Toţi oamenii au o conştiinţă. Acest glas al lui Dumnezeu sădit în noi ne linişteşte sau ne osândeşte după orice faptă a noastră. Fiecare om are însă o altă adâncime a conştiinţei lui. Unii au o conştiinţă de om moral, alţii de om politic, de patriot, de ecologist şi de multe alte feluri. Fiecare om îşi formează conştiinţa sa după dreptarul pe care şi-l ia. Şi va judeca lucrurile după acest dreptar.
Omul credincios îşi ia însă Biblia ca dreptar, pentru că ea este insuflată de Dumnezeu (cf. II Timotei 3, 16). Cine meditează la cuvântul lui Dumnezeu, cine îl ascultă şi îl împlineşte, acela va şti tot mai clar, prin glasul conştiinţei sale, ce este după voia lui Dumnezeu şi ce nu este, ce îi este îngăduit şi ce nu îi este. Pentru că, într-o astfel de conştiinţă, se va auzi tot mai limpede şi mai necruţător glasul lui Dumnezeu, glasul care desparte lumina de întuneric.
Ce chinuitoare ni se pare, uneori, această voce a conştiinţei noastre! Aşa este! Ne îngrădeşte de la multe dorinţe. Dar tocmai această strâmtorare a ei ne ţine mereu pe calea cea strâmtă. Oare Sfântului Apostol Pavel îi era mai uşor? El spune: Conştiinţa mea, în Duhul Sfânt. Ce nivel înalt! Cel mai înalt! Cea mai grea luptă, dar şi cea mai răsplătită! Vedem în jurul nostru oameni care îşi permit tot felul de lucruri. O, să nu uităm! Într-un fel se vor răsplăti înfrânarea şi sfinţirea vieţii, iar în alt fel se vor plăti desfrânarea şi micimea vieţii. Să fim noi înfăţişarea vie a unei conştiinţe îndreptate după voia lui Dumnezeu, a unei conştiinţe în Duhul Sfânt. Oriunde vom fi, să nu ne atragă libertatea unora, ci să-i atragem noi pe ei să dorească trăirea unei vieţi luminoase. Pentru că „Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (I Ioan 2, 17).
„Conştiinţa este în noi Sfânta Sfintelor din templul nostru duhovnicesc, sanctuarul nostru cel tainic, locul nostru sfânt în care nu trebuie să lăsăm să pătrundă nimic necurat, niciodată. Conştiinţa noastră trebuie să ne fie nouă altarul pe care să nu-l spurce nimic, respiraţia care să nu fie sugrumată niciodată, clopotul pe care să nu-l poată da nimeni jos din turnul cel înalt al personalităţii noastre. De înştiinţările ei totdeauna să ascultăm!” (Traian Dorz, din „Mărgăritarul ascuns”).
Fratele Gabriel ARGHIRE
