Primiţi în inimă pe Domnul Iisus! Hotărâţi-vă şi mai puternic pentru El. Iar cei care v-aţi hotărât înnoiţi-vă legământul, să-l ţineţi mai frumos, mai curat, pentru ca venirea Domnului să vă găsească credincioşi. Aceasta, la venirea Lui. Dar până atunci, să ajutăm la fericirea poporului nostru, la ridicarea demnităţii noastre ca popor credincios şi creştin. Să fim o pildă de credincioşie, de ascultare, de curăţie, de smerenie, de hărnicie, de economisire, de supunere mai-marilor noştri şi de purtare demnă în mijlocul tuturor celor între care suntem.
Aceasta este porunca lui Hristos şi aceasta este învăţătura Oastei.
Binecuvântăm pe Domnul acum, după atâţia ani, când ne vedem atât de mulţi. Însă cel mai frumos lucru este ca, în ziua sărbătorii, să-ţi aduci aminte de cei care ţi-au pregătit-o. În ziua eliberării, să-ţi aduci aminte de cei care s-au sacrificat pentru ca tu să poţi ajunge să te bucuri de această eliberare. În ziua când noi numărăm cu miile adunările noastre, binecuvântăm stăpânirea patriei noastre care înţelege că noi, în mijlocul societăţii acesteia, suntem ca o sare care ferim de putreziciune şi care căutăm să salvăm această societate de la tot ceea ce este rău şi putred, şi murdar. Suntem nu numai o lumină în mijlocul pământului, ci suntem o sămânţă necesară prin care Dumnezeu vrea să ridice mereu alte şi alte generaţii, până când tot poporul nostru va fi născut din nou şi nu se va mai pomeni de corupţie, de furt, de necinste, de murdărie şi de păcat în viaţa noastră, ci vom binecuvânta pe Dumnezeu de la o margine a ţării la cealaltă, privindu-ne unii pe alţii ca nişte fraţi.
Aşa vrea Dumnezeu să ajungem. Aşa ţinteşte Lucrarea Oastei să renască întreg poporul nostru. [Să fie] o sămânţă care, în mijlocul credinţei părinţilor noştri, în mijlocul Bisericii noastre strămoşeşti, aduce nu o schimbare, cum s-a mai spus, a învăţăturii, a dogmelor, a canoanelor. Nu aceasta! Ci înnoirea vieţii. Trăirea Cuvântului. Dacă noi cântăm la biserică: „Toată viaţa noastră lui Hristos s-o dăm”, apoi să I-o dăm! Şi dacă spunem: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, toţi în Hristos v-aţi îmbrăcat”, să ne îmbrăcăm în Hristos! Să nu fie cântarea noastră o minciună, în cele două ceasuri de Liturghie. Ci să fie o realitate în toată săptămâna noastră, şi afară din biserică. Să nu fie Hristos un prizonier, un închis în biserica noastră, la Care să mergem la vorbitor o dată sau de două ori pe lună, un ceas sau două, să-L aşteptăm. Şi, după ce am ieşit, să-L lăsăm pe Hristos închis în altar, închis în biserică şi să ne ducem fără Hristos la munca noastră, la comerţul nostru, la preocupările noastre şi la toate celelalte.
Hristos să fie în mijlocul nostru şi-n mintea noastră şi El să ne controleze calitatea muncii noastre. El nu ne lasă să dăm nici un rebut.
Hristos nu ne lasă să punem mâna pe nimic şi să ascundem.
Hristos nu ne lasă să falsificăm nici un act.
Hristos nu ne lasă să luăm nici un picur şi nici un strop, şi nici un ban care nu-i cinstit şi nu-i binecuvântat al nostru.
Aşa ne învaţă Hristos. Ăsta este omul cel nou pe care-l creează Hristos; este omul cel nou pe care-l creează Oastea Domnului. Omul cel nou de care are nevoie Biserica noastră, ţara noastră, lumea întreagă. Şi pe acest om numai Hristos îl poate face. Pentru că El face o operaţie pe dinăuntru. El nu face un transplant de inimă, să aducă o inimă din altă parte şi s-o pună în om. Aceasta este o înşelăciune şi, de multe ori, o amăgire. Hristos schimbă inima aia rea dinainte. Aţi auzit ce frumos a vorbit un frate tânăr aici cum i-a schimbat lui, la 22 de ani, Hristos inima. Inima aia rea dinainte, El a făcut-o nouă. Şi această inimă nouă de acum Îl mărturiseşte pe Hristos şi trăieşte o viaţă nouă. Ăsta este omul cel nou, căruia Dumnezeu i-a schimbat mintea, felul de a judeca, şi i-a schimbat inima, felul de a simţi. El altfel vorbeşte, altfel se poartă, altfel lucrează. Şi de acest om nou are nevoie nu numai lumea, ci şi Dumnezeu. Prin acest om nou, Dumnezeu a schimbat şi va schimba lumea.
Dumnezeu a avut milă de poporul nostru şi a adus această Lucrare prin care a făcut această mişcare minunată. Toţi sunteţi oameni noi. Altfel gândiţi astăzi, de cum gândeaţi înainte. Cine v-a oprit să mai mergeţi, cine vă opreşte să mai mergem la păcat, la stricăciune, la dezbinare şi la tot ce-i rău? Puterea lui Dumnezeu şi inima cea nouă, pe care v-a schimbat-o Domnul! Nu-i nevoie să ai paznici din afară, să-ţi spună: „Nu-i voie să furi!”, pentru că Dumnezeul nostru ne-a schimbat inima. Şi chiar dacă ne-ar îndemna o sută să luăm, nu putem lua, pentru că în inima noastră este Acela care ne-a schimbat-o şi Care ne dă acum nu dorinţa după lucruri care nu-s permise, ci dragostea de tot ceea ce este curat, frumos, vrednic de iubit şi de preţuit.
Vă rog să mă iertaţi că poate am lungit prea mult această stare de vorbă. Dar adevărurile acestea pe care am simţit că trebuie să le spun, Dumnezeu mi le-a dat. Şi simt că-i nevoie să ni le împrospătăm unii altora. Şi am simţit că e nevoie să asigurăm pe mai-marii noştri de cinstea noastră curată, de inima noastră curată, de conştiinţa noastră curată, pentru binele poporului nostru şi pentru salvarea credinţei noastre. Pentru binele şi salvarea noastră din păcate, din rătăciri şi a Bisericii noastre din rătăcirea de la credinţă. Şi, prin rugăciunile noastre, să-L ţinem mereu pe Dumnezeu în mijlocul nostru, ca să ne apere de tot ce ne poate ameninţa fie dinăuntru, fie din afară.
Cuvântul lui Dumnezeu a spus aşa: „Dacă într-o cetate va fi un singur om credincios, Dumnezeu va apăra şi va salva toată cetatea din pricina acelui om”. Şi noi credem aceasta, pentru că am văzut. Dar dacă sunt mai mulţi credincioşi şi se roagă, câtă binecuvântare aduce în mijlocul poporului rugăciunea lor, curăţia lor, prezenţa lor, credinţa lor, corectitudinea lor, fapta şi viaţa lor înnoită!
Asigurăm pe conducătorii noştri, cu orice ocazie, că noi ne dăm din toată inima silinţa să fim oamenii noi după voia lui Dumnezeu, spre binele societăţii şi al poporului nostru iubit, în mijlocul neamului şi al fiinţelor printre care trăim. (…)
din vorbirea fratelui Traian Dorz de la nunta de la Pechea – sâmbătă, 14 iulie 1984
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. 4
