Cea dintâi şi începutul tuturor virtuţilor e rugăciunea, despre care Apostolul a zis: Neîncetat vă rugaţi (1 Tes. 5, 17). Adică cheamă totdeauna Numele lui Dumnezeu, fie că vorbeşti, că şezi, că umbli, că lucrezi, că mănânci sau faci orice altceva. în orice vreme şi în orice loc se cuvine să chemi Numele lui Dumnezeu; că întru acest chip ispita vrăjmaşului este nimicită, scrie Hrisostom. „Bate pe vrăjmaşi”, zice Ioan al Scării, „cu Numele lui Hristos”, că nu vei găsi altă armă mai tare în cer sau pe pământ.
Rugăciunea e alungarea întristării şi deznădejdii, înflorirea blândeţii şi nemânierii, arătarea bucuriei şi mulţumirii, dobândirea şi înmulţirea a nenumărate bunătăţi.
Nădăjduiesc să sporeşti în virtuţi şi aceasta se va întâmpla mai ales de vei trăi cu luare-aminte şi nu vei lăsa Rugăciunea lui Iisus. Că aceasta este cea dintâi şi începutul tuturor virtuţilor. Nimic nu te păzeşte aşa de mult de intrarea vicleanului demon decât rugăciunea (rugăciunea minţii) şi fierbintea rugăciune stăruitoare.
Lumina casei vine de la făclia aprinsă, dar lumina minţii este rugăciunea. Orice ispită sau tulburare de la vrăjmaşul e mistuită de rugăciune. Din rugăciune se naşte frica lui Dumnezeu, şi ea, potrivit Scripturii, este începutul înţelepciunii (Pilde 9, 10). Având această frică, Proorocul a strigat: Mai înainte am văzut pe Domnul (cu ochii minţii) înaintea mea pururea, căci de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin (Ps. 15, 8). Apoi, spunând folosul din aceasta, zice în chip de laudă: Fericit bărbatul care se teme de Domnul, întru poruncile Lui va voi foarte (Ps. 111, 1); mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de Dânsul (Ps. 84, 10). Frica Domnului este tatăl luării aminte (la rugăciunea minţii în inimă, iar luarea aminte este maica odihnei lăuntrice). Cei ce iau aminte la mântuirea lor (adică lucrătorii rugăciunii) nu iau aminte la lipsurile aproapelui. Aceştia sunt cei ce sporesc.
Cât despre tăcere s-a spus: „O, tăcere, carul ce duce la ceruri!”. începutul curăţirii sufletului este tăcerea întru Domnul (lucrarea cu mintea a Rugăciunii lui Iisus). Urechile celui tăcut (adică ale celui ce se roagă cu mintea) aud lucruri minunate.
din „PATERICUL SAROVULUI”
