Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Cu ce e plină candela noastră?

Cu ce e plină candela noastră?

Cu ce e plină candela noastră?

Aruncați privirea către popoare, fiți cu băgare de seamă și înspăimântațivă, că se săvârșește în vremea voastră un lucru pe care voi nu l-ați crede, dacă l-ar povesti cineva!”

Avacum 3,5

Ziua de marți, a doua din urcușul săptămânii mari, ne aduce în față pilda celor zece fecioare. Privind peste textul pildei pe care Domnul Iisus o spune alături de alte pilde în drumul său spre Ierusalim, urcând spre calvar, vedem amintit virtutea fecioriei. O virtute mare care aduce mult merit în viața celor care o păzesc.

Dacă ieri am privit la Iosif, tânărul care a iubit creința și fecioria păstrânduși integritatea personală astăzi ca o aprofundare a curăției Domnul ne vorbește iar de feciorie. Însă un aspect important este acelă că, nu e de ajuns doar aceasta ci e nevoie de mult mai multă grijă în traiul pe pământ pentru dobândirea împărăției.

Înțelepciunea atribuită celor cinci fecioare este defapt simplificare întregii lor munci, aceea de cultivare a virtuților și de trăirea permanentă în comuniune cu Domnul. Ele pășesc în viața cu gândul la veșnicie, cu gândul la întâlnirea cu Mirele ceresc „Ce-ți voi spune oare Ție, Dulce Preaiubitul meu, când odată o să fie să fim numai Tu și eu? Gândul la întâlnirea cu veșnicia le-a fost neadormit și s-au îngrijit de partea nevăzută , aceea a dobândirii Harului Duhului Sfânt, care se dobândește prin luarea Crucii și lucrarea pentru lucrul cel nemuritor. Candela fără untdelem se mai întâlnește ca și simbol al zgârceniei, fapta bună din inima milostivă a creștinului îl apropie mai mult de Domnul care este indelung milostiv și mult milosârd, care nu uită pe cei săraci, pe orfani și văduve. Iată că munca fecioarelor era și cultivarea faptei milostive care va face să audă chemarea de-a dreapta pentru că au îmbrăcat, hrănit și cercetat pe Domnul.

Nebunia atribuită celorlalte fecioare este defapt lenea, nelucrarea lor în timpul vieții. Gândul că deja au o virtute le-a făcut să uite de muncă și de faptul că Harul se dobândește prin purtarea Crucii până la final. Alergarea lor spre a cumpăra untdelem este defapt întrarea lor și mai profundă în viața lumească, piața fiind simbol al tumultului vieții pământene. Necultivarea Harului în inima lor, neîngrijirea de suflet le va aduce depărtarea de veșnicia împreună cu Domnul. O cântare foarte frumoasă din perioada aceasta ne spune că Mirele vine, și netrebnică e sluga pe care o va afla lenevind adică uitând să se îngrijească de rugăciune și de trăirea în comuniune cu El.

Atât cele cinci care erau înțelepte cât și cele cinci neînțelepte au adormit. Somnul acesta reprezintă moartea, atât cei credincioși cât și cei necredincioși ajung în fața Domnului. Cele zece se trezesc la semnalul venirii Mirelui, învierea ne va trezi sufletele așa cum sunt ele pregătite de traiul nostru pe pământ și nelucrarea ne va aduce închiderea cămării de nuntă „oare na-i să-mi ceri talanții, care mi i-ai dat și nus, oare na-I să-ntrebi de rodul care trebuia adus”. Ușa este intrarea în veșnicie alături de Domnul a sufletelor pregătite prin jertfă.

Stând în fața acestei pilde, trebuie să ne punem întrebarea: cu ce e plină candela noastră, cum ducem sufletul în fața Mirelui? Zilele acestea sunt ca un dar, ca o trâmbiță ce ne amintesc de trezirea cea de după moarte: „ Cum o să-mi înalț spre Tine din al Porții Slavei Prag, ochii tremurând în lacrimi –cu sfială și cu drag? Cum o să răspund privirii care-mi va pătrunde tot, am să pot grăi o vorbă? Sau nici una nu-am să pot? Cum vom privi pe Domnul noi cei prea grăbiți ca să mai putem asculta de trâmbița ce strigă trezirea din prea multa grijă pentru trup. Ce răspuns vom da înaintașilor ce ne așteaptă în pragul veșniciei, cum vom  da răspuns pentru neslujirea noastră, și cum vom putea privi semnele lăsate de jertfa dată pentru noi.Ce-I vom unui Trifa care a suferit ca Iov, ce-I vom spune unui Dorz care a scris cu sânge versurile cântate cu atâta ușurință de noi, ce vom spune sutelor de ochi ce ne vor cere jetfa? Ei au stat treji, au luptat și au avut candela plină, plină de dădea pe dinafară și din dragostea lor Domnul a picurat și in candela poporului nostru prin lucrarea minunată a Oastei Domnului, cum înmulțim noi această picătură, sau din prea multă grijă lumească o vom usca și pe aceea.

Ziua de astăzi e o zi cutremurătoare, e zi a cercetării fiecăruia dintre noi. E ziua când Domnul vine și ne pune pe inimă cu atâta dragoste gândul trezirii și dorința de a intra în cămara de nuntă împreună cu cei aleși ai lui. E o zi în care ne spune „aruncați privirea peste popoare, fiți cu băgare de seamă și înspăimântațivă, că se săvârșește în vremea noastră, un lucru pe care voi nu l-ați crede dacă l-ar povesti cineva (Avacum 3,5). Peste popoare se lasă mania Domnului și lucrarea diavolului e tot mai pe față de aceea trebuie să rămânem la picioarele Golgotei, prin dobândirea nașterii din nou și prin jertfă neobosită să slujim Domnului: „fi-mi-va oare îndreptățite, fi-mi-vor dezvinovățiri sau ce am să-ți aflu oare întro clipă din priviri? Doamne, toată-ndreptățirea, de vreun grai aș mai avea, vred c-aș spune-atuncea numai: Te-am iubit!…Și vom tăcea!….”

Ancuta Tudosanu 

 

 

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *