În tainicele-adâncuri din sufletu-mi ascuns
în care niciodatã și nimeni n-a pãtruns
aș vrea Iisuse Dulce Tu Singur sã cobori
sã-Ți vezi acolo strânse a dragostei comori:
Smerenia, Tãcerea, Sfioasele priviri
și toatã Ascultarea de gânduri și simțiri.
S-asculți acolo viersul ce n-a putut fi scris
nemaicuprins de duhul în care zace-nchis
nemaiajuns de pasul cuvântului rãmas
neîncãput în lumea de forme și de glas
nestãpânit de locul și zãrile ce-l țin
râvnind spre mai înaltul Cuprinsului Divin.
Și-acolo unde-i taina adâncului profund
și unde numai Ochii Dumnezeiești pãtrund
coboarã și culege din gânduri și simțiri
frumsețea și dulceața de cânturi și iubiri
ascultã și privește cât ar dori și-ar vrea
cãci nici cânta, nici plânge, eu nu le pot așa.
Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”
