Un cuvânt al fratelui Traian Dorz către fraţii din Focşani – 23 august 1982(?)
Slăvit să fie Domnul!
Din toată dragostea inimii noastre, în Numele Domnului, trimitem tuturor celor scumpi ai Lui şi ai noştri din Focşani un cald şi un dulce, şi un frumos salut şi dorinţa noastră curată şi sfântă să auzim despre ei şi să-i ştim mereu credincioşi, hotărâţi pentru Domnul, ataşaţi de El cu toată inima, aşa cum I-au promis Lui în clipa fericită a legământului lor cu Dumnezeu.
Ne bucurăm din toată inima auzind că stau alipiţi de Domnul şi credincioşi. Şi am dori să-i sfătuim mereu să-şi dea toate silinţele să unească „cu credinţa lor fapta, cu fapta cunoştinţa, cu cunoştinţa înfrânarea, cu înfrânarea răbdarea, cu răbdarea evlavia, cu evlavia dragostea de fraţi şi cu dragostea de fraţi iubirea de oameni”, [aşa cum ne spune sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu în A Doua Epistolă a Sfântului Petru]. „Căci numai dacă avem din belşug aceste lucruri în noi, ele nu ne vor lăsa să fim nici leneşi, nici neroditori, în ce priveşte deplina cunoştinţă a adevărului”. Şi după acelaşi sfânt Cuvânt ni se spune că cei care n-au aceste lucruri în ei „sunt orbi, umblă cu ochii închişi, nu ştiu încotro merg şi au uitat că au fost curăţiţi de vechile lor păcate”. Pentru că sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ne porunceşte că numai dacă vom fi credincioşi până la moarte şi vom fi răbdători până la sfârşit vom primi cununa vieţii. Fiindcă de asemenea este scris: „Veţi dobândi ca sfârşit al credinţei voastre mântuirea sufletelor voastre”.
Noi dorim să vă sfătuim în Domnul să urmaţi îndeaproape Cuvântul Lui cel sfânt şi îndemnul Sfântului Apostol Pavel care spune: „Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu. Uitaţi-vă la sfârşitul felului lor de vieţuire… (la sfârşitul felului lor de vieţuire!…) şi urmaţi‑le credinţa”. Că noi am venit în sfânta Lucrare a lui Dumnezeu, în această Oaste a Lui, în urma unor oameni minunaţi ai lui Dumnezeu, înaintaşii noştri, care ne-au vestit nouă Cuvântul nu numai cu vorba lor, ci mai ales cu trăirea lor, cu viaţa lor, cu faptele lor şi cu sfârşitul, cu moartea lor biruitoare, la care [ne îndeamnă] Cuvântul lui Dumnezeu şi porunca să luăm aminte totdeauna şi să privim cu băgare de seamă.
Sfântul Apostol Pavel la fel spune: „Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi‑vă cu băgare de seamă la cei care trăiesc după pilda pe care o vedeţi în noi”. Într-adevăr, aceşti oameni sfinţi ai lui Dumnezeu ne sunt îndemn nouă nu numai prin cuvântul lor, ci mai ales prin toată trăirea, prin toată viaţa, prin toată jertfa, prin toată pilda pe care ne-au lăsat-o despre viaţa, despre felul de viaţă pe care l-au dus ei în Iisus Hristos.
Părintele Iosif, fraţii noştri sfinţi, înaintaşii noştri, ne-au lăsat nouă, la fel, acelaşi cuvânt pe care l-a lăsat lor Sfântul Apostol Pavel prin toţi martirii şi mucenicii de până la ei, [prin] acest lanţ de aur de care suntem legaţi noi acum, [care ne este] ca o pildă frumoasă [nouă, celor] care avem porunca sfântă să ducem şi noi o viaţă de credinţă de acelaşi preţ cu al lor. Pentru că numai atunci vom fi cu adevărat părtaşi aceleiaşi făgăduinţe şi aceleiaşi moşteniri în Împărăţia lui Dumnezeu.
Cunoaşteţi şi ştiţi că împrejurările în care suntem şi prin care trebuie să trecem nu ne îngăduie nouă atât cât am vrea să avem legătură unii cu alţii. Cât de mult am dori să ajungem odată acolo, să ne putem bucura în mijlocul adunării frumoase, să vă privim feţele, să ne împletim printre lacrimi şi printre cântări dragostea noastră de Domnul, rugăciunile noastre şi dorinţele noastre înaintea lui Dumnezeu, ca să ne ajute şi nouă, şi vouă să ne ducem frumos lupta credinţei până la sfârşit. Căci e bun şi frumos începutul unui legământ cu Dumnezeu şi al unei vieţi predate Lui, dar, dacă sfârşitul acestui legământ şi al acestei vieţi nu-i aşa frumos cum a fost începutul şi cum ne cere Cuvântul lui Dumnezeu, în zadar am început frumos… dacă n-am dus până la capăt, până la biruinţă, până la sfârşit lupta frumoasă, aşa cum ne cere Domnul şi aşa cum ne‑au arătat-o înaintaşii noştri sfinţi de la care am primit Cuvântul şi pilda să le urmăm întru totul.
În Lucrarea Oastei Domnului, prea puţin timp slobod şi liniştit am avut ca să ne putem ocupa îndeaproape de creşterea, mai ales, a celor tineri, care au venit la Domnul mult mai târziu şi au [putut] să-L cunoască mult mai puţin decât am [putut] noi, cei care am fost mai de la început, în timpuri mai de demult cu părinţii noştri. Şi care i-am apucat în viaţă pe înaintaşii noştri de la care am putut afla şi de la care am putut învăţa prin viu grai, prin pilda dată nouă, prin privirile noastre şi prin auzul nostru Cuvântul adevărului şi învăţămintele atât de necesare şi de importante pentru viaţa noastră. Am fi dorit şi noi să ajungem la posibilitatea de a ne împărtăşi prin viu grai. L-am rugat şi‑L rugăm încă pe Domnul să întocmească lucrurile în aşa fel, încât să ne putem vedea şi feţele trupeşti unii altora. Pentru ca nu numai prin credinţă şi prin Duhul, şi prin iubire, şi prin rugăciune, şi prin dragoste, de la depărtare să putem comunica unii cu alţii. Ci faţă către faţă; privire către privire; lacrimă către lacrimă. Să ne putem apropia şi suda sufleteşte atât de Domnul, cât şi de fraţi, în aşa fel, încât nici o promisiune sau nici o ameninţare de pe pământ să nu ne poată despărţi.
Noi, prin Duhul lui Dumnezeu, prin Cuvântul Lui, prin rugăciunile noastre, vă cercetăm mereu. Şi am dori să vă îndemnăm mereu să aveţi pe inimă şi să vă luaţi pe suflet sarcina de a asculta mai cu credincioşie; de a fi statornici şi credincioşi învăţăturii şi cuvântului lăsat nouă de înaintaşii noştri şi, prin ei, de Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru că frumos şi bun este începutul; dar, dacă el n-are continuarea frumoasă şi, mai ales, sfârşitul frumos, în zadar a fost un început cât se poate de frumos.
Noi vă dorim din toată inima, la începutul frumos pe care l-aţi făcut, continuare frumoasă, crescândă în har şi în binecuvântări pe această cale. Ca să ajungeţi apoi la sfârşitul binecuvântat care încununează opera începută de Duhul Sfânt în noi şi dusă mai departe de dragostea lui Dumnezeu şi de Cuvântul Lui la statornicie, la credincioşia neclintită şi statornică lângă Domnul şi lângă Lucrarea Lui. Dorim să vă îndemnăm cu toată stăruinţa sufletului nostru, cu toate îndemnurile dragostei şi ale dorinţei noastre pentru mântuirea voastră, a tuturor. Vă rugăm din toată inima, nu neglijaţi nimic din ceea ce vă poate ajuta la creşterea şi la întărirea voastră sufletească.
Citiţi sfântul Cuvântul al lui Dumnezeu zilnic. Ascultaţi şi meditaţi asupra lui, ca să auziţi îndemnurile şi călăuzirea Duhului Sfânt, după cum este scris: „El vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”. Deci, cu veghere necurmată şi ascultare atentă de tot Cuvântul lui Dumnezeu, citiţi-l. Să vă fie dor… să vă fie sete, să vă fie foame, înaintea mâncării, înaintea somnului, înaintea oricărei iubiri, să vă fie foame şi dor după Cuvântul lui Dumnezeu. Învăţaţi pe de rost versete întregi şi, dacă se poate, capitole întregi. Dumnezeu v-a ţinut, v-a adus la El şi v-a păstrat în această Lucrare mai ales pe cei tineri. V-a dat Domnul o minte sănătoasă, o inimă ageră, o reţinere frumoasă. Folosiţi memoria pe care v-a dat-o Domnul şi v-a păstrat-o curată, pentru a citi şi pentru a învăţa pe de rost versete şi chiar capitole întregi din Evanghelie şi din Psalmi. Începeţi cu Matei, capitolul 5, capitolul 6, capitolul 7. Învăţaţi-le pe de rost, din toată inima, ca pe o poezie dulce şi scumpă. Repetaţi-le neîncetat, până le veţi reţine pentru totdeauna. Pentru ca, atunci când veţi vrea să citaţi ceva din Cuvântul lui Dumnezeu fără să citiţi din carte, să nu greşiţi în înşiruirea adevărurilor din aceste versete, cum fac foarte mulţi care nu citesc de-ajuns şi nu reţin clar; şi fac atâtea greşeli şi în ceea ce e posibil să nu greşim. Învăţaţi pe de rost Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta vă va fi de mare folos atunci când nu veţi avea Cartea Domnului în mână sau în buzunar, sau pe masă. Că pot să vină împrejurări în care ori să fiţi voi luaţi de la Cuvântul lui Dumnezeu, ori să fie el luat de la voi. Şi, dacă nu-l aveţi în inimă şi-n minte, veţi flămânzi şi veţi înseta. Şi, fără Cuvântul lui Dumnezeu, veţi bâjbâi şi vă veţi prăbuşi. Dar dacă-l aveţi în cap, nu vă va putea fi luat de-acolo de către nimeni. Şi, în felul acesta, veţi avea totdeauna prospeţime, frumuseţe, limpezime, ajutor în toate ispitele, în toate încercările şi în toate luptele vieţii.
Cercetaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi vi-l însuşiţi. Umpleţi-vă memoria cu versetele Domnului, cu capitolele Cuvântului Său – şi aceasta vă va fi o hrană binecuvântată.
Când veţi merge pe drum, când veţi fi într-o aglomeraţie necurată, retrăgându-vă în inima voastră şi meditând la Cuvântul lui Dumnezeu, el vă va grăi mereu şi voi veţi fi totdeauna în anturajul lui Hristos, care este în Cuvântul Său.
Când veţi fi la încercare şi nu veţi putea vedea pe nimeni şi nici auzi de la nimeni un cuvânt, dacă-l veţi avea în inima şi-n mintea voastră, el vă va călăuzi neîncetat. Şi nu numai atât. Dar îmbogăţirea şi îndeletnicirea cu cuvintele lui Dumnezeu vă va limpezi memoria, mintea, înţelepciunea, priceperea. Şi astfel vă va ajuta să puteţi intui uşor şi repede miezul fiecărei probleme şi să puteţi ajunge dintr-o dată la adevăr în orice problemă ar fi să ajungeţi. Nu veţi bâjbâi ca alţii în jurul lucrului. Ci Domnul vă va duce direct la miezul adevărului şi veţi fi luminaţi de El în toate privinţele. Chiar şi în privinţele celorlalte părţi ale vieţii, nu numai în cea duhovnicească.
Cercetaţi Cuvântul lui Dumnezeu. Învăţaţi-l pe de rost. Umpleţi-vă cu el memoria, mintea, inteligenţa şi repetaţi-l permanent, ca să nu-l uitaţi niciodată. Pentru ca el să vă fie lumina şi călăuzirea în toate problemele vieţii. Căci cunoscând Cuvântul lui Dumnezeu, veţi şti cum să vi le rezolvaţi şi pe ale voastre, şi pe ale altora, fără să cereţi îndrumarea nimănui.
Apoi îndeletniciţi-vă cu rugăciunea. Iubiţi rugăciunea. Ocupaţi-vă cu rugăciunea. Doriţi rugăciunea. Să vă fie foame şi dor după rugăciune ca după cea mai scumpă bucurie şi satisfacţie a vieţii. Nu vă mulţumiţi cu rugăciuni ieftine, uşoare, scurte, slabe. Nu rugăciuni de nota 3 sau de nota 5. Ci rugăciuni de nota 10, cum erau ale apostolilor când se cutremura locul unde erau şi se rugau. Să vi se cutremure inima când vă rugaţi. Pentru că atunci rugăciunile voastre, ascultate de Dumnezeu, vă vor fi de folos şi vouă, şi altora. Rugăciunea vă va da putere şi ajutor în toate luptele. Vă va face să ajungeţi neclintiţi şi nebiruiţi de ispite, de păcate, de primejdii, de nenorociri, de accidente. Vă va feri de orice rău şi vă va păstra şi trupul, şi sufletul, şi duhul curate şi sănătoase în Hristos.
Cercetaţi adunarea frăţească. Iubiţi pe fraţi. Ascultaţi pe fraţi. Doriţi să fiţi una cu fraţii în toate împrejurările. Nu rezolvaţi nici o problemă, nici personală, nici familială, nici duhovnicească fără să întrebaţi pe fraţi. Ascultaţi sfatul lor, urmaţi-i, pentru că prin ei vă vorbeşte totdeauna Domnul şi, în felul acesta, veţi fi la adăpost de orice ameninţări vrăjmaşe.
Binecuvântaţi pe Domnul în orice vreme şi străduiţi-vă să-L ascultaţi. Căutaţi lucrurile de sus, nu cele de jos. Să nu vă influenţeze niciodată nimic din ceea ce e străin şi firesc, şi lumesc. Nu vă pese prea mult de ce zice lumea cu privire la voi. Dar să vă pese întru totul de ce zice Domnul şi Cuvântul lui cel sfânt. Nu vă călăuziţi după părerile lumii, după moda lumii, după plăcerile lumii, după distracţiile lumii, după literatura şi tot ceea ce influenţează şi place lumii. Ci căutaţi totdeauna voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi parte de osânda care-i aşteaptă pe toţi cei care sunt străini de El, depărtaţi de El, neascultători de El. Binecuvântaţi pe Domnul că v-a chemat în această Lucrare sfântă. Ataşaţi-vă de ea cu toată puterea sufletului. Străduiţi-vă să vă înfăţişaţi totdeauna înaintea Domnului într-o stare sfântă, curată, evlavioasă, vrednică. Ascultaţi totdeauna de toate îndemnurile Duhului din inima voastră când citiţi Cuvântul, când staţi în rugăciune sau când sunteţi în adunarea frăţească.
Cu toată atenţia să urmăriţi aceste lucruri, pentru că ele vă vor apropia de Domnul, până veţi ajunge să aveţi părtăşie intimă, deplină, înaltă şi sfântă cu El. Când veţi ajunge nu lângă Hristos sau cu Hristos, ci în Hristos, aceasta este starea cea înaltă în care Duhul lui Dumnezeu vă va feri apoi de toate influenţele negative care vin de la cel rău şi duc la el.
Binecuvântaţi pe Domnul ori de câte ori aveţi ocazia să ascultaţi de fraţi, să-i întâlniţi pe fraţi, să petreceţi cu fraţii. Binecuvântaţi pe Domnul că vă lasă Biblia, Cuvântul Său cel sfânt. Însuşiţi-vi-l cu toată puterea, până la a vi-l stăpâni deplin cu mintea şi cu inima voastră.
Iar rugăciunea să vă fie nelipsită, ca o hrană. Când, noaptea, nu puteţi să dormiţi, nu vă-ntoarceţi pe partea cealaltă. Coborâţi-vă şi aşezaţi-vă pe genunchi şi rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă neîncetat, cu atât mai mult cu cât vedeţi în ce împrejurări ne găsim. [Căci iată] cât de mulţi, nu numai dintre cei care n‑au cunoscut niciodată pe Dumnezeu, ci chiar şi dintre cei care L-au cunoscut pe Domnul (…) s-au lăsat ademeniţi de lume şi au ajuns să caute satisfacţiile păcatului şi distracţiile vinovate, în loc să caute înfrânarea cu Domnul şi umblarea după lucrurile de sus.
Sunt destule încercări care vin în viaţa noastră şi personală, şi familială, şi în viaţa noastră de adunare adeseori. Problemele care se dezbat între fraţi să le înţelegem totdeauna în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Să nu ne lăsăm influenţaţi de părerile lumii sau de părerile acelora care sunt cei mai slabi şi mai fireşti, şi mai lumeşti dintre fraţi. În probleme cum e sărbătoarea nunţilor noastre sau a adunărilor noastre, după îndemnul Părintelui Iosif, mai de mult noi i-am îndemnat pe fraţi şi i-am sfătuit, mai ales având în vedere împrejurările în care ne găsim acum, [arătând] cât de folositor este şi cât de necesar să renunţăm noi la mese, cum spune Cuvântul Domnului în Faptele Apostolilor, capitolul 6, versetul 2, că nu-i potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să slujim la mese. Noi [vă spunem] după cuvântul acesta al Domnului şi după îndemnul Părintelui Iosif şi al tuturor înaintaşilor noştri care ne-au sfătuit ca, la nunţile noastre sau la adunările noastre, să nu căutăm partea „Martei”, ci partea „Mariei”. Aşa au fost fraţii noştri la început. Aşa a fost Lucrarea Domnului la început, când fraţii nu mergeau pentru mesele trupeşti şi pentru hrana aceasta pieritoare, ci mergeau pentru masa cea duhovnicească, pentru hrana care rămâne; (…) [după cum i-a zis] Mântuitorul nostru, în Betania, Martei, când a mustrat-o blând şi iubitor, nu ca să se supere, ci ca să se îndrepte: „Marto, Marto, pentru multe te osteneşti tu, dar un singur lucru trebuieşte”. Un singur lucru trebuieşte. „Maria şi-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea.”
Ce am putea noi să spunem, adăugând la aceste cuvinte pe care le-a spus Părintele Iosif şi le-a scris în «Isus Biruitorul» din 18 august 1935, sfătuindu-i pe fraţi ca, la adunări sau la nunţi, să nu umble după mâncări trecătoare şi după partea „Martei”, ci să caute partea „Mariei”. Pentru că umblarea după lucrurile acestea aduce ispite, aduce nemulţumiri, aduce tulburări, aduce necazuri. Pe când umblarea după lucrurile „Mariei”, după partea cea bună, după cuvântul şi zidirea cea duhovnicească aduce numai binecuvântări.
Cei care pot citi foaia aceasta din 1935, din 18 august, să citească bine ce a spus Părintele Iosif acolo în legătură cu adunările şi cu nunţile noastre despre partea „Martei” şi despre partea „Mariei”. Când i-a îndemnat pe toţi fraţii să nu meargă la adunări şi nici să pregătească adunări pentru hrană trupească, pentru lucrurile acestea fireşti, ci să caute să folosească tot timpul acesta pentru întărirea cea duhovnicească, pentru mesele cele duhovniceşti, pentru partea cea minunată a „Mariei”. Toţi cei care au ascultat acest cuvânt şi acest îndemn potrivit voii lui Dumnezeu au primit şi au văzut că după aceasta au avut numai bucurii şi mângâieri, chiar dacă, pentru moment, lumea şi oamenii ei s-au tulburat şi au cârtit. Aprobarea Domnului, răsplata Lui, mângâierea Lui că au ascultat Cuvântul Său le-a fost o despăgubire fericită şi frumoasă. Şi aşa va fi totdeauna cu cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi nu se iau după părerile lumii, după obiceiurile veacului acestuia şi după interesele pântecelui care va pieri o dată cu mâncările lui, aşa cum spune Cuvântul lui Dumnezeu, că: „Dumnezeu îl va nimici şi pe unul, şi pe celălalt”. Şi astfel vor avea parte cu acei care urmăresc aceste lucruri şi cu cei care le ascultă, chiar dacă ei se pretind oameni duhovniceşti. Dacă este cineva din Dumnezeu, acela ascultă cuvintele lui Dumnezeu. Şi cuvintele acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu din Sfânta Sa Scriptură şi de la sfinţii noştri înaintaşi, [de la] profetul şi apostolul lui Dumnezeu care ne-a vestit nouă Cuvântul sfânt, care a făcut chemarea prin Lucrarea Oastei Domnului şi care, în această Lucrare, ne-a îndemnat să ascultăm de Dumnezeu.
Cine ascultă de Domnul va fi binecuvântat. Iar cine n-ascultă de aceste îndemnuri de Domnul n-ascultă. Şi va răspunde odată în faţa Aceluia al Cărui Nume şi al Cărui Cuvânt l-a neglijat.
Dorim tuturor fraţilor iubiţi din Focşani, din Milcov şi din Răstoaca – şi din celelalte părţi, unde Domnul are aşa suflete curate şi frumoase şi unde sunt atâtea inimi iubitoare şi iubite, cărora le trimitem acest salut şi acest îndemn din Cuvântul Domnului – le dorim tuturor har şi pace. Le trimitem o îmbrăţişare sfântă şi un îndemn frumos ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu cu toată puterea, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Sufăr împreună cu Evanghelia, ca să am şi eu parte de ea”. Suferiţi împreună cu Lucrarea lui Dumnezeu, ca să aveţi şi voi parte de ea. Că dacă suferim împreună cu Hristos, vom şi împărăţi împreună cu El. Dar dacă ne lepădăm le El fie în cuvânt, fie în purtări, fie în unele din atitudinile noastre în care ar trebui să ascultăm şi să-L urmăm, dacă ne lepădăm de El şi El Se va lepăda de noi. Şi se vor lepăda de noi şi înaintaşii noştri. Şi Părintele Iosif, care nu ne va recunoaşte odată că am fost şi noi ostaşi, dacă nu l-am ascultat şi dacă nu am urmat cuvântul lui şi îndemnurile pe care ni le-a dat din partea Domnului.
Noi, încă o dată, de sărbătoarea aceasta, 23 august, când fraţii veniţi de‑acolo ne-au cercetat şi ne-au adus salutul dragostei frăţiilor voastre, prin ei vi-l trimitem şi noi la fel, mai mărit şi mai înlăcrimat, cu dragostea care nu v-a uitat şi care se roagă mereu şi pentru cei cărora le-am văzut vreodată feţele şi încă şi mai mult pentru cei care nu ne-au văzut încă trupeşte, niciodată, dar cu care – şi noi pe ei, şi ei pe noi – ne simţim acelaşi duh, aceeaşi fiinţă sfântă în Hristos, înflăcăraţi şi animaţi de aceeaşi iubire şi credinţă în această Lucrare în care ne-a chemat Domnul de la început şi în care trebuie să rămânem până la sfârşit. Ca Domnul, când va veni, să ne ia de aici, de unde ştie El că ne-a pus în clipa legământului nostru.
Încă o dată şi din toată inima vă trimitem dragostea noastră, îndemnurile noastre, rugăciunile noastre către Domnul să staţi tari în credinţă şi să vă daţi toate silinţele să ascultaţi aceste sfaturi pe care m-am silit iarăşi, şi de data aceasta, să vi le reamintesc, deşi, pe multe dintre acestea, le-aţi mai auzit sau le-aţi citit de atâtea ori…
Să ne ajute Domnul să ne ţinem întru totul de aceste adevăruri, pentru că în ele a pus Domnul mântuirea noastră şi ne-a legat această mântuire de împlinirea acestor lucruri. Să fim găsiţi de Domnul, în orice vreme, credincioşi în Cuvântul Său, în rugăciunea Sa, în dragostea Sa, în ascultarea Sa, în frăţietatea Sa, în familia sfântă în care ne-a făcut să ne naştem şi noi din nou prin Duhul Său cel Sfânt şi prin Cuvântul Său.
Din toată inima dorim să fiţi binecuvântaţi de Domnul şi, în orice fel, să fiţi ajutaţi să mergeţi pe calea Lui credincioşi până la sfârşit. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. 5
