu cugeta întru sine: „Astăzi este nevoie mai mult decât oricând, din nou, de rugăciunea înlăcrimată şi îngenuncheată a Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie, din altarul bisericii de la Drăgănescu, din seara unei zile de august 1968!”

Deceneu descoperi, sub Sfânta Masă din biserica Schitului, potirul cel de aur, plin cu lacrimile rugăciunilor Părintelui nostru Arsenie Boca, pe care, ridicându-l în mâini şi binecuvântând poporul lui Dumnezeu în semnul Sfintei Cruci, stropi cu busuiocul muiat în agheasma lacrimilor întreg pământul ancestral al Daciei, în cele patru laturi, la răsărit şi apus, la miazăzi şi la miazănoapte, înspre Sfânta Mănăstire a Prislopului. Apoi culese din pomul nevăzut al vieţii un mănunchi de frunze, care, după cuvântul lui Dumnezeu din Apocalipsă 22, 2, „slujesc la vindecarea neamurilor” – pentru tămăduirea sufletească şi trupească şi a Neamului nostru daco-roman. Atunci şi îndată, în cădelniţele de aur din sufletele tuturor credincioşilor daco-romani, se înălţă înspre Tronul şi Altarul lui Dumnezeu din cer, precum pe vremea ciumei de la sfârşitul domniei lui David, din Ierusalim, jertfa bineprimită şi tămâia binemirositoare a rugăciunii lăuntrice şi a închinării în Duh şi Adevăr, integrată în Liturghia cosmică.

După „trei zile” de ciumă în popor, care durară fiecare mai mult sau mai puţin de 24 de ore într-o zi, milostivindu-Se, Dumnezeu porunci îngerului arătat în văzduhul Daciei să nu-şi mai ţină sabia îndreptată înspre Dacia, ci s-o bage în teacă, să fie semn al iertării poporului vinovat, dar care s-a smerit şi s-a pocăit precum ninivitenii, în duh ortodox. O ploaie de har binecuvântată stinse focul aprins în miriştea Daciei şi un nor de rouă cerească, pogorât precum în cuptorul Babilonului, stinse puterea focului şerpilor veninoşi ai virusului. Poporul Daciei răsuflă uşurat; învăţă lecţia şi hotărî să nu se mai joace cu Legile şi Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu-I mai calce în picioare poruncile, date lumii prin Moise şi prin Evanghelia lui Hristos şi tâlcuite în Dacia, ca nimeni altul, de către „Arhanghelul” de la Prislop. Izvoare de lacrimi de bucurie se revărsară din lacul Bucura al sufletului Daciei pe feţele oamenilor. Poporul Daciei redeveni un popor ales, iar neamurile şi ţările din jur luară pildă şi învăţătură de la acesta, în numele lui Hristos, înaintea tronului Judecăţii Căruia „se vor aduna toate neamurile”, ca să fie despărţiţi unii de alţii, pentru totdeauna „precum desparte păstorul oile de capre”.

(Hăţăgel, 20 martie 2020).

† DANIIL arhiereul

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *