Oastea Domnului

Cuvinte pentru o bună vieţuire

1. Folosindu-ne cu dreaptă judecată de înţelesurile lucrurilor, dobândim cumpătare, iubire și cunoștință. Iar folosindu-ne fără judecată, cădem în necumpătare, ură și neștiință.

2. “Gătit-ai înaintea mea masă“… și cele următoare. “Masă aici însemnează virtutea lucrătoare. Căci aceasta ne-a fost gătită de Hristos “împotriva celor ce ne necăjesc “. Iar “untdelemnul care unge mintea” este contemplația făpturilor. “Paharul” e cunoștința lui Dumnezeu. Iar “mila Lui” Cuvantul Său și Dumnezeu. Căci Acesta, prin întruparea Lui, ne “urmărește în toate zilele”, până ce ne va prinde pe toți cei ce ne vom mântui, ca pe Pavel. Iar “casa” însemnează Împărăția în care sunt reașezați toți sfinții. În sfârșit “îndelungarea de zile” este viața veșnică.

3. Păcatele ne vin prin reaua întrebuințare a puterilor (facultăților) sufletului/ a celei poftitoare, irascibile și raționale. Neștiința și nechibzuința vin din reaua întrebuințare a puterii raționale. Ura și necumpătarea din reaua întrebuințare a puterii irascibile (iuțimea) și poftitoare. Iar din buna întrebuințare a acestora ne vine cunoștința și chibzuința, iubirea și cumpătarea. Dacă e asa, nimic din cele create și făcute de Dumnezeu nu este rău.

4. Nu mâncările sunt rele, ci lăcomia pântecelui; nici facerea de prunci, ci curvia; nici banii, ci iubirea de bani; nici slava, ci slava deșartă. Iar dacă-i așa, nimic nu e rau din cele ce sunt, decât reaua întrebuințare, care vine din negrija minții de-a cultiva cele firești.

5. Răul din draci stă în acestea, zice fericitul Dionisie: “în mânia fără judecată, în poftirea fără minte, în închipuirea pripită. Iar lipsa de judecată, lipsa de minte și pripirea la ființele raționale sunt scăderi ale rațiunii, ale minții și ale chibzuinții. Scăderile însă vin după aptitudini.” Așadar a fost odată când era în ei rațiune, minte și chibzuială cuviincioasă. Iar dacă-i așa, nici dracii nu sunt prin fire răi, ci prin reaua întrebuințare a puterilor firești s-au făcut răi.

6. Unele dintre patimi pricinuiesc necumpătare; altele ură; și iarăși altele și necumpătare și ură.

7. Multa mâncare și mâncarea cu plăcere sunt pricini de necumpătare; iubirea de argint și slava deșartă sunt pricini de ură față de aproapele. Iar maica acestora: iubirea trupească de sine este pricină a amândurora.

8. Iubirea trupească de sine este iubirea pătimașă și nerațională față de trup. Ei i se împotrivește iubirea și înfrânarea. Cel ce are iubirea trupească de sine e vădit că are toate patimile.

9. “Nimenea, zice Apostolul, nu și-a urât trupul său“, dar “îl strunește și târăște robit“, nedându-i nimic mai mult afară de hrană și îmbrăcăminte, iar din acestea numai atâta cât este de trebuința pentru a trăi. Așa își iubește cineva fără patimă trupul și-l hrănește ca pe un slujitor al celor dumnezeiești și-l încălzește numai cu cele ce-i împlinesc cele de trebuință.

10. Pe cine iubește cineva pe acela se și grăbește să-l slujească. Dacă iubește deci cineva pe Dumnezeu, acela se și grăbește să facă cele plăcute Lui. Iar dacă își iubește trupul, se grăbește să împlinească cele ce-l desfătează pe acesta.

11. Lui Dumnezeu îi place iubirea, cumpătarea, contemplația și rugăciunea, iar trupului lăcomia pântecelui, necumpătarea și cele ce le sporesc pe acestea. De aceea: “Cei ce sunt în trup nu pot să placă lui Dumnezeu“. Iar “cei ai lui Hristos și-au răstignit trupul dimpreună cu patimile și cu poftele“.

12. Dacă mintea înclină spre Dumnezeu, are trupul ca rob și nu-i dă nimic mai mult decât cele de trebuință pentru a trăi. Iar dacă înclină spre trup e robită de patimi, punând pururea grija ei în slujba poftelor.

13. Dacă vrei să biruiești gândurile, tămăduiește-ți patimile și ușor le vei scoate afară din minte. De pildă, pentru curvie, postește, priveghează, ostenește-te și petrece în singurătate. Pentru mânie și întristare, disprețuiește slava, necinstea și lucrurile materiale. Iar pentru ținerea minte a răului, roagă-te pentru cel ce te-a supărat și te vei izbăvi.

14. Nu te măsura pe tine cu cei mai slăbănogi dintre oameni, ci tinde mai degrabă spre porunca dragostei. Căci măsurându-te cu aceia, cazi în prăpastia închipuirii de sine; dar întinzându-te după aceasta, te ridici la înălțimea smeritei cugetări.

15. Dacă păzești deplin porunca dragostei față de aproapele, pentru ce lași să se nască în tine amărăciunea întristării? Vădit este că, făcând astfel, pui mai presus de dragoste lucrurile vremelnice și pe acestea le cauti, luptând împotriva fratelui.

va urma

Sf. Maxim Marturisitorul

sursa: crestinortodox.ro

Lasă un răspuns