SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR
Omilia a IV-a1
„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu”
1. Pe copiii care merg la primele lecţii dascălii nu îi îngreunează cu multe sarcini de la început, nici nu le spun o singură dată un lucru. Ci, câte puţin şi de mai multe ori, fac să răsune în urechile lor aceleaşi lucruri, ca să întipărească uşor în mintea lor cele pe care le spun şi ca nu cumva, împovărându-i cu mulţimea învăţăturilor şi cu greutatea amintirii lor, să îi facă mai puţin primitori faţă de învăţăturile predate, dându-le o oarecare stare de letargie din pricina greutăţii.
Acest lucru voind şi eu a-l face şi [încercând] să fac truda voastră uşoară, iau câte puţin din această masă dumnezeiască şi aceasta duc în sufletele voastre. De aceea mă şi ating din nou de aceleaşi cuvinte, nu ca să vă spun iarăşi aceleaşi lucruri, ci numai ca să adaug cele ce lipsesc. Deci, haide să aducem cuvântul din nou despre cele de la început.
„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu”. Pentru care pricină, în timp ce ceilalţi evanghelişti încep de la iconomie2 (căci Matei zice: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David”, iar Luca ne poveşteşte la început despre Maria; şi Marcu, în acelaşi fel, insistă pe aceleaşi cuvinte [ale iconomiei], amintind acolo istoria Botezătorului), Ioan aminteşte acest lucru foarte pe scurt după ceva vreme, zicând: „Şi Cuvântul trup S-a făcut”, trecând peste toate celelalte (zămislirea, naşterea, educaţia, creşterea), şi povesteşte imediat despre naşterea veşnică? Care poate fi, dar, pricina acestora, vă voi spune acum. Citeşte în continuare »
