Se împlinesc 12 ani de când a plecat la Domnul fratele Gheorghiţă Simion, veteranul Oastei, aşa cum îl ştiau toţi fraţii din ţară.
Ca martor ocular la adunarea de Moţiune din 12 septembrie 1937, ne mărturisea adesea cum a ascultat cuvintele testamentare pe care Părintele Iosif le-a rostit atunci cu privire la învăţătura curată a Oastei. Însă, acum când vremurile sunt mai tulburi ca atunci, mărturia vieţii sale şi a tuturor Înaintaşilor Oastei ne obligă să privim la sfârşitul felului lor de vieţuire, să le urmăm credinţa şi să călcăm pe urmele lor.
Şi, pentru a-i auzi încă o dată glasul său cald şi povăţuitor, venit acum din Veşnicie, duminică 2 octombrie, a.c. se va ţine adunarea de comemorare, la căminul cultural din satul Slobozia – Neamţ, acolo unde se ţin adunările locale ale Oastei în fiecare duminică. Adunarea va începe la orele 15:30.
Aşteptăm pe toţi cei care l-au iubit pe fratele Gheorghiţă să ne facă bucuria de a fi câteva clipe împreună la ceas de comemorare.
Slăvit să fie Domnul!
Sfatul Frăţesc Zonal Valea Bistriţei