- Cum trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ?
- Lui Dumnezeu trebuie să ne rugăm precum părintele Ioan de Kronstadt. El citea rugăciunile cu atenţie, iar la unele cuvinte simţea cum inima i se încălzea iar în suflet i se revărsa pace şi bucurie, iar apoi să ne rugăm cu simţire.
Trebuie să rostim cuvintele rugăciunii având credinţa că Dumnezeu ne priveşte şi ne ascultă. Iar dacă în timpul rugăciunii ni se înalţă ceva în inimă, „prindeţi” aceea şi ţineţi-vă de rugăciune – „staţi” în ea.
- Sfinţia voastră cum aţi învăţat să vă rugaţi?
- Când eram mic eram slab şi nedezvoltat. Adesea îmi spuneau acasă: „Tu nu eşti bun de nimic. Uită-te la Miladin (era un băiat de vârsta mea) cum îl ajută pe tatăl lui, iar tu mănânci pâine degeaba.” Mă dureau cuvintele acestea. Aproape de casa noastră se afla un copac şi adesea mă duceam acolo şi mă rugam la Dumnezeu să facă astfel ca şi eu să fiu de folos la ceva.
În parte chiar de la părintele T.. în parte de la obştea mănăstirii am aflat câte ceva despre viaţa părintelui T.
S-a născut în 1914 la târg, prematur, la 7 luni. (Referitor la acest moment, mi-a spus odată, râzând : „Din mine nici nu ar fi putut ieşi ceva mai bun, doar m-am născut la târg (iarmaroc).”) Mama lui a murit curând după aceasta. A fost crescut de mame vitrege. Adesea, îl snopeau în bătaie acasă atât de rău, încât lua o bucată de pâine şi fugea de acasă. Când a mai crescut l-au dat să înveţe meseria de croitor, dar nici aici nu era mai bine decât acasă… După aceea a venit boala de plămâni. Doctorii i-au spus că mai are de trăit cel mult cinci ani. Atunci, (veli), s-a hotărât ca măcar în aceşti cinci ani, câţi i-au mai rămas de trăit, să-I slujească lui Dumnezeu şi a plecat la mănăstirea Milkovo unde se afla părintele arhimandrit Ambrozie.
– Când am văzut că nici părinţii, nici rudele, nici prietenii, nici restul lumii nu-mi oferea altceva decât răni, durere şi jigniri, m-am hotărât să nu mai trăiesc în lumea aceasta, ci acele zile puţine care mi-au mai rămas până la moarte să i le închine lui Dumnezeu. Am văzut că nu am pe lume pe nimeni cu adevărat al meu (apropiat) decât pe Dumnezeu.
STAREŢUL TADEI DE LA VITOVNIŢA
CUM ÎŢI SUNT GÂNDURILE AŞA ÎŢI ESTE ŞI VIAŢA
