Tehnologia digitală, în ultimii ani, a luat o amploare greu de imaginat, răspândindu-se cu „viteza luminii” peste tot în lume. Prin această tehnologie, omul este legat cu funii groase, şi de mâini şi de picioare, aşa cum îl legau filistenii pe Samson, ca să-l ucidă. Câtă vreme însă în el era puterea lui Dumnezeu, Samson rupea funiile. Însă când s-a lăsat ademenit de cuvintele viclene ale Dalilei şi i-a descoperit secretul puterii sale, atunci Dumnezeu l-a părăsit şi nu a mai putut rupe funiile cu care era legat. Astfel a căzut în mâinile filistenilor, care erau vrăjmaşii lui de moarte.
Cam aşa se petrece şi azi cu această aparatură digitală. Şi mă refer în mod deosebit la telefonul mobil, performant, care are încorporat în el tot ce este posibil şi imposibil de crezut. Cu un astfel de telefon poţi să cobori până în adâncurile cele mai de jos ale iadului, însă nu te poţi urca la înălţimile Dumnezeieşti ale Raiului… Printr-un astfel de telefon, putem fi legaţi, ca şi cu nişte funii. Astfel unii au ajuns sau ajung curând dependenţi de acesta: şi când mănâncă, şi când se culcă, şi când se scoală, şi când sunt la şcoală sau la serviciu, şi când merg la biserică, şi când merg la adunare etc., etc.
Unii părinţi şi-au învăţat copiii să mănânce, punându-i să se uite la desene animate pe telefon sau tabletă. Şi, dacă nu-i pui copilului telefonul sau tableta în faţă, nu mănâncă. Dacă plânge copilul, imediat mama îl linişteşte cu telefonul. Astfel ajung copii bolnavi psihic, copii nervoşi, agresivi, sau bolnavi de autism etc. Iar când i-ai luat telefonul sau tableta din mână, te îngrozeşti văzând copilul, de numai 3-4 ani, cum bate cu pumnii, cu picioarele, urlă, răcneşte, loveşte, izbeşte… Şi atunci, mamă şi tată, începi să vezi că nu mai ai ce-i face. Tu, tată şi mamă, involuntar, ţi-ai legat copilul cu cea mai groasă funie a dependenţei de acest telefon! Apoi când ajunge la adolescenţă, îi iese în cale „Dalila”, ademenindu-l cu pornografia, sau „Dalila” cea ademenitoare a jocurilor de noroc, ori „Dalila” cea ademenitoare de droguri etc. Până să apară „Dalila” se mai pot rupe aceste „funii” cumva. Dar, când a apărut „Dalila” cea ademenitoare în viaţa acestor copii, este îngrozitor!… Această „Dalilă” nu se lasă până nu le ia toată puterea, până nu le stoarce toată vlaga trupească şi sufletească din ei. Şi, în final, unii ajung să sfârşească prin sinucidere…
Un pericol tot atât de mare este şi dependenţa de telefon în adunare. A găsit satana şi aici o „funie” mai colorată, mai „duhovnicească” cu care, discret, ne leagă… Avem cartea de cântări pe telefon. Avem şi Biblia. Este atât de dureros, când – chiar şi la adunările de comemorare ale Părintelui Iosif sau ale fratelui Traian, care au scris aceste cântări cu peniţa înmuiată în sângele care curgea din rănile trupului lor – să vezi tot mai mulţi ostaşi cum cântă, urmărind textul cântării de pe telefon!… Oare e aşa de greu să purtăm în geantă o carte de cântări? O, de-ar ieşi din mormânt Părintele Iosif sau fratele Traian, ar plânge în hohote!… Ce să mai spunem de cei care folosesc telefonul, în timpul adunării, urmărind cine ştie ce pe internet, sau scriindu-şi mesaje pe WhatsApp ori facebook şi altele!…
Părintele Iosif spunea: „Fraţilor, mă uit peste adunările Oastei şi parcă nu-L mai văd îndeajuns pe Iisus Cel Răstignit!” Da! Iisus Cel Răstignit nici azi nu prea Se vede, din pricină că se văd prea multe păcate, prea multe telefoane în locul cărţii de cântări şi chiar în locul Bibliei. În şcoli biblice e la „modă” Biblia de pe telefon…
Eram odată într-o adunare la noi, în sat. Totdeauna am această grijă, să închid telefonul când intru în adunare sau în biserică. Însă atunci am uitat să-l închid. Şi satan, care nu doarme, tocmai când mă ridicasem la cuvânt, cu Biblia-n mână, a făcut să sune telefonul în buzunar. Am apăsat pe buton şi am respins apelul. Dar n-a durat două minute şi iar a sunat. Mi-a fost aşa de ruşine de Domnul Iisus pe care-L chemasem în mijlocul nostru! Şi apoi de fraţi!… Aş fi intrat în pământ de ruşine. Şi am zis: „Fraţilor, îmi cer iertare că am uitat să închid telefonul!…” Iar un frate mai bătrân, care era chiar lângă mine, a zis, mai în şoaptă: „Dă-l la mine, frate, că îl arunc eu, dacă frăţia ta ai uitat să-l închizi!” Şi-i mulţumesc fratelui că nu m-a cruţat.
În orice adunare când intrăm, indiferent că este mai mică sau mai mare, să închidem telefoanele!… Să avem fiecare o carte de cântări în geantă! Şi după ea să cântăm, nu după telefon! În Oastea Domnului este necesar să avem această rânduială. Altfel, duhurile ucigaşe, ascunse în aceste reţele mobile, ne vor prăda sufletele…
Costel ROTARU
