„Doamne, – I-a zis femeia – n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie? Iisus i-a răspuns: oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui bea din apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică” (In 4, 11-14).
Capitolul acesta începe cu o conversaţie purtată de Domnul Iisus cu o femeie samariteancă la fântâna lui Iacov. Iisus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Când au venit ucenicii Lui, se mirau că vorbea cu o femeie, dar n-au îndrăznit să-L întrebe ceva. Ei nu ştiau ce avea să facă Domnul Iisus din această femeie. Intenţia Domnului era s-o îndrume ca să caute mântuirea şi prin vestirea ei, pocăinţa tuturor celor ce ţineau de localitatea sa.
La prima ei convorbire, femeia samariteancă L-a primit pe Domnul ca Mântuitor personal, primind cu bucurie invitaţia Lui. Nu vreţi şi voi să primiţi invitaţia Lui? Prin învăţături simple, dar aţintite spre inima ei, i-a descoperit taina adevăratei vieţi. Pe acelaşi drum vrem să călătorim şi noi spre cei ce ne ascultă. Când pilda interesantă n-a avut efectul dorit, Domnul Iisus i-a descoperit viaţa ei personală trăită în destrăbălare şi desfrâu. Domnul Iisus a zis femeii: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau!, tu singură ai fi cerut şi El ţi-ar fi dat apă vie”. Apa proaspătă de izvor era o raritate în Palestina şi în contrast cu apa pe care o adunau din ploi.
Domnul Iisus ne spune că harul Său este asemănător apei arteziene care ţâşneşte dintr-un izvor cu apa cea mai bună, mai proaspătă, vie, necesară vieţii, croindu-şi drum propriu, fiind plină de revărsare şi dăruindu-se tuturor celor ce vor să bea din ea. Ce mai spune Domnul Iisus femeii? Că numai El este Cel ce are această apă vie şi nu are nevoie de nici un vas pentru a scoate această apă. Şi numai El poate s-o dea acelor care o cer, că această apă nu poate fi găsită decât la El şi prin El. Femeia, în neştiinţa ei, întreabă: „De unde ai această apă?” Iată, dar, Domnul Iisus Hristos posedă puteri nemărginite de a mântui pe orice suflet care vine la El cu credincioşie.
De unde vine puterea de a mântui?
– Din divinitatea în unire cu umanitatea Lui desăvârşită. Cuvântul S-a făcut trup (cf. In 1, 1, 14) şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr.
– Din planul de hotărâre al lui Dumnezeu pentru mântuirea celor ce cred în El.
– Din ungerea cu Duhul Sfânt, care este arvuna mântuirii (cf. Ef 1, 13-14)
– Din opera de mântuire câştigată prin descoperirea dumnezeirii Sale în viaţa Sa de misiune şi pecetluită prin Jertfă, Moarte şi Înviere.
– Din mijlocirea Sa la dreapta Tatălui, unde a fost văzut de Sf. Ştefan (cf. Fapte 7, 56). Lui I s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ (cf. In 18, 37).
Domnul Iisus este în stare şi astăzi şi până în veşnicii să binecuvânteze, căci apa aceasta vie curge numai din fiinţa Sa, care nu se schimbă. El şi astăzi este plin de apă vie şi dă cu îmbelşugare celui însetat care crede şi se dăruieşte deplin Lui.
El este unicul Izvor de apă vie, mereu plin şi darnic celui ce voieşte. El nu refuză pe nimeni şi să nu ne temem că acest minunat izvor ar seca vreodată. El este viu în vecii vecilor. Proorocul Ieremia ne va spune inspirat din Duhul Sfânt astfel: „Căci poporul Meu – zice Domnul – a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă” (Ier 2, 13).
„Doamne, nădejdea lui Israel! Toţi cei ce Te părăsesc vor fi acoperiţi de ruşine. Cei ce se abat de la Mine vor fi scrişi pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, Izvorul de apă vie” (Ier 17, 13).
Proorocul Zaharia zice prin Duhul Domnului astfel: „În ziua aceea, se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru păcat şi necurăţie” (Zah 13, 1). „Căci Mielul Care stă în mijlocul scaunului de domnie va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor” (Apoc 7, 17). Cui va şterge Domnul lacrima? Celor ce vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului (cf. Apoc 7, 14).
Iată de unde are Domnul Iisus atâta belşug de Har, inepuizabil, şi dă tuturor celor ce vin la El.
Veniţi să folosim limbajul samarinencii şi să stăm de vorbă cu Domnul nostru, ca să ne înduhovnicim pentru mântuirea noastră şi slava Numelui Său Preasfânt.
Izvorul apelor vii este Dumnezeu. Psalmistul ne va spune: „Căci la Tine este Izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina” (Ps 36, 9). Dumnezeu este Izvorul Care curge fără încetare. Viaţa noastră spirituală îşi are Izvorul în cer şi se înalţă tot spre cer şi nu se mulţumeşte cu starea joasă. Spiritualitatea ne-a venit din cer, de la Dumnezeu şi doreşte să se înapoieze la Dumnezeu.
Doamne Iisuse, fii Lumina noastră călăuzitoare spre cerul fericirilor eterne şi nu ne lăsa să ne pierdem în valurile acestei lumi, ci să ne înălţăm tot mai sus spre zările senine, Izvorul nesecat al darurilor cereşti-duhovniceşti. Slavă Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.
Iisuse, vino la noi! / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
