Am fost la Mănăstirea Dealu, unde este înmormântat capul unui mare om, al unui mare viteaz al lui Dumnezeu. Nu ştiu de ce luna aceasta august ne-a adus aminte despre două jertfe la fel de mari. Despre două capete care-au căzut sub sabia călăului care a vrut să ucidă strigătul lui Dumnezeu şi strigătul dreptăţii. Alaltăieri a căzut capul Sfântului Ioan Botezătorul. Am sărbătorit această tragică, dramatică, dureroasă amintire, când un tiran şi-o desfrânată au omorât un sfânt. Asasinul acela, Irod, l-a omorât pe Sfântul Ioan Botezătorul. I‑a tăiat capul pentru păcat. Şi-un străin a tăiat capul lui Mihai Viteazul undeva lângă Câmpia Turzii. Doi martiri… doi sfinţi ai lui Dumnezeu care-au murit apărând dreptatea, neprihănirea, Evanghelia, Numele lui Dumnezeu.
Am rămas adânc impresionat. Dar am gândit adânc la acel mare adevăr. Nu victimele au murit! Asasinii au murit. Asasinii acestor victime sfinte. A murit Irod pentru vecii vecilor nu numai în focul iadului şi-n osânda tuturor celor care i-au auzit numele. A murit şi Basta şi toţi cei străini şi vrăjmaşi care l-au ucis pe viteazul şi marele nostru Mihai. Dar ei n-au murit! N-a murit Ioan Botezătorul! N-a murit Mihai! Toţi cei care-au căzut pentru Evanghelie şi pentru dreptate n‑au murit. Ei trăiesc şi vor trăi în veci!
Marele nostru istoric Iorga a scris un cuvânt aşa de frumos despre Mihai Viteazul în Mănăstirea Dealu. Zice: „Mihai trăieşte, el n-a murit! El trăieşte în sufletele tuturor românilor, în istoria neamului acestuia. În pietrele rămase. În libertatea şi-n unitatea neamului nostru pentru care-a luptat el, unul dintre cei dintâi. Şi-a căzut el, una dintre cele dintâi jertfe, pentru care, pân’ la urmă, Dumnezeu a împlinit acest ideal şi ne-a adus şi pe noi la bucuria acestei împliniri”.
137. MUNTELE ŞI ISTORIA
din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Vulcana-Pandele – 31 august 1985
Strângeţi fărâmiturile, vol 3 / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului
