Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Despre astrologie – sau “descifrarea tainelor cereşti”

Despre astrologie – sau “descifrarea tainelor cereşti”

Despre astrologie – sau “descifrarea tainelor cereşti”

“Fără contactul cu fiinţele spirituale, nu ar exista nici o dezvăluire astrologică” [10; 49].

– mărturia unui fost astrolog –

 

Una dintre ideile fundamentale ale cunoaşterii neopăgâne este că omul nu trebuie să mai ţină cont de vreo autoritate supremă, că trebuie să scape de povara unui Dumnezeu care supraveghează lumea şi să îşi ia destinul în propriile mâini.

Cuvântul libertate este strigat astăzi cu putere de către dife­rite categorii de oameni şi cu diferite scopuri, cel mai ade­sea expri­mând libertatea omului de a călca în picioare tradiţiile de orice fel şi de a urca pe soclu statuia unui impunător idol: libertatea de a fugi de Dumnezeu.

Autorii eretici fac o substituţie interesantă: în locul Dumnezeului care ocroteşte creaţia, ei aşează o lege care guver­nează lumea: legea ciclicităţii timpului. New-Age, Noua Eră, apare tocmai datorită acestei ciclicităţi: intrăm, vrem sau nu, în Era Vărsătorului.

Supunerii faţă de Dumnezeu i se preferă “su­pu­nerea” faţă de influenţa stelelor. Pretinsa libertate new-age-istă nu este altceva decât o robie faţă de capriciile astrelor.

Dacă nimeni nu poate contesta o schimbare care apare pe bolta cerească, dacă nimeni nu are cum să nege o mo­di­­fi­care observabilă astronomic, în schimb orice conexiune astrologică poate fi pusă la îndoială.

Pentru cei care cred în astrologie, în zodiac şi în alte rătăciri asemănătoare, perspectiva ortodoxă asupra acestor probleme nu poate fi luată în considerare; sunt prea multe “dovezi” care contrazic viziunea Bisericii.

Pentru cei care sunt fii credincioşi ai Bisericii, nimic nu este mai important decât învăţătura mântuitoare propo­văduită de Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi nimic nu este mai periculos decât lepădarea de această învăţătură.

Oamenii trebuie să îşi pună următoarea între­bare: intrăm sau nu intrăm într-o Nouă Eră? Dacă intrăm, atunci concepţiile creştine trebuie ajustate astfel încât să nu con-trazică realitatea. Dacă nu intrăm, atunci trebuie să ne ferim cu toate puterile de înşelarea care pe zi ce trece câştigă tot mai mult teren.

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a învăţat că avem de trăit o singură viaţă, în care suntem liberi să alegem binele sau răul şi că, după moarte, ne aşteaptă raiul sau iadul. Dacă noi vrem să credem că în viaţă suntem influenţaţi de tot felul de configuraţii planetare sau că ne vom mai reîncarna de câteva ori, nimeni nu ne stă împotrivă. Dar prin aceasta ne asumăm libertatea de a respinge învăţătura lui Hristos.

 Aproape oricine ştie astăzi să răspundă la între­barea: ce este astrologia? Majoritatea dicţionarelor prezintă astro­logia ca fiind ştiinţa ce se ocupă de studierea influ­enţelor astrelor asupra vieţii omeneşti şi asupra destinului universului. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au căutat să facă o legătură între ceea ce vedeau pe cer şi ceea ce li se întâmpla în viaţa de zi cu zi. Cercetările isto­rice atestă faptul că practicarea astrologiei avea o largă răs­pândire la popoarele păgâne: în Babilon, în Egipt, în Grecia şi în Imperiul Roman, în India, în Persia, în China şi Japonia. Această răspândire pe un teritoriu atât de întins justifică într-un fel amploarea revenirii practicilor astrolo­gi­ce în vremurile noastre. Astrologia este una din uşile prin care credinţele păgâne intră în forţă în societatea contemporană.

Există trei tipuri de astrologie: în primul (şi cel mai vechi) planetele sunt considerate zeităţi, în al doilea pla­netele sunt considerate obiecte ale căror emanaţii imper­so­nale influenţează vieţile oamenilor, iar în al treilea – astro­logia simbolică – plane­te­le se află într-o corespon­den­ţă magică cu oamenii, pe care îi influenţează prin rezo­nanţă. Pentru astrologi, zodiacul este o “centură” imagina­ră a cerului care include 12 constelaţii, 12 semne astrolo­gi­ce despre care consideră că i-ar influenţa pe oameni (Balanţă, Săgetător, Fecioară, …).

Cea mai serioasă provocare iniţiată de astrologi este cea privitoare la New-Age. Se afirmă că după două mii de ani în care lumea a stat sub semnul zodiacal al Peştilor şi sub pecetea învăţăturii lui Hristos, intrăm într-o Eră a Vărsătorului, într-o eră plină de promisiuni ispititoare. Tre­cerea de la o eră la alta se calculează în funcţie de Ma­re­le An zodiacal. Calcularea acestui an este însă varia­bilă. Într-una dintre cele mai cunoscute meto­de de împărţi­re a timpului (cea adaptată şi de Rudolf Steiner, înteme­ie­torul sistemului antropozofic) Marele An avea 25000 de ani obişnuiţi, iar o lună 2160 de ani.

În vremurile în care trăim se face trecerea de la o lună zodiacală la alta. Anul precis al trecerii este dificil de pre­ci­zat, deoarece “specialiştii” nu au căzut de acord asupra acestor calcule. Levi Dowling susţinea că începu­tul Erei Noi are loc în 1910, Adolph Graf Keyserling şi Alain-Astrologul în 1962. De la Carl Gustav Jung ne-au rămas două posibile date ale Marii Treceri: anul 1997 şi anul 2154.

Perioada aproximativă a dezvoltării mitului New Age o constituie anii ’60-’70. Pentru multă lume trecerea în Noua Eră a fost legată automat de trecerea în mileniul III. Cum era de aşteptat, această trecere a căpătat valenţe spirituale.

Din punct de vedere astronomic calculele as­tro­logice sunt extrem de discutabile, deoarece data echi­nocţiului de astăzi nu mai corespunde cu data echi­noc­ţiului de acum 2000-2500 de ani (azi soarele nu mai răsare la 0° în constelaţia Berbecului, ci el a migrat până la 7° în constelaţia Peştilor – cf. [61; 126]).

În faţa unui asemenea impas astrologii au adoptat două atitudini: ori şi-au modificat calculele după un “zo­diac migrator”, ori – cum au făcut marea majoritate – nu au ţi­nut seama de faptul că realitatea astronomică este diferită de cea după care calculează ei şi au preferat să îşi păstreze sistemul de calcul.

Pentru un observator exterior această neconcordanţă ar trebui să stârnească suspiciune. Dacă aceste calcule ale astrolo­gilor ar fi corecte cel puţin din punct de vedere as­tro­nomic, aceasta ar fi un argument – chiar dacă insu­fi­cient – în favoarea caracterului ştiinţific al îndeletnicirilor lor. Dar faptul că astro­lo­gii încearcă să demonstreze vala­bilitatea propriilor calcule (care le sfidează pe cele şti­inţifice) cu ajutorul statisticilor efici­en­ţei în “ghicire”, acest lucru ar trebui să vădească faptul că astrologia nu este deloc o ştiinţă, ci doar o artă magică (totuşi, fiecare astrolog pretinde că sistemul său se potriveşte perfect realităţii cosmice şi, sub un pretins caracter ştiinţific, atra­ge oamenii în cursa ocultismului).

Trebuie să recunoaş­tem că deschi­­derea faţă de a­ceas­tă falsă ştiinţă este foarte mare. Astrologia apare multora drept o formă civilizată de ghicire a viitorului –care nu are aproape nimic în comun cu ţigăncile care ghicesc la colţ de stradă – an de an nu­mărul celor intere­saţi de acest subiect creşte.

Răspândirea acestei practici nu a avut loc la întâm­pla­­re. Teozofii, cei care au încercat fără succes să îl impună ca figură mesianică pe Krishnamurti, sunt cei care au demarat reabilitarea astrologiei. Doi astrologi, West şi Toonder, cerce­tând geneza astrologiei contemporane în Ame­rica, au ajuns la concluzia că “Doamnei Blavatsky şi Mişcării Teozofice pe care a fondat-o ea le datorează astrologia renaşterea… Teozofia, dintr-o singură lovitură, … a inspirat o cercetare reînnoită şi serioasă a astrologiei, mai întâi în Anglia, apoi nu după mult timp în Germania, în Franţa şi în America” [10; 18]. John Ankenberg şi John Weldon considerau că cele trei canale de la care a avut loc această renaştere sunt: Mişcarea Teozofică, Sistemul Antropo­zo­fic al lui Rudolf Steiner şi rosicrucianismul modern.

Campania de promovare a astrologiei se duce cât se poate de elegant. Personalităţi precum prinţesa Diana, Joan Collins, Liza Minelli, Jane Fonda, Olivia Newton-John, sunt numai o mică parte dintre simpatizanţii acestei “arte”.

“Astrologia, asemenea oricărei alte arte sau ştiinţe ome­neşti, cum ar fi fizica nucleară sau psihoterapia, poate fi folositoare când este practicată în supunere faţă de Domnia lui Isus Christos, dar este periculoasă spiritual sau psihologic atunci când este practicată în spiritul lumii, al cărnii sau al diavolului” [10; 35], mărturisea un “creştin”.

Pentru mulţi oameni credinţa în Hristos nu are nimic incompatibil cu practicarea astrologiei. Iată ce afirma me­diumul Jean Dixon despre “ghicitul în stele”: “unii din prietenii mei consideră aceasta ca o practică ciudată pen­tru o romano‑cato­lică. Totuşi, după cum înţeleg eu, biseri­ca catolică şi multe alte organizaţii religioase n-au con­damnat niciodată studiul astrolo­giei… N-am experimentat niciodată vreun conflict între credinţa mea şi îndrumarea pe care am primit-o din partea bisericii mele pe de-o parte şi cunoştinţa pe care o găsesc în stele pe de altă parte (…). Astrologia se potriveşte în planul lui Dumnezeu pentru omenire, ajutându-ne să ne înţelegem atât talentele, cât şi defectele” [10;34].

Din citatele de mai sus – primul venit din mediul pro­testant, al doilea din cel catolic, se poate trage concluzia că în Sfânta Scriptură – care este citită în ambele medii – nu se gă­sesc temeiuri pentru combaterea astrologiei. Dar diferenţierea în­tre cele două forme de astrologie – bună şi rea – este ase­me­nea diferenţierii celor două forme de magie – albă şi neagră. De fapt, nu există decât un singur fel de astrologie şi un singur fel de magie, ambele inspirate de aceeaşi sursă întunecată.

Concepţia potrivit căreia astrologia este o ştiinţă ca oricare alta nu este greu de contestat. La o analiză atentă obser­văm că singurul element invocat de astrologi în apărarea acestei practici este numărul mare de preziceri împlinite. De fapt, acest nu­măr nu este chiar atât de mare pe cât pretind astrologii, ci este aproximativ acelaşi cu cel al oricărei alte forme “clasice” de ghicit.

Dacă astrologia ar fi o ştiinţă, atunci oricine ar putea să o înveţe după un manual bun. Însă, deşi există multe ma­nuale de astrologie, practic ele nu sunt “eficiente”. Marii astrologi recu­nosc că tainele astrologiei nu se pot dobândi decât în urma unei îndelungate pregătiri “spiritu­ale”, ex­cep­ţie făcând doar cei care au o deosebită înzes­trare nati­vă pentru aceasta.

Iniţierea în tainele astrologiei este asemănătoare iniţi­e­rii în oricare altă formă de vrăjitorie. Esenţială este dobân­di­rea unei receptivităţi care să permită descifrarea configura­ţiilor astrale. Unii astrologi recunosc că sunt ghidaţi de diferite spirite în “munca” lor, spirite fără de care nu ar putea să descifreze viitorul.

Toţi astrologii “de calitate” sunt mediumi, chiar dacă nu toţi conştientizează că ideile care le vin în minte în chip spontan sunt inspirate de o altă entitate. Puţini dintre cei care percep clar influenţele unor astfel de entităţi îşi dau seama că au de-a face cu diavolul; majoritatea sunt convinşi că astfel de spirite sunt “benefice” (chiar “îngeri de lumină”), şi se deschid fără reţinere influenţelor “superioare.”

Un fost astrolog făcea următoarea observaţie: “Dacă privim sincer la astrologie, începem să vedem că adepţii acestui sistem – fără să o ştie – bat la uşa prin care se sta­bi­leşte comuni­carea cu fiinţe spirituale cunoscătoare, totuşi în­şelătoare. În cele din urmă, acea uşă se deschide, şi aceas­tă deschidere produce o schimbare înfricoşătoare în viaţa adeptului. El sau ea se maturizează în dexteritate în­tr-un mod inimaginabil: ca un medium al spiritelor.” [10; 49].

În cartea sa Un manual de ocultism, astrologul Sefarial constata că “arta astrologică este considerată a fi cheia ştiinţelor oculte” [10; 18]. Aproape toţi vrăjitorii folosesc diferite forme de astrologie. Faimoasa vrăjitoare Sybil Leek mărturisea: “Astrologia este ştiinţa mea, vrăji­toria este religia mea…” [10; 18]. Ea observa strânsa le­gătură dintre astrologie şi chiromanţie, numerologie şi celelalte ramificaţii ale vrăjitoriei.

“Astrologia, prin urmare, a jucat un rol major în toate “ştiinţele” magice: alchimia, magia neagră, che­marea spi­ri­telor, necromanţia şi chiar practici magice mai simple, cum ar fi folosirea talismanelor” [10; 20], observa Lawren­ce Jerome.

După ce ne-am oprit puţin asupra legăturii strânse dintre astrologie şi vrăjitorie, să vedem încă o direcţie din care se poate constata rătăcirea în care se află astrologii: cercetarea concepţiei lor despre persoana lui Hristos (din moment ce peste 70% dintre ei cred în reîncarnare, este firesc ca părerea lor să fie deformată).

O declaraţie standard a concepţiei astrologilor o avem de la astrologul Marcus Allen: “Cristos a avut toate cele şapte planete antice… toate unindu-se în Peşti… astfel că El a fost Peştele suprem, absolut… şi astfel El a inaugu­rat Era Peştilor care acum se termină odată cu ivirea zorilor Vărsătorului, care este inaugurată de cea de-a doua venire a vieţii lui Hristos în interiorul fiecăruia dintre noi… În Era Vărsătorului, fiecare este Avatar (mare ilu­minat n.n.), fiecare este pus pe aceeaşi lungime de undă cu eul lui superior” [10;27].

Vedem afirmată aici o răstălmăcire new-age-istă (una între multe altele) a celei de-a doua veniri a lui Hristos, potrivit căreia El nu va veni cu slavă, cum arată Sfânta Scriptură, ci noi înşine vom deveni Hristoşi prin conştien­tizarea “dumnezeirii” noastre.

Este cel puţin suspect faptul că, în afara celor trei Magi de la Răsărit, timp de două mii de ani astrologii au uitat să spună oamenilor că se află în Era Peştilor, în care potrivit calculelor lor mântuirea trebuia căutată la picioa­rele lui Hristos. Dacă ar fi fost sinceri în rătăcirea lor – şi  nu ar fi fost inspiraţi de diavol, ar fi trebuit ca în acest interval să îndemne lumea spre Hristos (deşi acest lucru nu ar fi folosit Bisericii – căci recunoaşterea adevărului de către ei s-ar fi asemănat cu cea a femeii cu duh pitonicesc pomenită în Sfânta Scriptură).

Marea majoritate a astrologilor susţin că Biblia este plină de referinţe astrologice, cea care li se pare cea mai evidentă fiind despre steaua care i-a călăuzit pe cei trei Magi spre locul Naşterii Mântuitorului. Rostul acestei ste­le nu era însă de a arăta valoarea astrologiei ci, după cum arată Tradiţia creştină, era tocmai de a-i aduce pe păgâni – care se ocupau cu practicile magice – să se în­chi­ne Fiului lui Dumnezeu. Steaua Magilor marchează sfâr­şi­tul în­chi­nării păgâne şi chemarea tuturor neamurilor la credinţa în Dumnezeul cel în Treime lăudat. Cum spune atât de fru­mos Condacul Crăciunului: “Naş­terea Ta, Hristoase, răsărit-a lumii lumina cunoştin­ţei. Că printr-însa ceia ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii… .”

Să vedem ce spune Sfânta Scriptură despre cei care practică astrologia: “Privind la cer şi văzând soarele, luna, stelele şi toată oştirea cerului, să nu te laşi amăgit ca să te închini lor, nici să le slujeşti” (Deut. 4, 19). Iar “de se va afla la tine, în vreuna din cetăţile tale pe care ţi le va da Domnul Dumnezeul tău, bărbat sau fe­me­ie care să fi făcut rău înaintea ochilor Domnului Dum­nezeului tău, călcând legământul Lui, şi se va duce şi se va apuca să slujească altor dumnezei şi se va închina ace­lora, sau soarelui, sau lunii, sau la toată oştirea cerească, (…) să scoţi pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la por­ţile tale şi să-i ucizi cu pietre” (Deut. 17, 3-5).

După cum se vede, Dumnezeu a poruncit foarte cate­goric poporului ales să nu se închine la stele. Închi­narea aceasta era una dintre cele mai vechi forme de astrologie. Oamenii care cre­deau că vieţile lor sunt influ­en­ţate de stele nu şovăiau să li se închine. Chiar dacă în zilele noastre au rămas puţini oameni care cin­stesc stelele ca pe nişte zeităţi, totuşi numărul celor care “ghi­cesc în stele”, al celor care practică astrologia, este foarte mare.

După cum arată Sfânta Scriptură, osânda lor este aceeaşi cu cea a vrăjitorilor (de fapt, astrologia – ca orice altă metodă de ghicire a viitorului – este tot o formă de vrăjitorie, chiar dacă pare mai nevinovată).

În Vechiul Testament se arată că pedeapsa care îi aştepta pe vrăjitori era moartea. În zilele noastre vrăjitorii au nu numai dreptul să facă ce vor, ci chiar să îşi facă publice convingerile, indiferent de modul în care aceste convingeri influenţează me­diul social. Dar chiar dacă pentru vrăjitorii contemporani nu există pedepse penale, pe cei care mor nepocăiţi Dumnezeu îi va pedepsi cu osân­dă veşnică în chinurile iadului (statistic, numărul vrăjitorilor şi ereticilor care se pocăiesc înainte de a muri este infim).

Practicarea astrologiei, ca a oricărei alte forme de vrăjitorie, atrage după sine pedeapsa lui Dumnezeu peste întreaga comunitate care aprobă astfel de practici. În Car­tea Proorocului Ieremia vedem cum închinarea la stele adu­ce mânia lui Dumnezeu peste aşezările idolatre, ve­dem cunoscuta prevestire a dărâmării Ierusalimului: “Ca­se­le Ierusalimului şi casele regilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul pentru că pe acoperişul tuturor caselor se aduce tămâie întregii oştiri cereşti şi se săvârşesc turnări în cin­stea dumnezeilor străini. (…) Iată voi aduce asupra cetăţii acesteia şi asupra celorlalte cetăţi toate nenorocirile pe care le-am rostit împotriva ei, pentru că şi-a învârtoşat ini­ma şi nu ascultă cuvintele Mele” (Ier. 19, 13-15).

Precum a fost dărâmat Ierusalimul, aşa se vor dă­râma şi cugetele cele viclene ale celor care se ocupă cu vrăji­to­ria. Iar mânia Domnului va fi greu de îndurat. În Sfânta Scriptură găsim relatarea curăţirii templului Dom­nului de toate cele ce slujeau la închinarea idolească: “Regele a poruncit lui Hilchia, arhiereul, preoţilor de mâna a doua şi celor ce stăteau de strajă la prag să scoată din templul Domnului toate lucrurile făcute pentru Baal, pentru Astar­te şi pentru toată oştirea cerului şi să le ardă afară din Ierusalim” (IV Regi 23, 4).

O astfel de curăţire ar trebui să aibă loc în sufletul fie­cărui creştin care îşi dă seama că s-a aflat în înşelare. Aşa cum diavo­lul nu s-a sfiit să spurce Templul Domnu­lui, tot aşa nu s-a sfiit să spurce şi unele comunităţi creştine: une­ori a reuşit să îl înşele chiar pe păstor, iar acolo unde păs­torul i-a stat împotrivă, necuratul a încercat să îi atragă în rătăcire măcar pe credincioşi. Fără a ne lepăda de o ase­menea înşelare, nu vom putea să fim ai lui Hristos şi nu vom putea fi temple ale Duhului Sfânt.

Sfânta Tradiţie este plină de texte care combat “ghici­tul în stele”. În scrierea sa Despre idoli, Tertulian nota: “Între diferitele îndeletniciri ale oamenilor nu se poate să nu observăm unele arte sau profesii care înles­nesc închi­na­rea la idoli. De astrologi nici nu se face să mai vorbim, întrucât însă unul din ei a cutezat să se jus­tifice de faptul că continuă să practice această profesie, am de gând să spun câteva cuvinte în legătură cu aceasta. Nu voi spune că a aşeza nume de dumnezei falşi în cer, a le atribui un fel de atotputernicie şi a-i abate pe oameni de la înălţarea rugăciunilor către Dumnezeu, insuflându-le credinţa că destinul lor este invariabil predeterminat de astre – nu voi spune că toate acestea ar fi totuna cu ve­nerarea unor dum­nezei falşi. Eu afirm însă că astrolo­gia, în acest caz, se asemuieşte îngerilor căzuţi care s-au îndepărtat de la Dumnezeu pentru a înşela neamul omenesc… Dacă magia este pasibilă de pedeapsă, iar astrologia reprezintă o varie­tate a ei, atunci împreună cu genul este condamnabilă şi specia. Astfel, din timpul apariţiei Evangheliei, tot soiul de sofişti (în sensul de “înţelepţi închipuiţi” – n.n.), astrologi, vrăjitori, magi şi ghicitori trebuie să fie obli­gatoriu pedepsiţi” [50; 54].

Îngrijorat de răspândirea largă a practicilor de acest gen, marele teolog român Ioan Gh. Savin scria: “Sunt şi la noi mulţi, foarte mulţi adepţi ai unor astfel de practici: de la femeia din periferia de oraş sau de la sate, care-şi caută în cafea sau umblă cu datul în cărţi, şi până la siman­dicoasele feţe care cred că au temeiuri ştiinţifice de a-şi cerceta destinul după prescripţiile ştiinţelor ascunse! Dintre aceştia, mulţi se cred şi se prenumără între fiii Bisericii. Şi încă dintre fiii cei buni. Cu aceeaşi pioşenie cu care-şi aprind candela în faţa icoanei Mân­tu­itorului sau cu care îşi duc sărindarul la cutare biserică cu sfinţi făcători de minuni, îşi poartă paşii şi spre prezicătorul care le va citi din stele şi din liniile mâinii sau ale scri­su­lui viitorul. Un astfel de creştinism însă e mai aproape de magie decât de Hristos. Acest amestec între magie şi reli­gie, între Dumnezeu şi Lucifer, între Simon Magul şi Hris­tos, între puterea demonică şi bunătatea divină nu înseamnă decât cea mai completă renegare a creştinis­mului. E apostazie directă” [54; 45].

În Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin găsim urmă­toa­rele precizări: “elinii spun că prin răsăritul, apusul şi prin conjuncţia acestor stele, a soarelui şi a lunii, se conduc destinele noastre. Cu aceasta se ocupă astrologia. Dar noi sus­ţinem că ele sunt semne de ploaie, de secetă, de frig, de căldură, de umezeală, de uscăciune, de vânturi şi de altele asemenea, dar nici într-un caz semne ale fapte­lor noastre, căci noi am fost făcuţi liberi de Creator şi suntem stăpânii faptelor noastre. Dacă facem toate din cauza mişcării stelelor, facem cu necesitate ceea ce fa­cem: iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici virtute, nici viciu. Iar dacă nu am dobândit nici virtute, nici viciu, atunci nu suntem vrednici nici de laude, nici de pedepse. Dumnezeu va fi nedrept dacă dă unora bunătăţi, iar altora necazuri. Apoi Dum­ne­zeu nu ar cârmui şi nici nu ar purta de grijă de făpturile Sale, dacă toate s-ar conduce şi s-ar produce din necesitate. De prisos ar fi raţiunea noastră, căci nu am fi stăpânii nici unei fap­te şi în deşert am delibera. Dar negreşit raţiunea ni s-a dat în scopul deli­berării; pentru aceea tot ce este raţional este şi liber” [18; 58].

Vechile Pravile bisericeşti nu au trecut cu vederea arta “ghi­citului în stele”, ci au arătat netemeinicia concepţiei potrivit căreia viaţa omului ar fi influenţată de planete: “Via­ţa omului nu are nici un soroc pus, nici este vreunui om vremea scrisă mai înainte, sau socoteala impusă ca atâţia ani să trăiască; cu sfatul şi voia lui Dumnezeu, atunci omul moare; iară către cei care iubesc pricirea (adică cear­ta n.n.), vom răspunde şi vom zice că nu se află la Dumnezeu să fie făcut vreun lucru fără de cale…, şi iarăşi de ar fi fost mai înainte o hotărâre şi o predestinaţie a omului, atâţia ani să trăiască, nimeni nu   s-ar vindeca vreo­dată de vreo boală; şi nici n-ar chema vreodată pe vreun doctor, pentru că acea hotărâre ce a hotărât mai înainte Dumnezeu ar fi neschimbată, însă hotarul şi sorocul vieţii a tot omul este porunca lui Dumnezeu, care nimenea nu poate să o priceapă”          [53; 516].

Sfântul Simeon al Tesalonicului scria (împotriva celor ce susţineau că cercetarea astrologică nu este ceva rău): “a vorbi despre noroc, despre ursitori, despre ex­plicarea naş­te­­rilor, după zodii sau stele şi pentru citirile de stele e lu­cru nebunesc şi fără de Dumnezeu… însă bu­nătăţile şi rău­tă­ţile noastre se mişcă după a noastră singură voinţă” [53; 516]. Nu este greu de observat că Sfântul Simeon se referea foarte precis tocmai la formele de astrologie practicate astăzi, şi nu la vechea închinare la stele. El con­testa pretenţia astrologilor de a fi în măsură să ghicească viitorul folosindu-se de mersul astrelor. Pentru că oamenii sunt liberi să aleagă binele sau răul, şi nici o configuraţie planetară nu poate să stânjenească această alegere.

Danion Vasile

Despre horoscop, cutremure si ghicirea viitorului

Editura Bunavestire, 2003

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!