Încercările ce au dat în ultimul timp peste tot întregul întins al pământului au adus multă suferinţă în inimile oamenilor, ale fraţilor şi ale celor credincioşi.
„Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul” (Ioan 3, 8).
Vântul acesta este Duhul cel viu care a însufleţit şi trebuie să însufleţească lucrarea de mântuire a Oastei Domnului în Biserica cea sfântă a Lui. Prin acest Duh s-a răspândit Oastea Domnului în toată ţara şi în întreaga lume. Prezenţa Oastei Domnului este dovada că Duhul Domnului lucrează tot mai mult la noi în ţară pentru întoarcerea sufletelor la pocăinţă. Bunătatea Domnului s-a revărsat şi peste poporul nostru care gustă tot mai mult din binefacerile Evangheliei lui Hristos. Însă când aveam cele mai frumoase nădejdi pentru trezirea poporului nostru la o viaţă vie, altoită în Hristos, ne-am trezit cu o furtună care, odată cu ea, a adus legi noi, izolare, carantină şi distanţare socială, forme care au împiedicat şi împiedică făgaşul cel viu al mişcării, al libertăţii de a ne putea strânge unii cu alţii în Casa lui Dumnezeu, pentru a ne ruga şi a aduce slavă Celui pe Care Îl iubim şi Căruia-I slujim. Şi, dacă această furtună a zguduit sau a clătinat pe mulţi, ea totuşi a avut o parte bună pentru cei care au rămas tari în Domnul (Filipeni 4, 1). Adică a întărit pe luptătorii adevăraţi, care, ieşiţi din furtună, s-au simţit şi mai însufleţiţi pentru Domnul Iisus, Care a spus: Cine are ochi de văzut să vadă şi urechi de auzit să audă.
Uitându-ne acum peste fronturile Oastei Domnului, vedem cu nespusă bucurie că Duhul care a suflat peste ea de la început a rămas acelaşi şi toţi luptătorii curajoşi şi statornici s-au jertfit pentru Oastea cea vie a Bisericii şi pentru Iisus Biruitorul.
Căliţi prin aceste încercări, fraţii merg mai departe vestind pe Iisus cel Răstignit (I Corinteni 2, 2), întărindu-se în suferinţe şi prigoane, primind bucurii şi mângâieri.
Adunările Oastei Domnului trebuie să fie acum şi mai pline de Duh şi mai însufleţite, iar sufletele şi mai însetate de Hristos. Furtuna a produs sete după Cuvântul Domnului… Şi acest lucru îl văd mai cu seamă în Biserica şi Adunarea din satul meu.
Bucuria cea mai mare este că Domnul Iisus nu-i părăseşte niciodată pe cei ce-L iubesc din toată inima. Iisus îi iubeşte pe ai Săi până la capăt (Ioan 13, 1). Hristos Se află pretutindeni unde cei credincioşi se străduiesc şi reuşesc să împlinească dragostea Lui şi se adună în Numele Domnului (Matei 18, 20).
Domnul ne mângâie şi prin cuvintele: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28, 20).
Domnul Iisus e viu în viaţa zilnică a credincioşilor Săi (Luca 24, 5). Mântuitorul nostru scump e viaţa celor iubiţi ai Săi (Ioan 11, 25). Chiar această furtună a arătat că nu putem fi altfel, iar vremea cât a trebuit să rămânem în casele noastre e cea mai mare dovadă că nimeni şi nimic nu poate a ne despărţi de dragostea lui Hristos (Romani 8, 35).
Acest duh de alipire către Domnul să ne călăuzească acum, scumpii mei fraţi… Dacă vom fi toţi în jurul Domnului Iisus, aripile Lui ne vor ocroti şi, astfel, vom păşi cu încredere spre locaşurile Domnului. Să nu ne întristăm de piedici, de greutăţi şi de necazuri, căci după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos, avem parte din belşug şi de mângâiere (II Corinteni 1, 5).
Suflete scumpe, fraţi şi surori, credincioşi iubiţi, veniţi şi vă adăpaţi, din Apa Vieţii (Apoc 21, 6), fără bani şi fără plată (Isaia 55, 1). Amin! Slăvit să fie Domnul!
Marian VLĂSCEANU
