Oastea Domnului

Demis din slujbă pentru că… se ocupă cu cele sufletești. ( file de istorie)

Oastea Domnului are câțiva vestitori și luptători și în lumea cărturarilor. Printre aceștia se numără și inginerul Em. Popescu, din Hunedoara, un suflet aprins de râvna mântuirii sufletești și devotat cu totul Domnului. Dar, pe semne, astfel de oameni nu sunt prea bine văzuți de stăpânire.

Inginerul Em. Popescu a fost demis din slujba ce o ocupa la stat. Probabil că dacă era un om mai ‘social’ și mai ‘de societate’ (adecă ‘de pahar’ și de petreceri), nu i se întâmpla acest lucru. A avut însă mare imprudență de a vorbi pe tot locul despre Iisus Mântuitorul și lucrurile mântuirii sufletești, iar astfel de oameni, bag seamă, nu-s buni de slujbă.

Ah, ce vremuri cumplite trăim!

Luptătorului nostru din Hunedoara îi trimitem frățeștile noastre salutări și îmbărbătări, și, aplecându-ne genunchii, ne rugăm Domnului și Mântuitorului nostru să-I dea El tărie și ajutor spre a trece cu bine prin această încercare. Dăm alături chipul iubitului nostru luptător însoțit de mișcătorul articol pe care ni l-a trimis.

Ce-mi pasă de jerfele drumului?

Taina necuprinsă e lumea în care am fost trimiși. Cine poate privi în adâncul ei, cine o poate înțelege, cine poate pricepe îndeajuns rostul acestei lumi, covârșitor de măreață, de înfricoșătoare și frumoasă?

A-ți jertfi viața, a o pune întreagă în slujba evangheliei!

Să treci peste orice oboseală, să-ți încordezi voința ca acordurile ei să fie luminoase și încântătoare, să fie cuvântul tău cuvânt înțelept si  putător de iubire, plin de adevăr!

Ce-mi pasă de oboseală și durere, când vreau să cuceresc veșnicia, pentru încredințarea  vieții mele acestei nepătrunse taine a lumii.

O tot o moarte voi da lumii, de voi plânge sau râde, de voi suferi sau mă voi desfăta.

Și eu voi plânge și voi suferi, căci sunt despărțit de Tatăl din ceruri și sunt fără de odihnă, până când voi merge iarăși în lumea Lui.

A fi servitor al veșniciei… În clipa morții să știi că aparții tainei atotputernice a lumii. O, dacă există ceva de preț în această viață, acest ceva nu poate fi decât lupta pentru

cucerirea vieții veșnice.”                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               Ing.Em.Popescu

Oastea Domnului, anul 1930, Nr. 10