Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Comunicarea şi comuniunea în Hristos, în vreme de pandemie ( III )

Comunicarea şi comuniunea în Hristos, în vreme de pandemie ( III )

Comunicarea şi comuniunea în Hristos, în vreme de pandemie ( III )

Pandemia ne-a învăţat să preţuim interiorul, să ne încărcăm duhovniceşte, ca, atunci când vom putea să ne revedem unii cu alţii, să putem da ceea ce am adunat în vreme de izolare, pentru că nu putem da ceva dacă nu avem strâns în desaga inimii noastre. Şi această vreme este de a aduna, de a ne interioriza. De aceea să folosim acest timp precum martirii noştri, care, în închisori, s-au întărit în credinţă, iar când a venit libertatea, se vedea cum feţele lor străluceau de lumină şi aduceau la Hristos mii de suflete robite şi subjugate de păcat.

De aceea cred că, în aceste vremuri de pandemie, un mod important şi necesar de a comunica şi de a ne apropia sufleteşte unii de alţii este rugăciunea, pentru că este vremea când putem trăi şi înţelege mai bine Cuvântul Domnului, Care ne spune: „…Intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 6).

Un alt mod de a comunica cu adevărat în această perioadă este fapta noastră, care vorbeşte cel mai adânc. Cuvântul nu-şi mai are valoare dacă nu se vede şi în fapte, iar cercetarea celor aflaţi în nevoi – atât trupeşte, cât şi duhovniceşte – trebuie să se reflecte în faptele noastre, pentru că „viaţa noastră şi faptele noastre sunt cea mai bună predică şi cel mai puternic ajutor pentru aducerea sufletelor la Mântuitorul” (Părintele Iosif Trifa, Ce este Oastea Domnului, p. 153).

Lucrând în diaspora, în această vreme de pandemie, am luat contact cu mulţi oameni şi am văzut cât de mult au nevoie de ajutor, de sprijin moral şi duhovnicesc, în primul rând. Panica şi frica se instaurează în sufletul nostru, pentru că nu trăim o viaţă cu adevărat în Hristos şi, astfel, viaţa noastră se clatină. Dar un creştin viu poate spune împreună cu Sf. Ap. Pavel: Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte (Filipeni 4, 13). Nu omul poate, ci Hristos Care este în el îi dă puterea să treacă prin încercările vieţii.

Cuvântul celui care trăieşte după voia lui Dumnezeu în fapte şi purtare are puterea să vindece şi să ridice pe cei căzuţi şi deznădăjduiţi. Şi ce poate fi mai fericit decât când vezi că poţi ridica un suflet căzut prin puterea cuvântului? Dar, dacă nu am mai putea comunica unii cu alţii, ce-am putea noi face? Am fi aşa de izolaţi şi de străini unii de alţii cum sunt animalele sau lucrurile între ele, care nu-şi pot comunica simţirea şi gândirea proprie celorlalte. Şi dacă prin cuvântul nostru pe care ni l-a dat Dumnezeu ne putem împărtăşi, bucura, ferici, mângâia în mijlocul celorlalţi ai noştri e de o aşa mare importanţă, de câtă importanţă este Cuvântul lui Dumnezeu prin care El ne împărtăşeşte gândirea Lui, simţirea Lui, dorinţa Lui, porunca Lui, voia Lui. Dumnezeu ne-a dat cuvântul ca să ne putem face cunoscute gândurile noastre şi simţirile noastre unul celuilalt (Traian Dorz, Strângeţi fărâmiturile, vol. 6, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2016, p. 143). Şi cel ce primeşte Cuvântul lui Dumnezeu este dator să-i ajute şi pe cei care sunt căzuţi sau încă nu au aflat drumul cel bun al credinţei. Pentru că multe păcate i se iartă celui care ridică un suflet căzut (cf. Iacov 5, 20). Dar cuvântul trebuie să fie smerit, pentru a putea fi mângâietor, după cum Domnul cere cu stăruinţă: Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu (Isaia 40, 1). Când cuvântul este smerit, el poartă în sine urmele iubirii şi ale înţelepciunii care zdrobesc semeţia cunoaşterii zidite – o iubire care cinsteşte libertatea celuilalt şi o înţelepciune care vădeşte nedreptatea păcatului (Arhim. Zaharia Zaharou, Pecetea prezenţei lui Hristos în inima omului, Ed. Basilica, Bucureşti, 2020, p.76).

Închei cu un cuvânt de mângâiere al Arhim. Zaharia: Să nu deznădăjduim, ci să meşteşugim cu înţelepciune şi să nu ne pierdem părtăşia vie cu Persoana lui Hristos. Nimic nu ne poate vătăma; trebuie doar să avem răbdare o vreme, iar Dumnezeu va vedea răbdarea noastră, va înlătura toată piedica, toată ispita, şi vom vedea iarăşi zorii zilelor de bucurie. Şi vom prăznui împreună nădejdea şi dragostea noastră în Iisus Hristos (Arhim. Zaharia Zaharou, Cuvânt de mângâiere la vreme de pandemie, Revista Apostolia, Nr. 145, Aprilie 2020).

Timotei MISTREAN – Dublin

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *