Doamne, I-au zis ei, dã-ne totdeauna aceastã pâine.
Rugãciunea acestor oameni se aseamãnã atât de mult cu rugãciunea samaritenei de la fântâna lui Iacov (Ioan 4, 15).
În amîndouã aceste rugãciuni bietele suflete lipsite de apã și pâine, dar neștiutoare de prețul cel nou și încã necunoscut ce îl aveau ele în Hristos, Îi cer Domnului aceste daruri în nãdejdea primirii unor minuni trupești.
Mai târziu, când L-au cunoscut pe Domnul, și care L-au cunoscut, au primit acest har ceresc.
De atunci și în vecii vecilor toate sufletele oamenilor vor avea mereu aceastã trebuințã mare și aceastã fierbinte rugãciune:
– Doamne, dã-ne totdeauna aceastã apã și aceastã pâine…
Cuvântul Tãu și harul Tãu care saturã și mântuiește ființa noastrã a fiecãruia, și dã viațã întregii omeniri – dã-ni-l nouã!
Aceasta ar trebui sã fie totdeauna rugãciunea noastrã, pentru cã totdeauna avem nevoie de ea fiecare din noi.
Doamne Iisuse, noi flãmânzim mereu dupã câte ceva în lumea aceasta. Flãmânzim mai ales dupã lucrurile nefolositoare și pãcãtoase.
Dar prea puțin ne dãm seama câtã trebuințã avem de hrana vieții care ești Tu în fiecare zi și pe totdeauna.
De aceea Te rugãm nu ne lãsa lipsiți de pâinea care saturã sufletul și ține în noi viața duhovniceascã.
Dã-ne-o totdeauna și aici pe pãmânt și în veșnicie, pentru cã în aceasta stã viața și puterea, bucuria de acum și fericirea din viața cealaltã.
Doamne dã-ne aceastã pâine totdeauna, ca sã nu înfometãm niciodatã.
Amin.
Traian Dorz,
din “Hristos – Izvorul nostru”
editura “Oastea Domnului”, Sibiu