In Muntele Athos, atunci când eram inca incepator, un călugăr batran mi-a spus, intr-o zi, ceva remarcabil in ceea ce priveşte lucrările cele mai smerite: „Nici un lucru nu injoseste valoarea persoanei umane. Dar păcatul degradează viata divina in noi”. Indeletnicirile care nu pot sa devină o patima se potrivesc cel mai bine cu viata duhovniceasca. Daca sunt bucătar, pregătesc hrana, rugandu-ma pentru cei pe care Domnul nostru ii iubeşte. Nu exista patima. In acelaşi timp, aceasta ascultare are o mare valoare, pentru ca imi permite sa slujesc oamenii pe care ii iubeşte Hristos. Se poate trai foarte frumos cu o astfel de atitudine.
Cine va fi primul? Domnul spune: Căutaţi mai intai imparatia cerurilor si toate celelalte vi se vor adaugă vouă. Este principiul nostru, chiar daca viata materiala ni se impune de dimineaţa pana seara. Scopurile celor din lume sunt altele si nimeni nu mai are timp sa se roage.
Când mintea si inima noastră sunt indreptate spre Dumnezeu, totul devine uşor. Fara aceasta mişcare dinamica spre Dumnezeu, viata isi pierde sensul.
Odată, in Mănăstirea Sfanţul Pantelimon, mi s-a intamplat sa am pana la paisprezece ascultări in acelaşi timp. I-am spus aceasta părintelui meu duhovnic; „Nu reuşesc sa-mi implinesc sarcina: am paisprezece ascultări!”. El mi-a răspuns: „N-ai dreptate, n-ai decât o singura sarcina”. „Nu părinte, i-am răspuns, am paisprezece!”. „Nu, a spus iarasi, tu nu faci decât un lucru in acelaşi timp. Atunci, fa-l bine si treci la următorul…”.
Scopul pe care ii dam vieţii noastre pătrunde toate activităţile noastre. Daca, de exemplu, vom caută mai intai sa câştigam bani, tot ceea ce vom face va decurge din aceasta.
Munca, poziţia sociala, ar trebui sa nu aibă nici o importanta in relaţiile dintre persoane. Privilegiul nu este pe plan exterior, ci interior; cel care iubeşte cel mai mult pe Dumnezeu, cel care se roagă cel mai mult, cel care se sileşte sa implineasca cel mai mult poruncile, acela va fi cel mai aproape de Domnul. Este foarte important. Eliberati-va mintea de orice gând de cariera. Nu exista cariera in viata duhovniceasca.
Daca mântuirea in Hristos este singurul scop al vieţii noastre, tot ceea ce facem devine act de rugăciune, liturghie.
Tot ceea ce faceţi, lucrul voastru, poate sa fie mântuitor. Aceasta depinde de voi, de felul in care ii faceţi. Istoria abunda de călugări deveniţi mari sfinţi, fiind bucătari sau spălând cearcefurile. Calea mântuirii consta in a lucra fara patima, cu rugăciune.
Cunoaşteţi, poate, pe acel călugăr care a fost bucătar toata viata intr-o mănăstire din Kiev. Privind focul din soba, se vedea tot timpul in flăcările iadului. A devenit un sfant. Ascultarea pe care o avea nu l-a impiedecat sa fie intotdeauna cu Dumnezeu.
Nu va pierdeţi timpul trăind fara rugăciune, fara meditaţie. In viata noastră totul are sens duhovnicesc. Aşadar, mai intai sa căutam cum putem sa lucram pazindu-ne inima, mintea, judecata noastră in Dumnezeu.
Dumnezeu sa va dăruiască puterea de a va păzi sufletul, mintea si inima voastră in duhul lui Hristos. Atunci, tot ceea ce vi se va intampla va putea foarte repede sa fie transformat in totalitate. Ceea ce era plictisitor si descurajator va dispărea, transfigurat de dorinţa voastră de a fi acolo unde este Hristos, Dumnezeul vostru.
Pentru a ne păstra sufletul si inima in pace in fata judecaţii lui Dumnezeu, nu trebuie sa facem nimic care ar putea sa-l deranjeze pe aproapele. Trebuie sa dobândim viata noastră prin noi insine, prin nevointa noastră.
Trebuie sa evitam cu orice preţ grijile vieţii cotidiene ce ne impiedica sa rămânem in duh cu Hristos, Care este de-a dreapta Tatălui si cu Duhul Sfant.
Sfinţii Părinţi recurg câteodată la aceasta metafora: daca suntem undeva cu un imparat, prezenta sa influenţează tot ceea ce facem. De ce nu ar fi la fel cu Impăratul veşnic? Pentru ca este prezent, sa facem totul sub privirea sa. Intotdeauna.
In fiecare zi, in fiecare noapte, sa ne gândim ca Dumnezeu ne priveşte, ca ne asculta rugăciunile, ca vede profunzimile sufletului nostru. Bineinteles, asta nu vrea sa spună ca Il vedem pe Dumnezeu asa cum este El, dar creează o atmosfera care permite sa observam imperfecţiunile noastre, imprastierea mintii noastre, greşelile noastre in relaţiile cu aproapele in timpul zilei.
Trăind cu alte persoane, suntem supuşi la anumite limite, reguli exterioare, restricţii, etc. Dar Duhul, Care purcede din tatăl, trece peste toate aceste forme.
Gândul nostru sa fie acolo unde este Hristos. Atunci, rugăciunea noastră va fi cu El si nu ne va mai ramane mult loc pentru patimi. Ne vom obişnui sa trăim astfel si, in aceasta viata liniştita, ne vom reclădi intreaga noastră fiinţa.
In viata nimic nu este banal, mărunt, neinsemnat!
Păstrând mintea la Dumnezeu, este uşor sa observi toate legile, regulile si limitele exterioare, fara sa devii robul acestora. Formele exterioare ale vieţii se imbina, cu uşurinţa, cu conştiinţa duhovniceasca. Ordinea aparenta a vieţii ramane aceeaşi, doar conţinutul este cel ce se transforma.
Sporirea noastră duhovniceasca depinde in primul rând de atitudinea pe care o adoptam. Este ciudat, dar nu suntem obişnuiţi sa fim atenţi la tot ceea ce se petrece in jurul nostru si in interiorul noastru. Uitam acest lucru. Impresiile vieţii exterioare, materiale, ni se intiparesc atât de puternic, incat uitam de viata duhovniceasca.
“Din viaţă şi din Duh”, Arhimandrit Sofronie Saharov,
traducere din limba franceză de Ierom. Rafail (Noica),
– Ed. a 2-a, rev. -Alba Iulia : Reîntregirea, 2014